Acest virus fie a fost trimis de Dumnezeu, fie a fost permis de El. Dumnezeu e pe tron, nimic nu se întâmplă fără voia Lui, fie cea directivă sau cea permisivă.

Ce rol joacă această pandemie? E ca ploaia, dacă doriți. Pentru unul care vrea să fie senin, ploaia e ca un blestem. Pentru unul care lucrează în agricultură și o așteaptă, ploaia este o mare binecuvântare. Virusul acesta nu poate fi la fel pentru fiecare. Depinde mult de unde am fost noi, ca indivizi, ca familii, ca Biserică și ca societate. Pentru unii, e o pedeapsă. Pentru alții e un premiu.

Chiar pentru societăți poate fi o pedeapsă din partea lui Dumnezeu. Dacă ne uităm la planul general, în ce au investit oamenii? În păcat, în nelegiuire, în îndepărtare de Dumnezeu. În România sau Europa, multe legi sunt împotriva valorilor din Sfânta Scriptură. Pentru astfel de oameni, pandemia aceasta poate fi o pedeapsă.

Pentru alții, am ascultat mărturii că pandemia aceasta a fost o binecuvântare și un premiu din partea lui Dumnezeu, au avut un timp excelent cu familia, la unii le-a mers afacerea și, în această perioadă, Dumnezeu chiar i-a binecuvântat din punct de vedere spiritual și material.

Pentru unii, pandemia e biciul lui Dumnezeu, pentru alții e binecuvântare. Poate că unii ar trebui să ne întrebăm cum transformăm biciul lui Dumnezeu în binecuvântare, pedeapsa în premiu. 

Lecțiile din pandemie

Prin această pandemie, Dumnezeu ne-a adus un mesaj complex. Ne-am dat seama că suntem la mâna lui Dumnezeu, că viața e fragilă. Oamenii care au luat cu seriozitate ce este viața sunt înțelepți.

Virusul, pandemia aceasta, au fost folosite de Dumnezeu pentru a ne aduce aminte care sunt adevăratele valori. În ultimii 30 de ani, creștinismul din România a fost „virusat” de materialism. Avem versete: „căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, apoi toate celălalte”, dar acestea au devenit slogane care dau bine, iar viața de fiecare zi bătea afirmațiile noastre. Acum Domnul ne arată că valorile sunt nestatornice și trecătoare, și să nu ne încredem niciodată în ele. Sunt unii care au pierdut în câteva zile valori câștigate în ani.

Unii au învățat importanța relațiilor. Dacă ele sunt bune, ești binecuvântat de Dumnezeu. Dacă relațiile nu funcționează, degeaba funcționează altceva. 

Dacă în locul pandemiei era venirea Domnului, ce făceam? Dacă acum am fost nepregătiți, cum ar fi fost dacă era revenirea Domnului? Timpul pierdut nu poate fi recuperat. 

Poate creștinii au învățat și că lumea nu le e prietenă. Am considerat că trăim într-o societate care e de partea noastră. Să fim serioși! Cei care au luat decizii vizavi de biserici și de închinarea publică nu au avut nici o treabă cu binele Bisericii! Eu apreciez că ei se gândesc la binele trupului nostru, însă noi toată viața am spus că suntem și materie și duh și că partea spirituală este mai importantă decât trupul, iar acum, dintr-o dată, suntem doar trup și ne înspăimântăm de tot felul de lucruri... Aceștia nu caută binele nostru. 

Mă gândesc la efectele acestei pandemii în trupul oamenilor, în economie, în relații, în sufletul oamenilor. Se va întâmpla mult rău, pentru că Satan profită de acest aspect. Mă tem ca, după această pandemie, atunci când vor trage linie și vor socoti, unii să realizeze că tot ce au adăugat în acest timp au fost niște kilograme în plus și niște păcate.

Dacă realizăm toate acestea, cred că e mila lui Dumnezeu care ne spune „v-am trimis un test pe care l-ați picat, sau l-ați picat parțial”. Indiferent dacă spunem că L-a trimis sau a permis, Dumnezeu mi-a trimis acest test pentru că mă iubește și vrea să mă pregătesc. Dacă nu învățăm nimic de aici, am mai pierdut o lecție divină și va veni și alta mai grea.

