Problema educației în zona creștină trebuie înainte de toate să depășească o dimensiune a mentalității: a fi creștin autentic nu înseamnă a fi o persoană needucată, focalizată exclusiv pe mântuire, Biblie, mersul la biserică.

Un creștin autentic este unul care dorește să învețe, să cunoască, să știe, să fie pregătit pentru orice situație, să slujească în toate condițiile, să dea explicații, socoteală, să instruiască pe alții, să fie capabil să înțeleagă realitățile din jurul său.

Al doilea „argument” este separarea de lume, de sistemul omenesc inclusiv în ceea ce privește învățătura. Se face referire și la „înțelepciunea lumească” în contrast cu revelația duhovnicească. Un prim răspuns legat de separarea de lume este înțelegerea că această referire se face la „separarea de păcat”, de modul firesc de viață, de adaptarea unor valori străine de viața creștină.

Al treilea reper este nevoia de relevanță a creștinului contemporan, care nu este chemat să fie „relevant” doar între zidurile bisericii ci în afara ei, în societate, la locul de muncă, în cercul de prieteni...

Și nu poți fi relevant dacă nu știi, nu cunoști, nu ești echipat, nu ai informații pe care să le abordezi, să le comentezi, din perspectivă creștină.

O dilemă majoră: cine este responsabil de educația copiilor și tinerei generații?

- familia

- biserica

- școala (sistemul public)

Ne bazăm pe lecțiile de la școala duminicală de la biserică? Așteptăm ca sistemul școlar laic să pună valori în inima copiilor pe care apoi să le „retușăm” din perspectivă creștină?

Căutăm cu disperare școli creștine (primare, gimnaziale, licee) la care să fim siguri de educație și învățătură creștină. Și după aceea? Cum vor naviga tinerii creștini în viața de zi cu zi?

Sistemul educațional, sub ochii noștrii, accelerat, este tot mai vizat de schimbări, presiuni, control.

Ne ocupăm intens de educație creștină în familie cu riscul ca într-o perspectivă nu prea îndepărtată, să fim acuzați că „îndoctrinăm” copiii? Că îi „forțăm” să creadă din fragedă pruncie un sistem de credință? Că nu le dăm șansa liberului arbitru în a-și alege sistemul de valori, identitatea, drumul în viață.

Apoi, nevoia de creștere spirituală a fiecărui credincios este o cerință pentru fiecare. Biblia identifică stadii de maturitate spirituală (copii, tineri, părinți).

Suntem atenționați: „Când eram copil vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil...” (1 Corinteni 13:11).

Biblia ne învață să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos și să mergem spre cele desăvârșite (Efeseni 6:1). Să le lăsăm, nu în sensul de neglijare, de desconsiderare, ci ca un îndemn să dorim mai mult, să creștem spiritual, să fim maturi, înțelepți duhovnicește. Să mergem „spre cele desăvârșite” într-o umblare care nu se termină niciodată.

În cultura evanghelică se spune: „Crucea este doar punctul de intrare în Împărăție, apoi urmează umblarea pe cale!” Umblare care înseamnă maturizare, creștere spirituală, proces de sfințire. Da, proces, pentru că învățătura, creșterea spirituală este un proces, care presupune determinare, sacrificiu, răbdare...

Și este esențial pentru a rezista provocărilor vieții și pentru „a duce mântuirea până la capăt”.

Învățătura, creșterea spirituală, nu este un simplu proces de acumulare de cunoștințe. Biblia subliniază importanța lucrării permanente de „echipare a credincioșilor în vederea slujirii”.

Din primul moment al nașterii din nou suntem chemați să slujim, să fim agenți ai extinderii Împărăției. Chiar și slujirile/oficiile în biserici sunt date „pentru desăvârșirea sfinților în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4:12). Deci dacă suntem „sfinți în biserică” (membri, în limbaj contemporan) suntem chemați într-o lucrare de slujire de care nu este scutit nimeni: evanglelizare, pastorație, slujire în închinare, slujire profetică, în învățătură și educație, în administrare finanțe, slujire la locul de muncă.

Vreau să închei cu continuarea versetului din Efeseni 4 legat de scopul învățăturii: „...până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos; ca să nu mai fim copii,... ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.”

Autoanalizează-te și vezi în ce puncte trebuie să să treci de la lapte duhovnicesc la hrană tare, ca să poți să-L slujești cu maximă eficiență până la revenirea Lui.

Tudor Pețan

președinte - Alfa Omega TV