Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

Septembrie - luna Științei/Creației la AO

Descoperă compatibilitatea știință-credință în cadrul Lunii Creaționiste, unică în România!

Preocuparea AOTV pentru creaționism

Am promovat alternativa creaționistă de la început, sub genericul Verdictul științei: Creație!

Istoria creștinismului - 6 - Întreaga Lume: mișcarea creștină în epoca nesiguranței - 1789-1989

În 14 iulie, 1789, o gloată de țărani francezi a atacat faimoasa închisoare Bastilia, i-au devastat porțile și au ars-o din temelii. Acest act de violență a marcat începutul revoluției franceze. Pe data de 9 noiembrie 1989, cetățenii din Berlinul de Est și de Vest s-au adunat la faimosul zid din Berlin. Au săpat cu târnăcoape și ciocane, până când zidul a fost dărâmat. Căderea Bastiliei și căderea zidului Berlinului, aflate la o distanță de 850 km în spațiu și 200 de ani în timp caracterizează istoria creștinismului în epoca revoluționară.

Micul sat Paulerspury din regiunea Midlands din Anglia, e foarte îndepărtat, atât de Paris, cât și de Berlin. Totuși micul băiat care s-a născut aici în anul 1761, va avea un efect revoluționar în cadrul mărturiei creștine din lumea modernă. Numele său era William Carey, și a rămas în amintirea noastră sub numele de "părintele misiunilor moderne".

Carey era un cizmar sărac, dar avea un talent extraordinar la învățarea limbilor străine. A învățat singur ebraica, greaca, latina și daneza. El avea un interes neobișnuit pentru lume și încerca să-i motiveze pe frații lui baptiști să se roage pentru convertirea celor care nu au auzit niciodată despre Numele lui Isus Hristos!

La una dintre întâlniri, în timp ce ținea o astfel de pledoarie, un pastor mai bătrân i-a spus: "Tinere, stai jos. Când Dumnezeu va dori să convertească păgânii, El o va face fără ajutorul tău sau al meu!" În acele zile, mulți creștini, chiar baptiști și alte confesiuni evanghelice, credeau că marea trimitere fusese de mult împlinită, și nu mai era valabil pentru ei. Uneori chiar se uneau și cântau imnuri anti-misionare: "Mergeți în toată lumea, a spus Domnul în vechime, Dar acum, unde te-a pus, acolo va trebui să stai."

Carey nu putea accepta o astfel de teologie. Când a citit marea trimitere, i-a fost foarte clar ceea ce Isus dorea să spună: "Mergeți în toată lumea și predicați Evanghelia oricărei făpturi." "Mergeți", a spus Carey, "înseamnă eu și tu, aici și acum." În 31 mai, 1791, el a ținut o faimoasă predică bazată pe textul din Isaia 54:1-5. "Să așteptăm lucruri mărețe de la Dumnezeu", spunea el, "și să facem lucruri mărețe pentru Dumnezeu!" În anul următor, el și-a publicat ideile într-o carte: "Studiu asupra obligațiilor creștinilor de a participa la convertirea păgânilor". "Noi trebuie să ne rugăm, să plănuim să dăm și să plecăm" a spus el.

Studiul lui Carey a devenit manualul mișcării misionare moderne. În 13 iunie, 1793, Carey, soția lui, Dorothy și cei patru copii ai lor, printre care un băiețel de curând născut, au plecat cu un vapor danez din Anglia către India. Nici unul dintre cei care au plecat nu și-a mai văzut niciodată țara natală. Carey a stat 41 de ani în India, traducând Biblia în bengali și în alte limbi și dialecte estice. Împreună cu misionarii care-l însoțeau la Serampore, lângă Calcutta, Carey a făcut o misiune fenomenală între oamenii din India. Au predicat Evanghelia, au deschis biserici, au construit școli și s-au străduit să excludă practicile inumane, cum ar fi infanticidul și arderea văduvelor de vii.

Carey a insistat mereu că Evanghelia se adresa întregii persoane. El era pe deplin de acord cu E. Stanley Jones, un mare misionar metodist din India al secolului XX, care spunea: "Un suflet fără trup este o stafie; un trup fără suflet este mort". Isus a venit să aducă vestea bună întregii persoane: trup și suflet.