Ce să facă Biserica după COVID-19?

Dacă un creștin învață ceva de aici și hotărăște „eu am fost într-o relație bună cu Dumnezeu, am trecut cu bine prin pandemie, ce fac în continuare?” E simplu, „cine e sfânt să se sfințească”, perseverați în lucrurile bune! 

Ce învață o familie? O familie care a avut relații bune va continua relațiile bune. Dacă o familie nu a avut prioritățile stabilite corect, să își facă alte priorități, inspirate din Cuvântul lui Dumnezeu. 

Ce învață slujitorii Bisericii? E un test și pentru noi. Mă gândeam: Cât de mult m-a durut în această perioadă că nu am putut fi împreună cu Biserica? Cât de mulțumit am fost că am slujit Biserica online? Dacă ar fi după mine, cât mi-aș fi dorit eu să țină perioada aceasta? Fiecare slujitor va spune „am păstorit Biserica așa cum a cerut Hristos”, sau va spune doar „am informat, am motivat Biserica printr-un cuvânt pe care l-am rostit”?

Ce să facă biserica locală? Simplu. Noi nu avem în Biblie Biserica de „pandemie” și de „prosperitate”, ci o misiune foarte clară: să vestim Evanghelia Domnului Isus Hristos, să prezentăm pe El ca Mântuitor, să extindem Împărăția. O biserică care își dă seama că a fost ceea ce trebuie, înainte de pandemie și în timpul ei, perseverează. 

S-ar putea ca o biserică să spună „noi am fost bine înainte de pandemie, perioada aceasta ne-a încurcat”. În timpul pandemiei, Biblia și misiunea Bisericii nu s-au schimbat, dar s-au schimbat metodele. Nu avem în Biblie metode sfinte. Mandatul și misiunea sunt sfinte, dar metodele... orice funcționează. În timpul pandemiei au fost mulți colegi care au găsit metode creative și au văzut că funcționează și că Evanghelia poate fi transmisă, i-am apreciat foarte mult. 

Poate o biserică și-a dat seama că s-au abătut de la misiunea noastră. Sunt biserici mulțumite de ce se întâmplă între ziduri. „Venim împreună, cântăm și ne bucurăm împreună, mulțumim lui Dumnezeu că avem 100 de ani, că avem cor și fanfară, avem formații, avem tineri”. Bine, dar le avem pentru ce anume? 

Dacă Biserica a fost sarea pământului până acum, să continue să participe la binele societății. Poate o biserică spune „noi ne-am pierdut gustul, am avut lumina lui Hristos, dar am cam ținut-o sub obroc să ne luminăm unii pe alții, nu am ieșit în afară”... Totul se rezumă la relația noastră cu Isus Hristos și la cum ne poziționăm față de El - ascultare totală sau parțială. 

Cred că numai la morți nu va fi schimbare. Dar există pericolul că toate acestea se vor termina și, peste 6 luni, dacă pune cineva un „film” de anul trecut și unul din acest an, să nu fie nici o diferență. Dacă nu păstrăm lecțiile pe care le învățăm acum, foarte ușor vom reveni înapoi la ce-a fost, nici nu ne vom da seama. 

Anul trecut, când am avut congresul electiv, cel mai important vot a fost că în următorii 4 ani ne vom orienta cu prioritate spre misiune și răspândirea Evangheliei. Colegii au luat cu seriozitate provocarea dar, pentru că ai atâtea lucruri cu care te-ai obișnuit, nu e ușor să faci asta. Apar morții, nunțile, ospețele și binecuvântările și poți fi angrenat în multe lucruri bune. Va trebui să lăsăm unele lucruri deoparte ca să facem ce ne-a poruncit Domnul Isus.

Noi toți avem nevoie de schimbare. Nu doar în lumea baptistă! Asta e partea bună și ne dă speranță, faptul că noi toți știm că nu suntem mulțumiți. Există frământare. 

