„Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubești mila, și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”– Mica, 6:8

Încă de mici copii, începem să umblăm, iar această umblare fizică care se învață relativ repede – dacă ne raportăm la lungimea unei vieți pe acest pământ – continuă toată viața, ca umblare dintr-o perspectivă mai largă. Cu alte cuvinte și dintr-o altă perspectivă, viața în sine este o umblare, iar această umblare, chiar dacă poate fi fărâmițată, prin transpunerea în mai multe planuri, segmentată în funcție de mai multe criterii, ar trebui să o privim, până la urmă, ca o potecă … pe care umblăm (pășim și lăsăm urme!).

Precum toți oamenii de pe pământ, și umblarea mea are un început; are mai multe planuri; poate fi segmentată în funcție de mai multe criterii. A început undeva cu aproape 40 de ani în urmă și privind-o retrospectiv, poate fi împărțită în mai multe planuri, care însă sunt suprapuse (apropo, această umblare se caracterizează prin suprapuneri, nu poți să faci un pas într-un plan și să rămâi pe loc în celelalte planuri care sunt de actualitate).

În cele ce urmează doresc să prezint succint interferența dintre cele două mari planuri ale umblării mele: viața de creștin (copil al lui Dumnezeu) și viața profesională (deși îmi este greu să las deoparte viața familială).

Ca și creștin, pot spune că Dumnezeu a fost bun cu mine, pentru că a început să mi se descopere încă de mic copil, iar umblarea mea cu Dumnezeu, deși a fost pe alocuri sacadată, are o continuitate de peste 20 de ani și se caracterizează în ultima perioadă printr-o intensificare binecuvântată, iar pentru asta Îl slăvesc pe Dumnezeu.

Ca și avocat – pentru că aceasta este profesia prin care umblu și care reprezintă un alt plan actual al umblării mele prin lume de mai bine de 15 ani, trebuie să recunosc că, deși la începuturi nu am avut o înțelegere completă a „chemării” mele în această profesie, pe parcurs am înțeles că această profesie nu este un scop în sine, ci reprezintă unul din multele alte planuri secundare ale umblării noastre pe acest pământ.

Planul principal, temelia umblării noastre (fie că vorbim de viața profesională, de viața privată, familială, socială s.a.m.d.) ar trebui să fie – și sunt bucuros să spun că în viața mea este – Dumnezeu și ascultarea de El. Domnul Isus Hristos a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.

Este o binecuvântare să conștientizezi că poteca vieții tale se suprapune cu acea Cale despre care vorbește Domnul nostru Isus Hristos, Cale care pășește prin Adevăr și conduce la Viață. Orice abatere de pe această Cale este o îndepărtare, este o risipă, poate fi un dezastru („Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” – Proverbe 14:12).

Revenind la umblarea mea cu Dumnezeu în contextul exercitării profesiei de avocat, constat într-un mod tot mai clar că atâta timp cât nu încurci planurile și prioritățile, ele pot coexista într-o compatibilitate organică, rămânând în ascultare de Dumnezeu. Practic, exercitând această profesie pot (i) să fac dreptate, (ii) să iubesc mila și (iii) să umblu smerit cu Dumnezeu.

… să faci dreptate, ca avocat

A vorbi despre dreptate într-o lume atât de nedreaptă, pare o vorbă-n vânt, însă trebuie să-L credem pe Dumnezeu și să facem ceea ce ne cere nouă să facem. „Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă” este mesajul proorocului Isaia (capitolul 1 versetul 17), care este de actualitate și în secolul XXI (fiind Cuvântul lui Dumnezeu), iar această învățătură stă la baza activității mele profesionale.

Nu poți, ca un simplu avocat, să „rezolvi” toate cazurile de nedreptate, însă această realitate nu reprezintă o resemnare, ci este o luptă continuă, iar victoria adevărată este cea pe care o resimți pe plan spiritual, când ești convins de Adevărul care este absolut, depășind sfera adevărului judiciar, care prin definiție este acceptat ca fiind unul relativ.

Pe de altă parte, ori de câte ori s-a întâmplat să înving pe plan judiciar, fără ca această victorie să fie suprapusă pe Adevărul absolut, am resimțit o înfrângere pe plan spiritual, fiind un semnal de alarmă că nu asta cere Dumnezeu de la mine. De aceea, învăț că este mai bine, chiar și cu riscul înfrângerii (în acest plan judiciar), să nu mă îndepărtez de Adevăr. Caz concret: minciuna; de multe ori favorabilă din punct de vedere judiciar, nu este compatibilă cu Adevărul, care este Isus Hristos și cu învățăturile Lui; ele nu pot coexista, de aceea trebuie să aleg. Presiunea poate fi mare, clientul vrea să câștige, eu vreau să ascult de Dumnezeu… Alegerea ne aparține!

… să iubești mila, ca avocat

Frumusețea profesiei de avocat constă și în aceea că îți permite și chiar facilitează să faci voia lui Dumnezeu pe multe planuri. Unul dintre aceste planuri este cel de ajutorare, de a fi alături de cei în nevoi. Financiar, la modul general, profesia de avocat este recunoscută ca fiind una „profitabilă”, însă profitul Adevărat este cel care este „reinvestit”, conform învățăturilor primite de la Isus Hristos.

Însă și această ajutorare, ca să fie una binecuvântată, trebuie să se ridice deasupra unor simple acte de caritate. „Căci bunătate voiesc, nu jertfe, și cunoștință de Dumnezeu mai mult decât arderi de tot” ne transmite prorocul Osea(capitolul 6 versetul 6) din partea lui Dumnezeu, iar apostolul Pavel ne învață că „… am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” – Efeseni 2:10.

Prin urmare, calea faptelor bune, dacă nu este suprapusă cu Calea, care este Isus Hristos, este o amăgire și suntem pe un drum greșit, care alimentează eul nostru, însă nu-I aduce slavă lui Dumnezeu.

… să umbli smerit cu Dumnezeul tău, ca avocat

Nu în ultimul rând, smerenia este o caracteristică care trebuie să fie alipită de oameni, la modul general, iar de avocați (și multe alte categorii profesionale), în mod special.

Tendința naturală a omului, într-o măsură mai mare sau mai mică, este aceea de a se uita la realizări, la succese, la etichete și, astfel, să accepte sau să dezvolte o anumită doză de mândrie. Învățătura primită din partea lui Dumnezeu este clară iar efectele sunt categorice: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți” – Iacov 4:6, iar înțeleptul Solomon ne avertizează: „Mândria merge înaintea pieirii, și trufia merge înaintea căderii”.

Tocmai de aceea, ca să nu ne împotmolim pe cale, este bine să ascultăm de învățăturile lui Dumnezeu pe care le găsim în Cuvântul Său, Biblia, și să putem spune și noi împreună cu Timotei, omul lui Dumnezeu, la finalul „potecii” noastre pe acest pământ:

„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința” ( 2 Timotei 4:7), indiferent care este planul nostru secund în lumea aceasta (avocat, judecător, procuror, consilier, om de afaceri, salariat, muncitor necalificat s.a.m.d.). Reușita este garantată dacă ne înțelegem și alegem să ne trăim Chemarea, care este Isus Hristos, care să reprezeinte planul nostru principal, temelia vieții noastre!