Biserica în context COVID

Mă așteptam ca poziția Bisericii să fie alta. Și cred că Dumnezeu încă așteaptă ca Biserica să se trezească. A fost o perioadă când oamenii au simțit ce înseamnă să nu poată să se adune. Apoi s-au redeschis bisericile, a fost o exprimare a bucuriei de a fi din nou împreună, dar încă se poate lucra la asta, oamenii au început să cadă în acea liniște nepăsătoare a Sodomei și Gomorei. 

Cred că e timpul să ne reformăm, nu prin schimbarea formelor, ci să ne întoarcem la adevăratele valori, la părtășia cu Dumnezeu, la sfințenie, caracter frumos și la o lucrare eficientă a Bisericii. Dumnezeu cheamă azi Biserica să dea modele și să aibă impact în societate. Timpurile sunt altele, formele le adaptăm în funcție de context, dar la baza creștinismului este Cuvântul lui Dumnezeu, exemplul Domnului Isus și al ucenicilor. Esența nu trebuie să se schimbe. 

Sunt două valori esențiale: părtășia cu Dumnezeu, pe care nu poți să o ai decât în sfințenie, cu caracter curat, cu o naștere din nou autentică, sub călăuzirea Duhului Sfânt în viața ta, și când Cuvântul lui Dumnezeu are rol primordial în viața noastră. În al doilea rând, e unitatea credincioșilor, adică unitatea bisericilor, a slujitorilor, unitatea în familie. Biblia spune clar „prin aceasta vor cunoaște oamenii că sunteți ucenicii Mei, dacă vă veți iubi unii pe alții”. 

Perioada pe care o traversăm e grea, nu pentru că ne temem de moarte, ci pentru că trăim în incertitudine. În conjunctura aceasta, cred că 1 Ioan 3:18 trebuie să opereze la nivelul fiecărui credincios: „Copilașilor, să nu iubim cu vorba, ci cu fapta și cu adevărul”. Trebuie să arătăm dragoste, să păstrăm unitatea între noi, să ne debarasăm de a ne crea propriile noastre imperii și cercuri de influență și să privim lucrarea lui Dumnezeu ca pe un întreg. 

Dragostea în situații de criză

Sigur, ne întâlnim la biserică, dăm mâna, dar să vedem în situații de criză cât iubim! Poate ai un frate care e bolnav de COVID, și e disperat. Să vedem în situații când, cum spune Cuvântul, „Nu e dragoste mai mare decât cineva să își dea viața pentru aproape!” Până unde merge unitatea noastră? 

Făcusem o evaluare la nivelul comunității regionale Suceava, care cuprinde 436 de biserici în șase județe și aproape că avem mai mulți decedați de frică - stop cardiac, inimă - decât de COVID. În situația aceasta, rolul slujitorului e să transmită încredere, pace, liniște. 

Până unde suntem dispuși să ne protejăm oamenii și să îi slujim? Este pericol, ce face slujitorul? Se încuie în casă, transmite pe internet, câte o predică la două săptămâni, sau e dispus să plătească un preț? Un om care e în pat și nu are aer nu de predici are nevoie, ci de rugăciune, să te simtă aproape. Cred că trebuie să trecem de la această teoretizare la o dragoste arătată, simplă, fără prea multe introduceri. Oamenii simt cu inima, te simt dacă vrei să-i slujești sau dacă vrei să-i folosești. Cred că aici trebuie o reformă totală. Devenim prea instituționali, prea sobri, prea „funcționari publici”. Dumnezeu așteaptă altceva de la noi ca lideri și apoi de la fiecare credincios.

CE PRIMEAZĂ?

O spun foarte deschis: ce primează în viața noastră? E interesul personal, sau interesul de grup? Eu sunt un lider, reprezint niște oameni dar, de fapt, treaba pe care Dumnezeu mi-a dat-o este să caut binele comunității pe care o slujesc, nu binele meu personal. Din păcate, mulți oameni alunecă în acest sens. Toate deciziile pe care le luăm ca biserică, modul care reacționăm, ce vizează? Binele meu și al familiei mele, sau binele întregului? 