Biserica și autoritățile

Lumea evanghelică a fost unul din sectoarele disciplinate care a dorit să contribuie la binele societății. Dar, văzând cum merg lucrurile în societate și că Biserica chiar e marginalizată, oamenii îmi spun că nu se mai poate. Oamenii au încercat să facă ce-au putut mai bine pentru păstorirea turmei, dar și-au dat seama că nu poți păstori turma online. Poți să trimiți o învățătură online dar, pentru noi, sunt importante părtășia frățească, rugăciunea împreună (chiar dacă ne rugăm fiecare acasă) și faptul că Biserica e adunată laolaltă. Apoi avem problema cu masa Domnului. Chiar dacă sunt excepții, noi înțelegem clar principiul biblic „când vă adunați laolaltă”, când vă întâlniți fizic împreună și aveți o mărturie.

Oamenii îmi spun că nu se mai poate așa. Noi trebuie să-i slujim pe membrii noștri, ca ei să poată sluji societatea. Iar aici statul a dat-o în bară, pentru că una dintre cele mai bune idei era ca statul să ia Biserica în parteneriat, nu să o considere ca cel mai mare dușman al lui și să-i închidă ușile. Cred că enoriașii ne-ar fi ascultat mai mult pe noi, slujitorii în care au încredere, decât un Guvern în care nu au încredere. 

Mulți slujitori, indiferent de confesiune, au făcut tot ce au putut ca să se ocupe de oile lor în această perioadă. Marea problemă a fost în faptul că a venit statul cu o lege care mi le-a băgat într-un staul, iar eu am transpirat să fac tot ce pot pentru ele, cât mai bine, în aceste condiții. Durerea mea mare este că nu am protestat suficient, nu am spus statului „nu, noi ne vom scoate oile la pășune, pentru că oile ne-au fost dăruite de Dumnezeu și sunt în grija noastră și nu statul știe unde înfloresc oile mele, ci eu știu, ca păstor, și mai ales Păstorul cel Mare”.

Unii poate spun: „Nu sunteți egoiști, voi, pocăiții? Nu vă gândiți la binele nostru, că suntem în societate?” Dar noi trăim în societate, ne rugăm pentru ea, participăm la binele societății, plătim taxe mai mult ca alții, pentru că Biblia ne învață să fim cinstiți. Când membrii noștri sunt sănătoși, ei participă la binele societății. Când ei se îmbolnăvesc, se mai adaugă încă o plagă la societatea care oricum e bolnavă. Frământarea mea nu e dacă eu m-am ocupat bine de oi în boxa în care ne-a pus statul, pentru că aici cu toții am transpirat, ci dacă trebuia să permitem statului să bage oile în boxa respectivă.

A doua problemă e că stăm la mila statului până deschide ușa ca să le scoată puțin afară. Dar pe drumuri nu există pandemie, stai bară la bară, oamenii circulă. La magazin nu există pandemie și reguli, și dacă te duci în piață, Doamne-ferește! Gândul următor este „lăsați-ne și la biserică, ca la piață”. Vă dați seama cum sună? Noi n-avem oferte, nu vindem căpșuni și pătrunjel să se îmbulzească lumea, ci oamenii sunt disciplinați. Ideea e „lăsați piața să fie piață și Biserica să fie Biserică”! 

Întrebarea e dacă oamenii se îmbolnăvesc și mor din punct de vedere spiritual... E normal să avem grijă de trup, de sănătate, darul lui Dumnezeu. Dar nimeni nu are dreptul să spună „ai grijă doar de trup, nu și de sufletul tău”. Trebuie să se priceapă că biserica, adunarea lui Hristos, este locul în care Dumnezeu ne-a pus împreună, în care venim să plângem împreună, să ne ajutăm, să ne rugăm și ne zidim împreună. 

Acum că s-a dat voie în aer liber, noi am ieșit cât am putut afară să ne întâlnim. Am întrebat un coleg cum a fost duminică. Mi-a spus „Foarte multă apă! Ploua de sus și ploua din ochii oamenilor. Oamenii lăcrimau de bucurie. N-am avut probleme, oamenii păstrează distanța, se abțin să dea mâna, chiar știu ce să facă. Dar nu mai puteau de bucurie că, în condițiile acestea, au putut să vină să se vadă”.

