Șimleul are o atracţie specială pentru cine a trăit în el şi l-a cunoscut.În acest oraş, am văzut şi eu lumina zilei; în acest loc binecuvântat am făcut primii paşi; în aceste locuri au venit anii în care mă luam la întrecere cu vântul, ori îmi împleteam coroniţe de flori, ori îngânam glasul izvoarelor venite din inima pădurii de pe Măgura Șimleului.

Acum, mă bucur de linişte şi mă gândesc: ”Din nou vine toamna, anotimpul în care timpul mă ia la plimbare.” Printre frunzele ruginii ce doresc a-şi împlini menirea agăţându-se de noi, mi se pierd paşii...în fiecare toamnă. De ar putea vorbi copacii, de ar putea vorbi locurile pe lângă care trec! Şi totuşi... din albumele vechi vin în leagăn prelungit de clopot, poveşti şi mărturii despre un loc binecuvântat: ŞCOALA.

Aş dori să le aud glasul, dar în locul lor am fost aleasă să fiu eu martor, martor al vieții, martor al învierii, martor al Domnului Isus. În zbuciumul anilor trecuți începe povestea mea la Școala Gimnazială ”Silvania”, pe vremea când nu știam că Domnul are un destin în care sunt chemată să umblu și să călătoresc, mărturisind ce bun e Domnul, chemând oameni în Împărăție.

E atâta liniște în orașul nostru și de atâtea ori Domnul mă ia la plimbare pe străzile orașului, printre frunzele la fel de ruginii ca acum 50 de ani, 100 de ani, 120 de ani și ajung în fiecare toamnă în locul în care parcă cu fiecare an, cu fiecare generație reîncepe o poveste ; pentru ca apoi, această lumină să se răspândească. E bunătatea Domnului că e așa.

Mă uit în urmă și găsesc generații în care sinceritatea, bunătatea, altruismul, frica de Domnul, inocența, erau valori promovate atât de familie, cât și de societate. Nu pot spune că acum nu există, doar că au căpătat alte valențe, sau că au fost înlocuite, cu voia sau fără voia noastră. Cea mai mare provocare a fost și rămâne aceea de a împlini, menirea de a forma oameni. Această provocare a rămas, dar a primit o cu totul altă valoare în momentul în care Domnul Isus a venit în viața mea. Isus, învățătorul meu, avea să îmi dea atâtea modele pe care aveam să le aplic în relația mea cu copiii și părinții lor, cu colegii de la școală: model în vorbire, în relaționare, în ascultare, în jertfire, în dragoste, în împăcare, în încurajare. De fapt, azi, dacă stau în fața copiilor, pot spune că nu aș putea dacă El nu ar fi în viața mea, supunându-mi viața Domniei Sale.

Sunt mulțumitoare pentru libertatea pe care Domnul Isus a adus-o în viața mea, pentru libertatea de exprimare pe care o avem în țara noastră, pentru libertatea ca Domnul Isus să facă parte în mod real din viețile noastre personale și a școlii. Drept urmare sunt mulțumitoare pentru că ai mei copii pot studia în școală, că se pot întâlni pe grupe de studiu, că pot spune o rugăciune în școală, că se pot exprima. Salut în fiecare dimineață prezența Domnului în școală și cred că fără ajutorul și implicarea Lui în fiecare domeniu al vieții personale și a școlii nu aș putea merge mai departe, sau aș putea să o fac, dar fără sens. El e cel ce dă valoare și sens întregii mele activități de la școală.

Într-o lume care dorește a-L exclude pe Dumnezeu, sunt mulțumitoare că El e inclus și implicat. Într-o lume în care aproape toată lumea se bazează pe propriile resurse, sunt copii, care, învățați de părinți sau de bunici, spun o rugăciune în școală. Într-o lume în care fiecare face ce vrea, mai sunt copii care practică postul și mila și dărnicia.

Cu toate acestea rămân provocări la care suntem incapabili să răspundem, sau dacă o facem, o facem din perspectiva omenească: Ce atitudine avem față de copiii care sunt lăsați să trăiască cu bunicii? Dar ce facem în cazul copiilor din familii monoparentale? Ce soluții avem în fața avalanșei de agresivitate manifestate a elevilor? Cum putem anula efectele invaziei păgânismului în viața copiilor noștri? Ce mediu ar trebui creat pentru ca elevii să se poată exprima? Ce e mai important: să ”scoatem” performeri, sau oameni de caracter?

Cu trecerea anilor realizez că ancorarea mea cât mai adâncă în EL, în valorile Împărăției pe care mi le pune la dispoziție, scufundarea mea zilnică în iubirea Lui, pentru ca să pot să o dau mai departe, sunt cele care îmi vor asigura împlinirea mandatului pe care îl am în școală.

Dacă azi, mă uit la fiecare copil din clasă, sau la clasă ca o unitate, sunt mulțumitoare că fiecare este special, fiecare are valoare, fiecare este frumos și bun în felul lui, iar în școală, copii și cadre didactice recunosc elevii din clasa noastră ca fiind copii care se iubesc, țin unul la altul , se acceptă, se ajută și merg înainte ca una, cu toate diferențele dintre ei.

Faptul că am conștientizat responsabilitatea enormă pe care am primit-o în momentul în care acești copii mi-au fost încredințați mă determină să nu negociez viața lor, educația lor, siguranța lor.

Cu siguranță, prezența Domnului în viața familiilor, în viața cadrelor didactice, în viața personală a copiilor poate face ca, într-un viitor nu foarte îndepărtat, Domnul Isus să fie proclamat în sălile de clasă, în curtea școlii și de ce nu și în momentul în care ieșim pe porțile școlii.

Aș putea parafraza și să spun, cât despre mine, eu și clasa mea vom sluji Domnului. Ceea ce am semănat în anii aceștia se vede și se va vedea în viețile transformate a celor de lângă mine. Îmi doresc să îmi împlinesc mandatul pe care îl am, acela de a-L reprezenta pe El, din iubire pentru El.

Cu gândurile clătinând a clopot, cu mâna tremurând de emoţie m-am pus la masa de scris ca să pun pe hârtie frânturi din viața unui loc binecuvântat: ȘCOALA. Şi asta pentru că ai mei copii au trecut de-o şchioapă, a crescut și mezinul, căruia de abia i se vedea năsucul de după gardul şcolii, acum câțiva ani.

De abia aştept să ne adunăm în ceasurile iernii ce ne îngăduie, să pot să le povestesc şi lor cum cineva a bătut din casă-n casă, din poartă-n poartă... ca să adune copiii la şcoală. Dar îmi doresc să le spun despre acea iubire imensă cu care este iubit fiecare dintre ei, în așa fel încât El a fost gata să moară pe Cruce pentru fiecare dintre noi.

”Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale” (Psalmul 73:28)

Simboluri oculte in invatamant si programe pentru copii - Delia Remes

Femeia crestina 1.12 - Delia Remes