Deși trăia într-un mediu foarte variat din punct de vedere cultural, Carey nu a compromis niciodată mesajul creștin. El L-a prezentat întotdeauna pe Isus ca fiind singura cale de mântuire pentru toți oamenii de pretutindeni. Datorită publicării scrisorilor și jurnalului său, lucrarea lui Carey din India a devenit bine cunoscută în întreaga lume creștină. Cu puțin timp înainte de a muri, Carey a fost vizitat de Alexander Duff, un predicator din Scoția, care călătorise drum lung pentru a-l vedea pe misionar. Carey l-a chemat lângă patul său și i-a șoptit: "Ai tot vorbit despre dr. Carey, dr. Carey. Când nu voi mai fi, să nu mai vorbești despre dr. Carey, ci despre Mântuitorul doctorului Carey."

Când a murit, în anul 1834, el a cerut ca pe piatra sa simplă de mormânt să fie inscripționate două rânduri din imnul lui Isaac Watts: "Un vierme nemernic, sărac și neajutorat cum sunt, mă las în brațul Tău bun." Deși lucrarea lui Carey din India a fost sponsorizată de societatea misionară baptistă, el a lucrat în strânsă colaborare cu anglicanii, presbiterienii, metodiștii și cu alți creștini care doreau să ducă la îndeplinire Marea Trimitere.

Căutarea modernă a unității creștine s-a născut pe câmpul de misiune. Cei care i-au călcat pe urme, Henry Martyn, David Livingstone, Lottie Moon și Hudson Taylor, au fost cu toții ghidați de același principiu, care indica o cooperare ecumenică: pentru unitate, libertate și caritate. Lucrarea lui Carey din India a reprezentat un imbold pentru o trezire misionară măreață în întreg Trupul lui Hristos. În anul 1810, el a chemat creștinii din toate denominațiunile pentru a se aduna și a pune la punct o strategie comună pentru evanghelizarea lumii.

La exact 100 de ani după ce Carey a propus o astfel de adunare, în 1910, prima conferință misionară internațională s-a ținut la Edinburgh. În ultimele decade, mișcarea ecumenică modernă a pierdut din influență, pe măsură ce viziunile originale de misiune și evanghelizare au pierdut din putere. Şi totuși, lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi oprită de structuri oficiale și nici de birocrații.

Astăzi, creștinii cooperează într-un mod care l-ar fi surprins pe Carey.

În timpul acestor două secole, creștinismul s-a răspândit în jurul întregii lumi. Dar în vestul Europei aveau loc furtuni spirituale și teologice, în inima a ceea ce era odată civilizația creștină. Biserica era ca o armată înconjurată de un dușman nevăzut. Karl Marx și Friedrich Engels au numit religia "otrava oamenilor". Ei i-au impulsionat pe muncitorii lumii să se unească împotriva credinței creștine. Teoria lui Charles Darwin despre evoluție părea să pună la îndoială aspectele biblice legate de creație. Sigmund Freud a privit profund în sufletul uman și l-a declarat a fi gol de orice semnificație religioasă. Puțini au fost atât de porniți ca Friedrich Nietzsche, care a rezumat modul de gândire al epocii sale în urmtoarele cuvinte: "Cele mai importante și recente evenimente - că Dumnezeu a murit și că credința în Dumnezeul creștin a devenit nedemnă de crezare - încep deja să-și arunce primele umbre asupra Europei".

În mijlocul acestor umbre de îndoială a apărut o și mai mare umbră a violenței și a războiului. Privind înapoi la toate aceste lucruri, Richard Niebuhr a caracterizat teologia predominantă în acea lume clădită pe haos: "Un Dumnezeu fără furie l-a adus pe omul fără păcat într-o împărăție fără judecată printr-o lucrare a unui Hristos fără cruce".

În mijlocul acestei tulburări, un tânăr pastor din Suedia, Karl Barth, a vorbit despre un nou tip de teologie, care semăna foarte mult cu liberalismul predominant din acea perioadă. Predicile lui Barth erau ținute pe fondul sonor al focurilor de armă din primul război mondial. Teologia liberală, pe care o preda în cele mai bune universități germane, era inadecvată crizei care-i înghițea pe el și comunitatea sa. Răspunsul lui Barth a fost întoarcerea la Reformă și la Biblie, care se află la baza Reformei.

În 1918 el a publicat comentariul său, "Epistola către Romani", care, așa cum spunea cineva, "a căzut ca o bombă pe tărâmul teologilor." "Nu se poate vorbi despre Dumnezeu", spunea Barth, "doar vorbind despre oameni, dar cu voce tare". Era nevoie de o redescoperire a Dumnezeului transcendent, a Dumnezeului care vorbește în Biblie, și mai mult decât atât, a Dumnezeului care se descoperă pe Sine Însuși în Isus Hristos. Tabloul medieval pictat de Matthias Gruneesteald, pe care Karl Barth îl avea pe perete în spatele biroului său, înfățișează una dintre imaginile sale favorite din Biblie. Îl prezintă pe Ioan Botezătorul arătând cu un deget lung și slab către Isus pe cruce.

