Puțini dintre noi, creștinii, înțelegem modul în care Evanghelia ne transformă întreaga sferă a vieții, și cu atât mai mult activitatea care ne ocupă majoritatea timpului - munca. O prezentare e modului în care Evanghelia transforma modul cum lucrăm și ne comportăm la servici. Acest articol vorbește despre concepția creștină despre lume și viață, harul comun, integritatea și calitatea muncii noastre, în raport cu Evanghelia.

Munca ocupă majoritatea timpului nostru. Dacă stăm să ne gândim puțin, muncim cel puțin 40 de ore pe săptămână, mai adăugăm și timpul pe care îl petrecem ca să ajungem la muncă și să venim de la muncă, dacă mai adăugăm și treburile casnice, dacă mai adăugăm și voluntariatul sau slujirea în cadrul bisericii în care suntem, din care facem parte, ne dăm seama că noi petrecem majoritatea timpului nostru muncind. Așa că e esențială întrebarea: cum afectează Evanghelia sfera asta de muncă și profesie, sau de muncă în general, pentru că partea profesională reprezintă doar cele 40 de ore. E esențial să înțeleg în ce fel adevărul acesta transformator afectează o plajă atât de mare din viața mea.

Înainte să mergem la Scriptură, haideți să vedem și să facem o colectă de proverbe, maxime, zicători, vorbe de duh legate de muncă. Ele au darul de a surprinde perspectiva unei culturi, a unei generații cu privire la un subiect anume, așa că ne e de folos să pornim un pic de aici, de unde suntem.

„Munca este brățară de aur” sau „Meseria e brățară de aur”, mai este o variantă; „Cine nu muncește sau cine nu vrea să muncească, nici să nu mănânce”; „Cine nu muncește, nu greșește.”; „Munca înnobilează”; asta e o adaptare românească: „Cine-i harnic și muncește, ori e prost, ori nu gândește.”, avem multe din astea, suntem buni la din astea; „Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine”, interesant; „Ei se fac că ne plătesc noi ne facem că muncim” - asta era pe vremea lui Ceaușescu, nu? Gândiți-vă că comunică foarte mult despre realitatea muncii. „Timpul trece, leafa merge.”; „Îmi place munca, îmi place să mă uit la oamenii care muncesc.”; „Trei cu mapa, doi cu sapa”, ok, dezechilibru între munca intelectuală, de planificare și cei care execută.

E important să auzim ce spune cultura, ce spun vocile din jurul nostru, dar eu cred că pentru noi este mai important decât asta, să ascultăm ce spune Scriptura, pentru ca apoi noi să venim marcați de Scriptură și de Evanghelie și să validăm dacă respectivele valori transmise sau reflectate în proverbe rezonează cu Scriptura sau să le corectăm dacă este cazul.

Aș vrea să vedem astăzi patru moduri în care Evanghelia ne afectează munca, în așa fel încât să strălucim și să ne îndeplinim chemarea la locul de muncă.

1. Concepția creștină asupra lumii și vieții și munca

În primul rând, concepția creștină asupra lumii și vieții determină o abordare distinctă a muncii din partea noastră ca și creștini. Concepția noastră creștină asupra lumii și vieții afectează felul în care ne desfășurăm munca în zona, în sfera noastră profesională. Concepția asupra vieții, concepția creștină, specific.

Sunteți oameni inteligenți, cultivați, citiți, majoritatea cred că vă e la îndemână să dibuiți care e ideea cu concepția despre lume și viață, dar ca și definiții cu care să lucrăm împreună: concepția asupra lumii și vieții e un soi de ochelari prin care privim viața sau o paradigmă prin care interpretăm realitatea. Sau metanarațiunea, narațiunea atotcuprinzătoare în care se încadrează și care dă sens narațiunii sau poveștii vieții mele.

Haideți să vedem specific cum arată concepția creștină asupra lumii și vieții. Și aș spune: orice concepție asupra lumii și vieții poate fi descrisă folosind patru categorii, și anume: creație, cădere, răscumpărare și restaurare.

a) Creație

Care a fost situația originală? Biblia spune că situația originală a fost următoarea: Dumnezeu creează toatre lucrurile și le face pe toate foarte bune, inclusiv munca. Dumnezeu muncește, îl creează pe om și îi dă un mandat să muncească, așa că munca există dinainte de Eden. Sunt concepții asupra lumii și vieții care văd munca drept un blestem, care văd munca drept o consecință a disfuncționalității noastre umane. Biblia însă vede munca drept un element valoros. Dumnezeu, în cartea Genezei în capitolul 1 e cu mâinile în țărână și cu murdărie sub unghii, modelând omul. Așadar, situația originală este una în care toate lucrurile sunt foarte bune, inclusiv munca. Munca este creată de Dumnezeu și este foarte bună.

