Suntem în pandemie. Ne uităm la cât e de greu, la ce încercări vin, la criza economică. Dar, dacă ne uităm la Tatăl nostru, vedem că El nu e în criză. E puternic, e același, nu se schimbă, intervine pentru noi.

Dumnezeu nu este niciodată în criză

Este Dumnezeul întregului univers și merită toată lauda. Chiar și serafimii I se închină, spunând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6:3) Și totuși, când ne învață să ne rugăm, nouă, niște simpli muritori, ne spune să-L numim Tatăl nostru. Ne face o onoare mai mare decât îngerilor și serafimilor.

Un singur înger ar putea schimba planeta (vezi puterile îngerilor descrise în Apocalipsa), dar Dumnezeu vrea să realizeze acest lucru prin noi. Este nevoie doar să știm cine suntem în Hristos și să ne asumăm identitatea de copii ai lui Dumnezeu.

„Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei. Când este El la dreapta mea, nu mă clatin”, spune psalmistul și împăratul David (Psalmul 16:8). Să ne concentrăm atenția asupra lui, Tatăl nostru. 

Când încep să vorbească, primul cuvânt pe care îl rostesc copiii este „mama” sau „tata”. N-am văzut niciunul care să rostească prima dată cuvântul „vrăjmaș”. Oamenii prea mult îl pun pe diavolul înainte. Vă încurajez să ne uităm mai mult la Dumnezeu. Când facem așa, ne schimbăm după Chipul Lui.

La ce ar mai trebui să ne gândim în viața nostră de zi cu zi? Din rugăciunea „Tatăl nostru”, învățăm că Isus vrea să avem mereu în vedere Împărăția Lui: „... vie Împărăția Ta”. Trebuie să avem mentalitatea Împărăției. 

Și Ioan Botezătorul, și Isus și-au început lucrarea vorbind despre Împărăție: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” (Matei 3:1), se auzea primul vestind. Isus propovăduia Evanghelia, spunând: „S-a împlinit vremea și Împărăţia lui Dumnezeu este aproape”. (Marcu 1:15)

Împărăția lui Dumnezeu ne ridică din „pătrățica” noastră, ne facem să gândim în ansamblu. Când ai o viziune de ansamblu, îți vezi altfel rolul, vezi că Dumnezeu e mare, că are oameni, și chiar oștiri. 

Întrebare: Mulți se gândesc la Împărăția lui Dumnezeu ca fiind Împărăția veșnică și se referă la eternitatea petrecută cu El. Dar cum ne include pe noi, pe pământ? Până să ajungem în Cer, cum o putem reflecta aici?

Dacă e veșnică, ne include și pe noi. E dinainte de noi, cu și noi după noi. Referitor la cum ne influențează trăirea: prin nașterea din nou, suntem strămutați din împărăția acestei lumi în Împărăția lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu ne ia din lume. Trăim în ea, dar nu suntem ai ei. Ca o barcă ce plutește pe apă: e pe suprafața apei, dar nu e plină de apă, altfel s-ar scufunda. Noi nu ne scufundăm în lume. Ieșim din lume, și suntem ambasadori ai Cerului, purtându-L pe Dumnezeu în noi. În acest mod, noi putem aduce pe pământ Împărăția lui Dumnezeu.

Tatăl, despre care am vorbit la început, Împărăția și voia Lui „merg” împreună, conform rugăciunii „Tatăl nostru”. Abia apoi amintește Isus de nevoile noastre: „Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; 10vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. 11Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” (Matei 6:9-11)

Când în viața noastră pe primele două locuri sunt Dumnezeu și Împărăția Lui, celălalte devin nesemnificative. Nevoile noastre sunt legitime, și Dumnezeu le împlinește. Dar de aceea și postim: să conștientizăm că putem o vreme să trăim fără a ne împlini nevoia de hrană, umplându-ne de Dumnezeu.

Ce presupune mentalitatea Împărăției?

Noi reprezentăm o Împărăție care are putere să învingă întunericul și spiritul celui rău. Împăratul, Dumnezeu, este în inima noastră, Îl avem și ca Domn.

Etapele Împărăției lui Dumnezeu sunt ilustrate prin cele patru făpturii vii dinaintea tronului din Cer, despre care citim în Apocalipsa 4:6-7: „... împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte și pe dinapoi. Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; și a patra seamănă cu un vultur care zboară.”

Prima făptură, care seamănă cu un leu, sugerează ideea de guvernare, noi intrăm în autoritatea Împăratului. Vițelul se referă la slujirea pe care începem să o facem, în timp ce ființa a cărei față seamănă cu a unui om ne dă de înțeles că devenim relevanți oameilor. Slujim în funcție de nevoie lor. Le spunem adevărul lui Dumnezeu, care eliberează, și care e cel mai bun antidot pentru legăturile cu care îi înfășoară diavolul pe oameni. Și, în sfârșit, vulturul semnifică viziunea pe care o primim când intrăm în Împărăție. 

Așadar, mentalitatea Împărăției presupune un proces. Nu ne transformăm instant, odată ce suntem născuți din nou, ci treptat. Iar transformarea începe din minte: în primul rând se schimbă modul în care vorbim.

Suntem creați din trei părți: duh, suflet și trup (1 Tesaloniceni 5:23)

Dumnezeu vinde în duhul nostru, dar el „irigă” în primul rând mintea noastră. De aceea scrie în Romani 12:2 următorul principiu: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.” Iar înnoirea minții se face prin pocăință. Omul își dă seama că e păcătos și se pocăiește de toată firea lui, nu doar de faptele lui rele. 