Menirea oricărui teolog, a oricărui creștin, a Bisericii însăși, nu este de a atrage atenția asupra noastră, asupra ideilor și realizărilor noastre. Ca cel al lui Ioan Botezătorul, rolul nostru era de a-L arăta altora pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.

Barth a fost curând chemat să-și pună teologia în practică, atunci când i s-a oferit un post de profesor în Germania. Aceea era o perioadă a Republicii Weimar. Germania încă suferea de pe urmele Primului Război Mondial. Adolf Hitler și naziștii se ridicau deja la putere. Mulți creștini considerau ideile lui Hitler a fi irezistibile. În multe circumstanțe, Hitler punea accent pe valorile morale și cele ale familiei. El a promis să elimine pornografia și prostituția. Nazismul, spunea el, este adevăratul mod de a împlini creștinismul, și mulți creștini germani au fost de acord cu el. Motto-ul lor era: "Svastica pe piepturile noastre și crucea în inimile noastre". Dar adevăratul motiv al mișcării naziste a fost mai corect exprimat de către Heinrich Himmler, care a spus: "Nu ne vom găsi odihna până nu vom dezrădăcina creștinătatea."

În anul 1933, Martin Niemoller, un pastor luteran din Berlin, a organizat un fel de rezistență în fața naziștilor care încercau să pătrundă și în biserică. Această opoziție a dat naștere unei structuri bisericești alternative, cunoscută sub numele de "Biserica mărturisitoare". În mai 1934, Karl Barth a alcătuit faimoasa "Declarație Barmen", care a devenit standardul teologic al acestei biserici.

Articolul I declară: "Isus Hristos, așa cum ne-a fost prezentat în Sfânta Scriptură, este Unicul Cuvânt al lui Dumnezeu, pe care trebuie să-L ascultăm, pe care trebuie să-L credem și să-L ascultăm în viață și în moarte. Renunțăm la falsele învățături, pentru ca Biserica să poată să recunoască puterea, imaginea și adevărul revelațiilor divine din Cuvântul lui Dumnezeu, care este sursa predicării în Biserică. De asemenea renunțăm la falsele învățături care afirmă că anumite domenii ale vieții noastre nu aparțin lui Isus Hristos, ci unui alt domn, domenii în care nu avem nevoie de justificare și sfințire prin El."

Mai târziu în același an, Karl Barth a avut probleme la universitatea din Bonn, când a refuzat să își înceapă cursurile cu salutul "Heil, Hitler!" Curând i-a fost suspendat postul de profesor și a fost expulzat din Germania.

Unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Karl Barth a fost un tânăr teolog, Dietrich Bonhoeffer. Ca și Barth, el nu a aprobat păgânismul și anti-semitismul nazist. Pentru o perioadă, Bonhoeffer a fost directorul unui seminar secret, pregătind pastori pentru "Biserica mărturisitoare". Dar la sfârșitul războiului, el a fost implicat într-o conspirație care avea ca scop uciderea lui Hitler. Complotul a fost descoperit și Bonhoeffer a fost trimis la închisoare de către Gestapo. El a fost executat în tabăra de concentrare de la Flossenberg.

În una dintre cărțile sale timpurii, "Prețul uceniciei", Bonhoeffer scrisese: "Când Isus Hristos îl cheamă pe un om ca să-L urmeze, El îl cheamă să-și ia crucea și să moară". Payne Best, un ofițer englez, a stat în aceeași celulă cu Bonhoeffer înainte cu câteva zile de moartea acestuia. "Bonhoeffer a fost plin de umilință și dulceață", a scris el. "El părea că mereu răspândește o atmosferă de fericire, de bucurie chiar și pentru cel mai mărunt eveniment din viață, de profundă recunoștință pentru simplul fapt că era în viață. El a fost una dintre puținele persoane pe care le-am întâlnit pentru care Dumnezeu era adevărat și foarte apropiat."