Care e problema? Cum a avut loc căderea?

b) Căderea

Căderea, așa cum bine știm, a avut loc datorită neascultării omului. Căderea a venit atunci când omul nu a avut încredere în Dumnezeu și a ascultat minciuna șarpelui. Și atunci, datorită căderii, munca este afectată. Ne aducem aminte ce spune Dumnezeu lui Adam că „De acum înainte, cu sudoarea frunții îți vei câștiga existența, spini și pălămidă să îți dea pământul”. Munca nu mai este acea activitate plăcută, încântătoare, fără obstacolele astea pe care le avem noi astăzi.

c) Răscumpărarea

Care este răscumpărarea, care e soluția pe care o aduce concepția creștină asupra lumii și vieții? Ei bine, pentru că problema e una relațională, soluția e una relațională. Pentru că problema este distanțarea, fractura relației dintre noi și Dumnezeu, soluția este restaurarea relației acesteia pierdute dintre om și Dumnezeu prin Isus. Și Dumnezeu nu doar că vine cu ideea soluției, ci Dumnezeu vine și cu implementarea soluției.

În Isus, Dumnezeu devine om, își asumă problema noastră asupra lui, plătește pentru problema noastră, își asumă costurile pentru problema noastră și ne oferă în dar iertarea, revenirea noastră în familia lui Dumnezeu și calitatea noastră de copii ai lui Dumnezeu.

d) Restaurarea

Restaurarea sau situația de dorit în concepția creștină asupra lumii și vieții este o înnoire a întregului univers, înnoirea spune că nu doar noi înșine, individual suntem restaurați sau restaurarea asta începută de Dumnezeu în noi aici și acum, ci va veni o zi în care toate lucrurile vor fi din nou aduse la planul pe care Dumnezeu l-a intenționat, în care să existe armonie relațională, între om și Dumnezeu, să existe armonie în creația lui Dumnezeu, în natura lui Dumnezeu, așa cum ne spune Scriptura. Și atunci nu vor mai fi durere, nu va mai fi boală, nu va mai fi suferință, nu vor mai exista disfuncționalități și munca în sine își va recăpăta statutul pe care Dumnezeu i l-a gândit la creație, care era statutul.

Dumnezeu l-a creat pe om cu un rost. Dumnezeu îi spune: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul, stăpâniți-l și munciți” în așa fel încât, da, îl pune în grădină și îi spune, cu alte cuvinte: fă ca tot pământul ăsta să arate ca o grădină. Acesta e mandatul pe care Dumnezeu i-l dă și asta avea să-i dea semnificație omului. Nu semnificația supremă, nu să-i dea sensul existenței, dar să-i dea ocupație alături de Dumnezeu, în relația cu Dumnezeu.

Putem să fim siguri că munca era foarte bună. Cum era munca foarte bună? Putem să ne gândim; probabil că și Adam avea glande sudoripare și și el transpira, dar probabil că era o transpirație aducătoare de satisfacție, nu neapărat o transpirație istovitoare și să zici: „Ah, dacă aș putea să nu mai fac asta vreodată, aș fi cel mai încântat.” Cu siguranță Adam nu a experimentat așa ceva înainte de intrarea păcatului în lume. Munca devine o povară prin efectul ei, prin efectul păcatului asupra sufletului omului.

Dacă ar fi să sumarizăm, să punem în trei idei ce spune concepția creștină despre muncă specific este că munca este bună, pentru că e creată de Dumnezeu, apoi munca se desfășoară sub blestemul păcatului și atunci munca este afectată de păcat și în același timp Evanghelia dă speranță pentru muncă, speranța se înfiripează aici, dar speranța deplină nu își găsește împlinirea aici și acum. Restaurarea domeniului acestuia al muncii va fi deplină de-abia când Dumnezeu va veni și își va instaura domnia lui între oameni.

Așadar, aici și acum experimentăm, ca să zic așa cum spune Pavel „primele roade”. Vedem ce ar putea să însemne munca așa cum a intenționat-o Dumnezeu, însă nu o experimentăm în mod plenar, pentru că noi suntem păcătoși, pentru că lucrăm cu oameni păcătoși, pentru că trăim într-un mediu corupt de păcat și atunci restaurarea deplină, în mod evident, nu o așteptăm aici și acum.

Aș spune că munca este afectată de păcat și de aceea, deseori, este aducătoare de suferință. Cred că în același timp, speranța pe care o aduce Evaghelia face ca munca să aducă și roade și împlinire, că există satisfacție reală în muncă, nu? Deci nu tot ce facem este o corvoadă, asta e componenta de corupere a păcatului. Este în același timp componenta de intenție a lui Dumnezeu, care nu a fost complet distrusă. A fost afectată, a fost coruptă, dar nu dispare, nu este înlocuită, ci e afectată așa. E o tensiune, e o tensiune între bunătatea a tot ce a creat Dumnezeu, printre care și munca și capacitatea coruptivă a păcatului, care distorsionează.

