Nevoia de maturizare spirituală și de pregătire pentru slujire a fiecărui creștin este foarte importantă. În rândul creștinilor evanghelici sunt foarte mulți oameni pregătiți din punct de vedere academic, dar nu trebuie să uităm esența: că tot ceea ce se învață trebuie și trăit. Cei care sunt preocupați de maturizarea spirituală și încep să înțeleagă relația cu Dumnezeu, în același timp se echipează și pentru slujire. Redăm în continuare fragmente dintr-o serie de interviuri înregistrate de o echipă de la Alfa Omega TV, în această vară, în Bucovina și Moldova.

Cum am învățat să slujesc

(Valeriu Chiribuță, pastor în localitatea Unțeni, județul Botoșani)

Nu am făcut nicio oră de studiu, și mă refer la o instruire pe baza unor manuale de studiu biblic. Singurul lucru pe care l-am făcut a fost să-L rog pe Dumnezeu să mă învețe să pun în practică Biblia. M-am rugat ca El să-mi descopere Cuvântul, unde nu înțeleg să mă sfătuiască, să mă mustre și să mă îndemne ca eu să știu ce să fac. I-am mai spus ceva lui Dumnezeu, și aș dori ca toți slujitorii să facă asta. Am zis: „Dacă Tu m-ai pus în lucrare, pentru că eu știu lucrul ăsta, nu m-au pus oamenii, nu m-a pus nimeni altcineva. Dacă Tu m-ai pus în lucrare, descoperă-mi Cuvântul și pune lângă mine străjerii Tăi, ca noi să știm cum să lucrăm.” Și Dumnezeu a răspuns la rugăciunile pe care le-am făcut înaintea Lui. Nu am făcut școală teologică, așa cum am zis mai înainte, și nu sunt împotriva nimănui care face o școală, dar este bine să-L întrebăm pe Domnul. În momentul în care noi Îl întrebăm pe Domnul, știți care este problema? Pentru orice lucrare, Dumnezeu ne trimite la 1 Corinteni 4, unde spune clar și deslușit cu privire „la mine și la Apolo”, „să nu treceți peste ce este scris” (versetul 6). Și în momentul în care nu trecem peste ce este scris, Dumnezeu lucrează. Mai vreau să spun ceva. Apostolul Pavel a zis: „cunosc un om”, fără să se numească pe sine chiar dacă a lăsat să se înțeleagă asta, și a explicat că a auzit „lucruri care nu-i sunt permise omului să le spună” (2 Corinteni 12:4 NTR). În momentul în care Îl întrebi pe Dumnezeu, El îți arată noaptea în vis, ori îți descoperă prin prorocie, ori prin vedenie și totodată Duhul lui Dumnezeu te îndeamnă și te învață.

Echipare pentru slujire sau echipare pentru maturizare spirituală?

(Bogdan Chițescu, prezbiter la Biserica „Filocalia” din Iași)

Cred că trebuie să separăm puțin partea despre „ceea ce știu” cu partea despre „ceea ce trăiesc”, în sensul în care nu că știu foarte multe și că am făcut cursuri sau că am făcut facultăți și asta mă duce în Rai. Mă duce în Rai dacă trăiesc ceea ce am învățat. Nevoia de echipare este permanentă, de creștere, de studiu biblic în dreptul fiecăruia. Dar și Biserica are nevoie de învățătură. Noi facem acum un studiu din Evanghelia după Matei, iar în biserică s-au făcut grupuri pe familii care se întâlnesc în timpul săptămânii și dezbat din nou ceea ce s-a vorbit la predica din ultima duminică. Sunt foarte multe întrebări, ceea ce arată că oamenii sunt flămânzi să mai afle ceva, au nelămuriri.

În același timp, există nevoia de echipare a tinerilor, a celor care vor deveni lucrători. În rândul creștinilor evanghelici sunt foarte mulți oameni pregătiți din punct de vedere academic, ceea ce este foarte bine, dar nu trebuie să pierdem esența: că tot ceea ce se învață trebuie și trăit. Cred că cei care sunt preocupați de echiparea pentru maturizare spirituală și încep să înțeleagă relația cu Dumnezeu, în același timp se echipează și pentru slujire. Problema este dacă se regăsesc undeva în slujire sau dacă doresc. Noi trebuie să fim preocupați de mărturia noastră, de felul în care apărem înaintea oamenilor, de viitorul copiilor noștri, deoarece sunt meserii care nu sunt compatibile cu viața de creștin, chiar dacă îți pot aduce faimă și bani mulți.