Bonhoeffer și Barth au fost o parte a unei minorități creștine care a îndrăznit să fie de partea adevărului Evangheliei, într-o vreme de mare întuneric și suferință. Cu aproape 100 de ani în urmă, un grup de protestanți liberali au lansat o nouă revistă pe care au numit-o "Veacul Creștin". Acesta este un titlu greu de justificat, în special dacă privim la evenimentele acestei perioade: două războaie mondiale, Holocaust-ul, sărăcia și presiunile. Totuși, creștinismul a supraviețuit, și chiar a prosperat, mai ales în Africa și America Latină, și chiar în China, unde perioada de suferință și persecuții nu a putut să stingă flacăra credinței creștine. Coreea a devenit și ea un centru dinamic al mărturiei creștine în Asia, trimițând mii de misionari grupurilor de oameni la care nu ajunsese încă Evanghelia.

Care este viitorul creștinismului?

Teologul german, Wolfhart Pannenberg, a spus că cele trei forțe vitale din cadrul creștinismului mileniului trei vor fi Ortodoxia Estică, Romano-Catolicismul și lumea evanghelică conservatoare.

Ordodoxia

Din aceste trei categorii, bisericile ortodoxe din Est ar putea fi cele mai puțin deschise către schimbare, deoarece sunt legate de identitatea națională și de o etnie istorică. Totuși, maiestuozitatea și demnitatea tradiției ortodoxe continuă să atragă noi credincioși, în timp ce o voce profetică, ca cea a lui Aleksandr Soljenițîn, cheamă la o reînnoire a credinței creștine, atât în est, cât și în vest. Teologii ortodocși au fost de asemenea apărători puternici ai cristologiei clasice și a istoricei doctrine a Trinității, în ciuda multor puncte de vedere moderniste care au existat în cercurile ecumenismului liberal. În același timp, alții au ridicat problema libertății religioase și a posibilității de a duce Evanghelia în multe țări în care bisericile ortodoxe sunt dominante.

Catolicismul

În timp ce ortodoxia și-a urmat propriul drum, romano-catolicismul s-a ridicat ca o mișcare mondială militantă, cuprinzând numeroase biserici naționale, toate în strânsă legătură cu Episcopul de la Roma, care pretinde a fi vicarul lui Hristos pentru întreaga biserică creștină. Direcția romano-catolicismului din mileniul al III-lea va fi conturată după regulile celor doi mari papi ai secolului XX, Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea.

Ioan al XXIII-lea a fost ales ca papă în anul 1958. El a surprins lumea prin faptul că a anunțat că intenționa să reunească un consiliu general pentru a discuta o serie de aspecte legate de învățătura bisericii și de închinare. Este timpul, spunea el, să deschidem ferestrele și să lăsăm niște aer proaspăt să intre pe coridoarele bisericii romano-catolice. Cuvântul său favorit pentru acest proces era "aggiornamento", care înseamnă "actualizare". Al doilea Consiliu de la Vatican, pe care Papa Ioan l-a convocat în anul 1962, a condus la schimbări majore în cadrul bisericii catolice, inclusiv o dorință mai puternică de a citi și a studia Scripturile, și de a ține slujbele într-o limbă vorbită de popor. Creștinii ne-catolici nu mai erau asupriți, ci considerați a fi "o altă frățietate".

Alegerea cardinalului Karol Wojtyla ca Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1978 a fost un alt simbol al semnificației mondiale a bisericii romano-catolice. Venind din Polonia, Ioan Paul a fost primul papă cu altă naționalitate decât italiană, începând din secolul al XVI-lea până acum. Dacă cuvântul cheie al lui Ioan al XXIII-lea a fost "aggiornamento", actualizare, tema centrală lansată de Ioan Paul al II-lea a fost retradiționalizare, o întoarcere la resursele modului de gândire tradițional al Bisericii Primare. Papa, susținut de principalul sfătuitor teologic, cardinalul Joseph Ratzinger, s-a opus atât modernizării gândirii teologice de către scolastici, dintre care unul a fost Hans Kung, cât și teologiei liberale în exces existente în America Latină. El a refuzat de asemenea să ordineze femei-preot, a refuzat să ridice interdicția celibatului clericilor, a refuzat să schimbe învățătura bisericii cu privire la metodele de contracepție, toate acestea făcând parte din grupul problemelor controversate pentru mulți catolici din America.

În același timp, Ioan Paul al II-lea a avut o importantă influență mult dincolo de biserica Romei. Atitudinea sa dezaprobatoare față de regimul comunist opresiv din Europa de Est a constituit un factor major în contextul acelui sistem totalitar. Opoziția sa față de ceea ce el numea "cultura morții", incluzând avortul și eutanasia, a primit o notă profetică, deoarece viața este tot mai mult percepută ca fiind puțin valoroasă și dispensabilă. Din toate aceste motive, în timpul vieții sale, Ioan Paul al II-lea a fost considerat cel mai mare om de stat creștin din lume.

