Investiția în copii: școala biblică și instruirea educatorilor
Mihai Bujdei - pastor, Biserica „Sfânta Treime” - Vicovu de Sus, jud. Suceava
În nordul județului Suceava, aproape de granița cu Ucraina, se află orașul Vicovu de Sus. Este o zonă care a traversat perioade grele – războiul și colectivizarea, dar în ultimii ani comunitatea s-a dezvoltat și este binecuvântată de Dumnezeu. Aici sunt oameni ai rugăciunii, indiferent de confesiune, credincioși care au trecut prin persecuție. În decursul timpului s-au ridicat biserici penticostale, baptiste și ortodoxe. Una dintre acestea este Biserica Penticostală „Sfânta Treime” care găzduiește, în prezent, cel puțin 1200 de persoane. Pastorul Mihai Bujdei spune că una dintre prioritățile bisericii este investiția în tânăra generație, în lucrarea cu copiii.
Activitatea cu copiii în Biserica „Sfânta Treime”
Biserica „Sfânta Treime” are un potențial pentru viitor foarte mare, sunt mulți copii. În evidențele noastre avem aproximativ 450 de membri botezați și aproape cam tot atâția copii, până la vârsta botezului. Dar avem aproximativ 300 de copii care sunt împărțiți pe grupe la școala biblică. Aceasta este organizată sâmbăta. De asemenea, copiii sunt implicați în cor, la grupele de studiu biblic, în diverse activități organizate pentru ei.
În perioada construirii noii clădiri a bisericii, am văzut implicarea copiilor și tinerilor din dorința de a fi eficienți și de a se simți utili. Așa am observat că dându-le responsabilități pe măsura capacității lor se pot face lucruri mari. Cred că cea mai mare provocare pentru noi acum este să îi implicăm pe tineri în slujire la orice nivel, în toate domeniile.
Instruirea educatorilor
Instructorii care se ocupă de educația copiilor au trecut printr-un proces destul de lung. Ei nu s-au format peste noapte, ci au făcut cursurile pentru educația copiilor care sunt organizate pe mai multe nivele. Anual, ei participă la specializări și promovează la nivelul superior. Chiar avem în biserică surori care sunt la stadiul în care pot forma instructori de copii.
Copiii sunt împărțiți pe cinci grupe și la fiecare grupă avem câte patru instructori care realizează activitățile. În total sunt în jur de 20-30 de persoane care se ocupă de educația copiilor în biserică.
Responsabilitatea educației copiilor
Educația copiilor aparține, în primul rând, părinților. Se începe cu acea perioadă pe care noi o numim „cei 7 ani de acasă”, în care părinții trebuie să-și facă partea. Dumnezeu ne încredințează copiii pentru un timp scurt deși nouă ni se pare o perioadă lungă. Acum, când mă uit la cei 7 copii ai mei care sunt mari, spun: „A fost foarte scurt”. Dacă noi, ca părinți, nu reușim să ne îndeplinim responsabilitatea pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o în perioada asta, înseamnă că am ratat ceea ce este cel mai important. Ne lăudăm cu investiții în diverse domenii, economic, financiar și altele, dar cea mai mare investiție este în copii.
Rodica Dumitrescu - coordonator activitatea cu copiii, Biserica „Sfânta Treime – Vicovu de Sus
Motivația pentru slujire
Iubesc copiii și știu ce vrea și ce cere Dumnezeu acum de la mine. În acești copii văd viitori slujitori. De fiecare dată când stau în fața lor nu îi văd doar ca pe niște copii neliniștiți, ușor năzdrăvani, sau prea liniștiți, sau prea timizi, ci văd dincolo de ei. Văd ce oameni vor ajunge în viață și temelia bine pusă. Vor crește oameni puternici, destoinici, buni pentru societate și pentru biserică.
Realitatea lui Dumnezeu se prezintă și în școala biblică și în școala laică, la orele de religie. Diferența este poate că la școală suntem încadrați într-o anumită programă, deși și acolo trebuie să îți faci treaba foarte bine. Însă cred că ar trebui să ieșim și în afara zidurilor bisericii și să fim la fel de pasionați și în mediul laic.
Școala Duminicală în Biserica „Sfânta Treime” din Vicovu de Sus
În Biserica „Sfânta Treime” sunt aproximativ 300 de copii care frecventează Școala Duminicală. Sunt împărțiți pe grupe, pe categorii de vârstă, și li se predă conform nevoilor vârstei. Fiecare grupă are învățători care sunt foarte bine pregătiți, fac cursuri de instruire, cursul „Pro 7 educație”, în cadrul cultului creștin. Am observat că în biserica noastră lucrul în echipă are un mare efect. Copiii văd unitatea dintre învățători și vor adopta în viața lor ceea ce observă la noi. Personal, cred că lucrarea cu copiii, sau Școala Duminicală, în Biserică este vitală pentru că de mici, copiii sunt implicați, sunt motivați, sunt crescuți în mediul evanghelic, creștin, biblic. Uneori mă îngraș (la propriu sau la figurat) când văd foști copii de la Școala Duminicală care acum predică adulților și mă hrănesc din aceste predici.
Avem 6 grupe de copii, pe categorii de vârste, preșcolari până la adolescenți, de la 4 ani până la 14-15 ani. Fiecare grupă de copii are 3-5 sau chiar 6 învățători. După cum menționam, munca în echipă este și mai ușoară și mai benefică.