Știu că noi avem unele pretenții câteodată absurde și că unii nu pricep nimic din ce spunem noi. Dar pricepem noi. De aceea spunem statului „Lăsați-ne să facem ce ne-a chemat Dumnezeu și vă asigurăm că suntem responsabili și lucrăm la binele societății, pentru că nu facem asta doar de 2-3 luni de zile, ci de când ne-a chemat Hristos. Când spunem bărbatului să se poarte cu demnitate în familie, lucrăm la binele familiei și al societății. Când spunem cetățeanului și membrului din biserică să fie model la locul de muncă, să nu lucreze pentru că îl vede cineva, ci să lucreze cinstit pentru că Dumnezeu îl vede și să-i respecte pe fiecare, toate acestea sunt pentru binele societății”. Dar există lupta aceea demonică, pe care noi de multe ori nu vrem să o recunoaștem...

Exprimarea publică a creștinilor

Am văzut la unii tineri cât de ușor acceptă ca normalitate niște reguli care nouă ne aduc aminte de un alt sistem. Nu e vorba doar de limitarea libertății de exprimare a creștinilor, care e evidentă. În general, se vorbește de limitarea posibilității de exprimare a presei sau a unora. Dacă vorbești împotriva curentului, se găsesc căi să fii blocat sau banalizat.

Pe de-o parte, spunem că suntem ai lui Hristos și depindem de El. Pe de altă parte, spunem „hai să fim mai vocali”. Și lumea spune: „dar de ce nu te rogi la Dumnezeu și lasă-L pe el să facă”. Trăim deocamdată într-o societate care ne permite asta și, dacă societatea îmi permite deocamdată să îmi exprim punctul de vedere, democratic și cu bun simț, e datoria mea să folosesc aceste pârghii. Apostolul Pavel, ajuns în situația în care dreptul roman conta, a spus „știți că eu, care ascult de Hristos, am cetățenie romană?” 

Dacă mâine nu vom mai avea voie să ne exprimăm democratic, nu înseamnă că nu ne vom exprima, dar nu vom apela la legile care sunt în vigoare. Legea va fi persecuție, vom apela la legea lui Dumnezeu, căci „trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni”. Dar faptul că apelăm la legi omenești nu înseamnă că renunțăm la legea lui Dumnezeu. Noi rămânem cu Dumnezeu, ne bazăm pe El, ne facem partea. Pentru că suntem și cetățeni ai țării, câtă vreme legile sociale ne permit, apelăm și la ele. Mâine, când ele nu ne vor permite, rămânem cu legea lui Dumnezeu.

Ce să facem în această perioadă

Dacă nu ai o relație personală cu Dumnezeu, începe relația cu El! Dacă ai una, întărește relația aceasta, s-ar putea să vină vremuri mai grele. Și nu putem sta liniștiți dacă nu împărtășim relația cu Dumnezeu. Sunt în jur oameni în căutări, iar noi trebuie să le spunem că răspunsul e în relația cu Domnul Isus, indiferent de atitudinea lor.

Au fost momente în care, după astfel de crize, oamenii au căutat mai mult pe Dumnezeu. Perioada e scurtă, iar Biserica ar trebui acum să fie activă, pentru că oamenii vor avea atât de mult de lucru după ieșirea din pandemie, încât nu știu cât de mult se vor mai gândi la Dumnezeu. Trebuie să fim gata pentru semănat și secerat... Dacă acum urmează o perioadă specială, atunci toți cei care vor avea o relație proaspătă și serioasă cu Dumnezeu vor primi înțelepciunea, discernământul și puterea necesară pentru perioada respectivă. Cât despre ceilalți, până își vor reveni, s-ar putea să treacă tot.

Extrase dintr-un interviu cu Viorel Iuga, președinte al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, difuzat în emisiunea Realități și Perspective 119. Text ușor editat pentru claritate.