Pot să am o predică frumoasă, că Dumnezeu e bun, să îi încânt, oamenii să plece fericiți, dar, până la urmă, care e scopul nostru? Este să ajungem cu turma noastră în prezența lui Dumnezeu pentru totdeauna. De ce să nu recunoaștem faptul că și creștinismul trebuie reformat?! Prea mult s-a ancorat de valorile pământului și prea puțin se mai strigă astăzi că vine Domnul și că trebuie să ne ancorăm în valorile cerului. 

Călăuzire și respect

Aș sintetiza nevoile actuale ale Bisericii:  echilibru și adaptare. Când vorbim de strategii pe care le-am pus pe hârtie sau le-am copiat din viața unui om, și credem că, urmându-le pas cu pas, ne vom asigura succesul, ne înșelăm amarnic. Dumnezeu a început să lucreze în viața mea și a bisericii pe care o slujesc atunci când am început să-l ascund pe Liviu și să-L las pe El. 

Avem nevoie de călăuzire permanentă. Urechea unui slujitor, prin Duhul Sfânt și prin Scriptură, trebuie să fie atentă la planul lui Dumnezeu. Dincolo de provocări, trebuie să adaptăm activitatea. Cred că nu trebuie să spunem „Numai așa facem”, sau să spunem „Niciodată așa”. Poate e bine ca, în lucrurile în care încă nu avem o înțelegere completă, să lăsăm ca Dumnezeu să ne lumineze la un anume timp. Cred că trebuie să operăm în conformitate cu Romani 14 și în aceste vremuri confuze, să ne respectăm unii pe alții, în ideea că, „Te las, chiar dacă nu te înțeleg”. 

Părtășia bisericii locale

Dacă mă raportez la Biserica Primară, nimic nu poate să înlocuiască părtășia frățească. Veți spune „am părtășie online”. Dar e doar o formă. Bunicul, un om religios, începea să se roage dar, pe la jumătatea rugăciunii, lua mătura și o arunca după mâță. Cam așa e când stai într-un fotoliu comod și asculți predici. Nu de predici avem nevoie, ci de părtășie cu Dumnezeu și cu frații. 

Am trecut prin COVID în perioada când bisericile erau închise. A fost o mare binecuvântare, pentru că înțeleg ce simte un om care e în pat. M-am rugat Domnului: „Doamne, dacă vrei să mă lași în viață, lasă-mă întreg, să pot să slujesc oamenii, să dau mâna cu ei, să îi simt aproape, să fiu un om care cu adevărat transmite ce înseamnă dragostea lui Hristos”. Tindem să devenim foarte pedanți, buni predicatori și organizatori. Dar nu mi-am propus să fiu maestru de ceremonii, ci să fiu slujitor, iar asta înseamnă că omul trebuie să mă simtă lângă el. 

Funcționarul public te primește la ghișeu, dar slujitorul adevărat coboară între oameni. Când a fost eșecul referendumului, am zis că, în primul rând, eșecul e al meu, pentru că dacă m-aș fi rugat toți anii aceștia cât m-am rugat în ultima săptămână, era un câștig. 

Dar trebuie să ne asumăm: clericii să coborâm de la amvoane, oamenii politici să coboare de la pupitre, să coborâm între oameni. Dacă noi credem că avem Biserica cu noi, dar noi suntem o categorie privilegiată și trăim în lumea noastră, iar Biserica e în lumea ei, deși vorbim despre unitate, suntem departe. Slujitorul care nu miroase a oaie nu e cioban! Eu cred că aici trebuie reformă!

» Interviu cu Liviu Axinte, pastor din Piatra Neamț și coordonator al Comunității Regionale Penticostale Suceava, difuzat în cadrul emisiunii Realități și Perspective.