Ca părinți, suntem responsabili pentru educația copiilor noștri

(Florin Mitric, pastor la Biserica „Maranata” din Rădăuți)

Tinerii români încep să se întoarcă acasă împreună cu familiile pe care și le-au întemeiat. Și această întoarcere va fi în masă în viitor. De ce? Pentru că noi, creștinii, nu suntem iubiți, dar auzim vești din când în când că familiilor creștine cu copii mulți li se iau copiii tocmai de către cei care nu ne iubesc. Acesta este unul dintre motivele pentru care există familii care au revenit în țară. Ca părinți suntem responsabili pentru creșterea și educarea copiilor noștri. Un creștin adevărat se gândește la viitorul copilului, dar nu numai la cel pământesc, ci și la starea lui spirituală, ca să fie pregătit pentru veșnicie. Și atunci nu poți să lași pe altcineva să îți educe copilul, ci vrei să îl educi tu așa cum cere și Scriptura. Și celor care nu ne iubesc nu le place cum ne educăm copiii, dar îi vor.

Cum și de ce să fii mântuit?

(Emanoil Căileanu, pastor la Biserica „Ziua Harului” din Iași)

Așa cum îi spunea Domnul Isus lui Nicodim, mântuirea trebuie să înceapă cu nașterea din nou, cu o schimbare care se întâmplă în viața cuiva. Nu este o problemă doar de știut, cunoaștem ceva ca pe o lecție și s-au rezolvat problemele. Nu. Este problema schimbării vieții noastre și când vorbim despre asta, atunci noi vorbim despre o întâlnire reală cu Domnul Isus Hristos, o promisiune făcută lui Dumnezeu că Îl vom sluji și din momentul acela noi trebuie să avem o relație cu El. Mântuirea este o relație personală cu Domnul Isus Hristos, o relație zilnică cu Domnul Isus Hristos. Este adevărat că de foarte multe ori termenul acesta este luat cu ușurință. De regulă, eu spun că cei care s-au botezat s-ar putea să nu fie născuți din nou, dar dacă într-un an sau doi se produce nașterea din nou, atunci este un câștig. Însă s-ar putea ca cineva să fie botezat și să nu fie născut din nou niciodată și atunci este o pierdere foarte mare. Poate să frecventeze biserica și poate face alte lucruri, dar nu acestea îl mântuiesc pe om. Mântuirea este doar în momentul în care noi ne-am pocăit și ne-am întors la Dumnezeu. Pocăință înseamnă schimbarea minții, dar în același timp înseamnă schimbarea poziției noastre față de păcat. Adică abandonăm păcatul.

În ceea ce privește contribuția la mântuire, care este partea mea și care este partea lui Dumnezeu? Unii zic că 98% este partea lui Dumnezeu și 2% e partea mea. Nu e așa. Partea lui Dumnezeu este sută la sută și partea mea este sută la sută. Nu putem să știrbim din faptul că Dumnezeu a realizat în totalitate mântuirea, plecând de la planul de mântuire până la împlinirea lui în viața noastră. Când Biblia spune „veniți la Mine” înseamnă că noi trebuie să ne facem partea, să facem un pas, să acceptăm mântuirea. E ca și cum cineva ți-ar aduce un cadou valoros, ți l-ar pune la ușă și dacă vrei îl iei dacă nu, nu, iar tu îl refuzi. Dumnezeu a realizat mântuirea și ea trebuie acceptată.

Din punct de vedere teologic sunt multe explicații. De exemplu în Efeseni 2:8 - „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu”. Sau în Tit 3: „El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”, unde „spălarea nașterii” înseamnă iertarea noastră de tot trecutul și dacă ne-a iertat, trebuie ca viața noastră să se și schimbe „prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”.

Dacă vorbim despre liber arbitru sau predestinare, creștinii se împart în două categorii. Noi credem că oamenii au fost creați de Dumnezeu cu conștiință liberă. Până și Satana a fost creat ca înger de lumină cu liber arbitru și el a hotărât să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Sunt exemple în Biblie care arată că unii slujitori ai lui Dumnezeu au fost aleși, adică au fost predestinați pentru anumite slujiri, dar nu pentru mântuire. Dacă vorbim despre suveranitatea lui Dumnezeu, El ar putea să mântuiască sufletul unui om, în suveranitatea Lui, chiar dacă acesta nu vrea. Dumnezeu poate să găsească niște circumstanțe prin care să-l determine pe om să accepte. În concluzie, mântuirea este personală.