Lumea evanghelică

Cea de-a treia forță vitală a lui Pannenberg din creștinismul mileniului III, este lumea evanghelică. Mărturia creștinilor evanghelici de azi a fost modelată de către numeroase misiuni și mișcări paralele ale bisericilor, cum ar fi Campus Crusade for Christ, Prison Fellowship, World Vision și Inter Varsity Christian Fellowship.

Iată care au fost trei dintre cei mai mari lideri evanghelici din ultima jumătatea secolului XX: teologul Carl F. H. Henry, scriitorul englez C.S. Lewis și evanghelistul baptist Billy Graham. Carl Henry a fost un membru fondator al Seminarului Teologic Fuller și de asemenea editor fondator al revistei evanghelice "Creștinismul Azi". În timp ce Henry a scris ca teolog, C. S. Lewis, el însuși renumit în literatura engleză, a scris multe cărți cunoscute despre apologetică și viață creștină. Scrierile sale au fost traduse în multe limbi ale lumii și sunt considerate astăzi a fi opere clasice ale spiritualității creștine.

Nici un om nu a reprezentat mai bine lumea evanghelică decât Billy Graham. Pe parcursul lucrării sale lungi și pline de roadă, el a rămas credincios unei singure teme: mântuirea prin har și prin credința personală în Isus Hristos. Claritatea mărturiei și a vieții sale integre sunt în contrast cu exemplele mai puțin vrednice din lumea evanghelică. În anul 1966, Billy Graham și Carl Henry au convocat Congresul Mondial al Evanghelicilor în Berlin.

Opt ani mai târziu, Billy Graham a vorbit la Congresul Internațional de Evanghelizare a Lumii la Lausanne. Cele cinci principii de bază ale sale pot fi luate ca simboluri ale mișcării evanghelice mondiale:

  1. Autoritatea Scripturilor,
  2. Pierderea ființei umane fără de Isus Hristos,
  3. Mântuirea doar prin Isus Hristos,
  4. Un martor viu al Evangheliei prin faptă și cuvânt,
  5. Prioritatea și urgența evanghelizărilor și misiunilor.

Încheiem această serie despre istoria creștinismului, reamintind faptul că Biserica este Trupul lui Hristos, care a dăinuit în timp și spațiu. De la Isus și apostoli a trecut mult timp, un lung șir de frați și surori, un cerc al păcătoșilor iertați, o mulțime de pelerini în familia credinței, uniți pentru totdeauna prin legăturile dragostei și iubirii lui Hristos. Deși fiecare dintre noi suntem diferiți unii de alții din multe puncte de vedere, toți cei care Îl cunosc pe Isus Hristos ca Mântuitor personal și Domn, aparțin Trupului Său și împărtășesc Viața Sa.

Legăturile care îi unesc pe oamenii lui Dumnezeu, dincolo de îngrădirile naționalității și denominațiunii, culturii, limbii și timpului, nu se văd nicăieri mai bine decât în mărturia Irinei Ratushinskaya, o poetă creștină din Rusia, care a fost închisă de către regimul comunist datorită mărturisirii Evangheliei și apărării drepturilor omului. Din Siberia, Irina a scris următoarele cuvinte: "Credeți-mă, adeseori, în celule singuratice, în nopți de iarnă, simțeam o bucurie, o căldură și o iubire. Apoi, fără să dorm, știam că dincolo de pereții reci, un grup de frați se gândea la mine chiar atunci și mijlocea la Domnul pentru mine. Dragii mei, vă mulțumesc tuturor acelora care nu au șovăit, care au crezut în noi! În cele mai groaznice ore de închisoare, probabil că nu am fi putut merge mai departe, de la început până la capăt, cu capul sus, neplecat, dacă nu ar fi fost inimile voastre puternice, care să ne lumineze cărarea."


« Partea 5 - Creștinismul în lumea nouă

Secțiunea - Istoria creștinismului

istoriacrestinismului

Istoria creștinismului - Această mică secțiune de istorie a creștinismului acoperă perioada de la răstignirea lui Hristos până în zilele noastre, structurată pe 6 părți. Istoria e prezentată succint, oferind frânturi din marile evenimente ce au marcat evoluția creștinismului de-a lungul timpului, cu scopul de a vă stimula curiozitatea mai departe. Sunt de asemenea schițate portretele marilor personalități care au influențat creștinismul și au modelat astfel istoria întregii lumi. Vezi aici toate părțile

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.