„Doamna doctor, ce șanse de supraviețuire are copilul meu?”

Este momentul în care îmi dau seama de neputința mea ca om… Pe de o parte medicul din mine ar răspunde “mămică dragă, știu că sunteți într-un spital cu un nivel înalt de profesionalism în această specialitate și care ar trata copilul dumneavoastră cu metodele cele mai moderne, dar vreau să aveți în vedere și faptul că sunt multe neșanse…”. Pe de altă parte, creștinul din mine ar striga: ”mămico, haideți să strigăm împreună spre Cer, către Medicul Suprem la care sunt TOATE șansele, dar EL e suveran peste TOATE și nu putem ști totdeauna care este planul Său…”

E momentul cel mai greu pentru mine, dar și o provocare, fiecare copil care apare în terapia intensivă neonatală. Cel mai frecvent sunt internați asa numiții “mult prea micuți”. Stiința îi numește “prematuri cu greutate extrem de mică la naștere”- sunt copilași născuți cu greutatea între 500 și 999 grame, dar și copilași născuți cu 2-3 luni mai repede de termenul normal de naștere. Totuși… Dumnezeu le întinde o Mână de ajutor prin performanțele medicinii din ultimii ani.

Consider o minune creată de Dumnezeu chiar și această specialitate a medicinii, neonatologia - o specialitate “tânără”, desprinsă din pediatrie, care se ocupă de nou-născuții atât sănătoși, dar mai ales de cei care necesită tratamente speciale din primele momente de la naștere. E momentul decisiv pentru viața lor ulterioară. Nu de puține ori simt intensitatea “luptei” care se dă pentru viața acestor suflete care sunt niște trupuri plăpânde, fragile, dar care pot și apoi au menirea de a deveni “temple ale Duhului Sfânt”. Dumnezeu veghează cu atâta credincioșie și dragoste nașterea fiecărui om! Nu ascund faptul că mă cutremură gândul că prin profesia pe care o am, deciziile sau tratamentele pe care le aplic acestor copii pot avea consecințe pentru întreaga lor viață... 

De multe ori nu e ușor, dar nici nu pot să tac, ci mărturisesc că simt Mâna Lui la lucru de fiecare dată. Au fost situații când epuizată de putere fizică sau când din punct de vedere medical nu mai aveam soluții, EL a rămas cu adevărat credincios planului Său și întotdeauna EL are planuri minunate! (“Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde” Ieremia 29:11). Văd astfel de minuni zilnic la locul meu de muncă.

Vorbeam de minunea supraviețuirii acestor micuți născuți prematur care sunt atât de mici, fragili și susceptibili la atâtea boli și complicații ulterioare. Ca să mă fac înțeleasă, acestor copilași li se asigură imediat dupa naștere o “burtică” artificială, numită incubator în care se asigură căldura și umiditatea adecvate vârstei și greutătii lor, o multitudine de sonde sau tuburi, unele pentru a fi hrăniți, altele pentru a fi monitorizați. Drumul e lung și anevoios; cu cât se nasc mai repede, cu atât stau mai mult în spital (de exemplu un prematur născut la 6 luni, va sta în spital 3 luni, în cazul în care supraviețuiește “complicațiilor” sau chiar morții…). 

Lupta începe deja din primele secunde ale travaliului acestor mame care nasc prematur. Deja sunt “pregătite” teoretic, prin discuțiile avute cu medicii, de multiplele complicații ce vor putea apărea la acești copii, dar nu lipsește nici cuvântul “moarte”. Parcă diavolul își pregătește terenul și atmosfera “favorabilă” prin declarații negativiste.

Urmează momentul nașterii, când se lasă tăcerea: mama epuizată de durerile nașterii sau anesteziată în cazul nașterilor prin operație cezariană, se abandonează în mâinile medicilor. Copilașii prematuri sunt preluați și duși apoi în terapia intensivă. Dumnezeu e omniprezent și atotștiutor, deci nu Îi sunt necunoscute planurile celui rău.

Dar Prezența Lui se face simțită totdeauna, Mâna Lui e acolo întotdeauna! Dumnezeu mi-a vorbit și m-a învățat ca în momentul în care iau în brațe acești micuți să declar viață și sănătate peste ei, să declar împlinirea Voii Lui peste viața acestor micuți. Nu știu ce se întâmplă în plan spiritual în acele momente, (uneori nici nu am timp să realizez), dar “lupt” și declar! 

Apoi urmează “viața” în terapia intensivă: incubatoare, perfuzii, monitoare, medicamente, și nu în ultimul rând, RUGĂCIUNE. Le încurajez mereu pe mame să le vorbească copiilor lor, să le mărturisească iubirea, să-i atingă și să se roage pentru ei. Atunci formăm “echipa de luptă”- medicul și părinții. Îmi doresc și mă rog ca ÎNTOTDEAUNA, Duhul Sfânt să fie unica călăuză! Sunt multe momente grele care apar pe parcurs: apar complicații specifice acestor micuți, apar momente de deznădejde pentru mamă, chiar și pentru noi, medicii… într-un cuvânt:  “lupte”. E testul răbdării pentru fiecare: ”dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea” (Iacov 1:4).

La finalul fiecarei zi de lucru, îmi rezerv timp să vorbesc cu mamele copilașilor pe care îi am în îngrijire. Le spun întotdeauna că Îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut, dar ziua de mâine o încredințez tot Lui: “Mâine vedem ce ne rezervă Dumnezeu!”. Și văd minunile! Recunosc că nu le percep imediat, ci la finalul celor 2 sau 3 luni de spitalizare, când se externează acești micuți “învingători” împreună cu mamele lor. Am văzut și văd multe minuni și vreau să le mărturisesc  pentru că Dumnezeu lucrează în mod miraculos! Originea în ebraică a cuvântului “mărturie” înseamnă “a face din nou”.

Fiecare mărturie aduce împreună cu ea potențialul ca Dumnezeu să facă același lucru încă o dată. Acest adevăr mă îndeamnă să mărturisesc minunile pe care le “văd” la locul meu de muncă, dar și să mărturisesc că ele se repetă. Cuvântul Lui Dumnezeu declară în 1 Corinteni 3:9 că  “noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu”. Așa este! Dumnezeu lucrează cu putere și multă dragoste, dar are nevoie de oameni  prin care să lucreze!

Încurajez creștinii care lucrează în domeniul medical (și nu numai) să se lase tot mai mult la dispoziția lucrării minunate pe care o are Dumnezeu în fiecare zi pentru noi și prin noi! Nu e puterea noastră cea care lucrează, ci puterea Lui. Dumnezeu vrea să fim doar “vase” prin care El să-Și Împlinească Planul.

În Efeseni 2:10, Dumnezeu ne amintește că “noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblam în ele”. Bunul Dumnezeu să ne ajute să împlinim aceste fapte bune în toate zilele vieții noastre. 

Un îndemn al apostolului Pavel spune: “să vă umpleți de cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească; pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune.” (Coloseni 1:9-10). De ce să rodim? “Dacă aduceți multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit”. El merită toata cinstea, mulțumirea și închinarea noastră!

Fotografiile prezentate sunt “mărturia” unei fetițe de 800 de grame, considerată de medici “avorton”, dar binecuvântată de Dumnezeu cu VIAȚĂ! Astăzi aceasta fetiță are 3 ani, este sănătoasă și nu are nici o sechelă specifică prematurității! Îmi amintesc  cuvântul Domnului din Psalmul 139: “Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele […]; Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, țesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.”

Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin! (Romani 11:36)

Carmen Gliga este medic specialist în Neonatologie, Spitalul Județean Târgu-Mureș