Își schimbă cultura. Orice cultură are trei elemente: apartenență, mentalitate și obiceiuri, și toate se schimbă atunci când intrăm în Împărăția lui Hristos. 

E nevoie de învățătură, de echipare și de slujire.

Așa a făcut Domnul Isus cu ucenicii: i-a ținut lângă El timp de trei ani și jumătate. I-a învățat, i-a pregătit pentru slujire apoi i-a trimis să facă lucrarea Lui. 

În tot acest timp, în ei s-a dezvoltat și curaj, îndrăzneala de a vesti altora Evanghelia. De unde știm acest lucru? În Faptele Apostolilor 4:13 scrie despre farisei că și-au dat seama că Petru și Ioan fuseseră cu Isus fiindcă vorbeau fără teamă: „Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, s-au mirat, întrucât știau că erau oameni necărturari și de rând, și au priceput că fuseseră cu Isus.”

Cu toții am trecut la un moment dat prin stări de neputință, când ne vedeam înfrânți, dar Dumnezeu ne vrea plini de curaj. Dacă aveți copii, sigur doriți să îi vedeți devenind oameni puternici, care să ne întreacă, să fie mai buni decât noi. Așa este și Dumnezeu. Să nu uităm că Isus ne-a spus: 

Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele și mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl: și orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face. (Ioan 14:12-14)

Dumnezeu nu vrea să fim chirciți și înfrânți. Am crezut așa la un moment dat fiindcă așa am fost învățat, și, din păcate, e unul dintre aspectele culturii românești. Dar Dumnezeu nu vrea acest lucru pentru noi. Da, suntem fragili, vulnerabili, dar Dumnezeu e tare. 

Când ucenicii au început să umble cu Isus, Dumnezeu a început să se manifeste prin ei. Nu ne atribuim nouă puterea Lui. Nu e aroganță, nu e triumfalism, ci smerenie: Îi faci loc lui Dumnezeu, să se arate prin tine. Ce mare onoare, ca Dumnezeu să se arate printr-un vas de lut, cum ne numește apostolul Pavel.

În acest mod vine Împărăția lui Dumnezeu pe pământ, după cum ne spune Isus în rugăciunea „Tatăl nostru”.

Pare imposibil să fim plini de speranță când întreaga lume trece prin probleme. Cum ne putem păzi mintea de influența negativă a celui rău?

Pacea lui Dumnezeu este cea care ne poate păzi inimile și gândurile (Filipeni 4:7). Dar, dacă avem o mentalitate de înfrângere, gândurile ne înrobesc, nu le putem supune noi. Nu putem împlini versetul 2 Corinteni 10:5: „și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”.

Într-o casă curată, dacă pe perete urcă un păianjen, îl vedem imediat. Dar, dacă am locui într-o casă murdară, nu mai observăm păianjenii de prea multe mizerii. La fel se întâmplă și la nivelul gândirii: când ai o mentalitate murdară, coruptă, nu vezi gândurile rele. Dar începi să le vezi când adopți mentalitatea lui Dumnezeu. În plus, „răstorni izvodirile minții”. Adică îți poți controla gândurile.

Omul are până la 60.000 de gânduri pe zi, și 80% sunt negative. De aceea e așa ușor să ne lăsăm influențați de veștile rele. Mulți sunt captivii gândurilor. Au atacuri de panică, depresie.

Pace supranaturală

Mai trebuie menționat un aspect important. Trăim în secolul informației și, mai mult decât oricând, suntem obosiți psihic. Nu mai putem dormi, nu mai putem gândi limpede, nu mai avem timp. În acest scenariu avem nevoie de Dumnezeu, care e un refugiu din lumea care ne bombardează cu informații și ne ține în stres. În lumea lui Dumnezeu e pace.

De aceea, oriunde intrau apostolii, era pace, care rămânea și după ce plecau ei. Nu rămânea putere sau ungere, ci pace. 

Dacă ai pace, poți zidi, te poți echipa. În caz contrar, și când ne rugăm, nu-L mai auzim pe Dumnezeu, ci pe noi. Stresul ne împiedică auzul spiritual. Dar, când avem liniște în suflet, rugăciunea ne aduce mai aproape de Dumnezeu și ne dă putere să atacăm gândurile care nu vin de la noi.

Și împăratul David se refugia mereu în „lumea” lui Dumnezeu. Da, mergea cu oile, apoi a intrat în slujba regelui Saul și în cele din urmă a devenit el împărat. A trecut prin multe greutăți, dar se întorcea mereu la „lumea” lui Dumnezeu. Acolo găsea pace și odihnă, în ciuda tumultului din jurul său.

N. R. Dumnezeu ne poate da pace supranaturală chiar și când ne confruntăm cu probleme majore. Să fim încurajați știind că suntem valoroși pentru El, că poate interveni în mod supranatural în cele mai nefericite circumstanțe și că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28).

Interviul cu Adrian Crisztea, pastor la Centrul Creștin Caleb, din Cluj-Napoca, este extras din emisiunea „Calea, Adevărul și Viața”, cu tema „Mentalitatea Împărăției”.  A fost publicat și în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 12, nr. I), din ianuarie-februarie 2022, cu tema „Supranaturalul lui Dumnezeu”. Mai multe despre revistă și despre cum te poți abona: https://alfaomega.tv/revista