Numele meu este Talida Tolnai. Sunt din Zalău și fac parte dintr-o familie în care mama este ortodoxă, tatăl este reformat, iar cei doi frați ai mei sunt creștini ortodocși.

Am început să fac sport de la vârsta de 14 ani. Fac handbal. Este un sport foarte frumos. Am fost văzută în curtea școlii de către antrenorul meu, care astăzi nu mai e printre noi, căruia i-a plăcut foarte mult energia pe care eu o emanam jucând fotbal cu băieții și m-a întrebat dacă îmi doresc să fac acest sport, handbal. I-am zis că nu vreau, că nu îmi place, dar a venit la părinții mei, m-a cerut de la ei și din momentul în care părinții mei au dat verdictul că pot să merg, am început să practic acest sport. Consider că Dumnezeu știa dinainte toate lucrurile. Consider că era nevoie de mine în această meserie, ca să poată să-și ducă El lucrarea mai departe...

În tot timpul ăsta am avut și parte de încercări de tot felul, în sensul că am avut reușite, am avut nereușite, am avut victorii, am avut înfrângeri, dar tot timpul trebuia să ne ridicăm și să mergem mai departe.

Într-o zi eram la mine acasă. Mă pregăteam să merg la antrenament și ascultam radioul. Am dat pe Radio Unison, este un post creștin, unde am ascultat cântări, predică, mărturii ale unor oameni care s-au întors la Hristos. Nu înțelegeam atunci despre ce este vorba dar simțeam o cercetare interioară și am zis că vreau și eu să văd despre ce este vorba. Am ascultat locul unde avea să se întâlnească biserica și m-am hotărât să merg și eu în locul acela.

Atunci când am mers și a început programul, am simțit cu adevărat prezența lui Dumnezeu în viața mea, cu adevărat am simțit că este locul meu acolo și am mers în față. În momentul acela m-am văzut la crucea lui Hristos. L-am văzut pe El răstignit pe cruce și asta m-a cercetat foarte mult. Am început să plâng, să îi spun tot oful meu, am început să-mi cer iertare pentru tot ceea ce am făcut. Am lăsat totul acolo. După ce m-am ridicat, am simțit că povara mea a fost luată de pe umeri, am simțit pace, am simțit liniște și din momentul acela am simțit că Dumnezeu este cu mine.

Apoi L-am rugat să mă ajute să pot să prind un contract bun pentru că la echipa de aici de la Zalău, timp de 10-11 ani am tot muncit dar nu m-am ales cu nimic și am zis: „Doamne, vreau să merg într-un loc unde să fiu plătită ca atare, după munca pe care o prestez”. Cu adevărat Dumnezeu m-a binecuvântat și m-a ajutat să merg la Oltchim Râmnicu Vâlcea, o echipă puternică. Am simțit că a fost o binecuvântare din partea lui Dumnezeu.

Obișnuiam ca înainte de antrenament să ne adunăm toate într-un cerc, puneam toate mâinile acolo și eu spuneam o mică rugăciune, ziceam: „Doamne, fii cu noi în această zi, păzește-ne, ocrotește-ne și ajută-ne să ieșim sănătoase!”. Iar la sfârșit ziceam: „Doamne, mulțumim că ai fost cu noi, ne-ai păzit, ne-ai ocrotit și am ieșit sănătoase”, și era de ajuns. La meci făceam la fel. Înainte de meci, tot timpul mă rugam și aveam tabieturile mele, în sensul că îmi puneam căștile în urechi și ascultam cântări, mă rugam lui Dumnezeu și citeam din Cuvântul Domnului.

Eu am văzut mâna lui Dumnezeu la lucru de multe ori! O perioadă am stagnat, nu am mai fost la națională, dar în 2010, Dumnezeu a îngăduit să ajung din nou la națională. A fost un an în care Dumnezeu a fost convins ca nu voi tăcea, că voi mărturisi Cuvântul Lui, pe Domnul.

Am ajuns în Danemarca. Acolo s-a ținut Campionatul European din 2010 și, din păcate, colega mea, Paula U., s-a accidentat. Eu consider că a fost mâna lui Dumnezeu, numai așa putea să-Și proslăvească numele, că eu să ajung să fiu principalul portar. Dumnezeu și-a pus copilul Lui la lucru, ca să zic așa. După ce ea s-a accidentat, aveam două meciuri foarte importante, pe care dacă le câștigam, ne calificam în semifinale, ceea ce era foarte important pentru noi. Nimeni nu se aștepta ca noi să câștigăm împotriva Danemarcei, o țară puternică și din punct de vedere handbalistic, și din punct de vedere financiar.

Atât de mult m-am bucurat! Sincer, am văzut mâna lui Dumnezeu la lucru pentru că s-a terminat meciul cu 16-15 pentru noi. Finala a fost în felul următor: am căzut în genunchi, am ridicat mâinile spre cer și am zis: „Doamne, Îți multumesc că ai fost cu noi și că ai dat biruință! Îți mulțumesc că ți-ai făcut posibilă prezența Ta în locul acesta!”

Erau, cred, peste 20.000 de spectatori, și vreau să spun că antrenorul lor danez a provocat-o pe una dintre fetele lui să vina să îmi dea în față, să mă scoată din joc, pentru că vedea că nu mai poate să îmi dea gol. Nu știa antrenorul că eu sunt și mai bărbătoasă, că după ce iau o minge în față, sunt mai puternică, devin mai puternică și apăr și mai bine.

Cu adevărat, Dumnezeu m-a întărit și am reușit să îmi duc datoria la capăt. Au venit toate colegele pe mine și au zis: „Toto, tu ne-ai salvat!” Le-am zis că nu eu, ci Dumnezeu! Și au zis: „Cu adevărat Dumnezeul tău ne-a ajutat astăzi! Cu adevărat Domnul a fost cu tine!” Și am zis: „Nu! Dumnezeu a fost cu noi! Vedeți ce înseamnă să ne rugăm și să credem din toată inima? Dumnezeu dă biruință!” Chiar a fost un moment minunat!

Un reportaj special difuzat în emisiunea săptămânală Mapamond Creștin

Marturie Talida Tolnai - Dincolo de bariere 9.20

Romania ia locul 3 la handbal feminin - 2010

surse imagini: youtube, libertatea.ro, tvr