Ce spune apostolul Pavel în 1 Corinteni 10:31: „Așadar, fie că mâncați, fie că beți sau orice altceva faceți, să le faceți pe toate spre slava lui Dumnezeu. Cred că este modul apostolului Pavel de a încapsula ideea că această concepție pe care o avem asupra lumii și vieții și umblarea noastră cu Dumnezeu și relația noastră cu Dumnezeu ar trebui să afecteze întreaga sferă a vieții noastre, din care munca este, în mod evident, parte.

Concret: ce înseamnă practic să integrezi Evanghelia în muncă? Ce înseamnă să realizezi ceva cu mâinile mele, cu mintea mea, cu darurile mele, dar într-un mod diferit, datorită faptului că Evanghelia mi-a schimbat viața? Cum devine Evanghelia parte a ADN-ului meu, în așa fel încât dacă mă tai, simbolic vorbind, să curgă Evanghelia din mine? Pur și simplu să fie parte din fibra ființei mele și să afecteze felul în care îmi desfășor activitatea în domeniul meu profesional. Ce înseamnă să fiu un IT-st creștin, ce înseamnă să fiu un om de afaceri creștin, ce înseamnă să fiu un medic creștin?

Nu cred că înseamnă doar, de exemplu, ca muzicienii să cânte doar muzică explicit creștină, părerea mea. Nu cred că scriitorii creștini ar trebui să scrie doar narațiuni despre convertirile oamenilor, nu cred că oamenii de afaceri ar trebui să lucreze doar pentru companii care produc articole creștine pentru piață creștină. E ok să fie și lucrurile astea, în mod evident, dar nu cred că a fi creștin și a duce Evanghelia și perspectiva asupra lumii și vieții care este creștină în domeniul muncii, nu cred că se limitează la elementele astea.

Aș vrea să intrăm în câteva exemple care să ne ajute să explorăm direcții tangibile. Haideți să luăm lumea afacerilor și pe urmă, plecând de la ceea ce descoperim aici, putem să mergem și în alte domenii.

În lumea afacerilor, idolii principali sunt puterea și banii, nu? Tendința, atunci când afacerile funcționează într-un mod disfuncțional, așa cum funcționează majoritatea, multe într-o lume care nu Îl are în centrul ei pe Dumnezeu, desfășurată de oameni care nu Îl au în centrul vieții lor pe Dumnezeu. Idolii în jurul cărora oamenii tind să-și clădească identitatea și afacerile sunt fie puterea, fie banii: „vreau să fac bani și vreau să am putere”.

Acum, nici banii, nici puterea nu sunt lucruri rele în ele însele; ele devin idoli atunci când capătă un rol disproporționat cu cel pe care Dumnezeu L-a intenționat să-l aibă în viețile noastre. Atunci când ele devin forța motrice a vieții, când ele devin din niște lucruri bune elementele supreme ale vieții, când iau locul lui Dumnezeu. Dumnezeu ar trebui să aibă locul suprem în viața unui om. Și atunci când banii sau puterea ajung să domine viața unui om, asta se întâmplă și asta este realitatea de obicei în lumea afacerilor.

Cum putem să luăm lucrurile astea și să le redăm funcționalitatea pe care Dumnezeu a intenționat-o? Cu banii se pot realiza multe lucruri bune, cu influența poți realiza lucruri bune.

Tim Keller în cartea lui „Every good endeavor”, în care am luat astea 4 mari direcții și pe care v-o foarte recomand pentru a explora tema asta a Evangheliei și a muncii, dă un exemplu care mi se pare foarte profund. Vorbește despre un om de afaceri care era dealer de automobile și, nu știu dacă știți sau nu, dar orice automobil este negociabil, prețul oricărui automobil este negociabil, chiar dacă este nou. Dacă n-ați știut asta, dacă o să vă luați mașină nouă sau când o să vă luați mașină nouă, aveți-o în vedere. E mai evidentă pe piața din Statele Unite. Și ce a observat el este următorul lucru: cele mai bune contracte și cele mai bune prețuri erau obținute de bărbații de culoare albă, care din punct de vedere economic erau cel mai bine situați. A observat că oamenii care au cel mai mulți bani reușesc să-și negocieze cel mai bine contractele, în așa fel încât să obțină cele mai mici prețuri pentru mașinile pe care le cumpărau.

Omul acesta era creștin și a spus: „Asta nu e corect. Noi avem un Dumnezeu căruia Îi pasă de cei slabi, de cei dezavantajați, de cei vulnerabili, Îi pasă de minorități, Îi pasă de cei de culoare, Îi pasă de imigranți, Îi pasă de străini, Îi pasă de văduve, Îi pasă de orfani - asta e o valoare a Evangheliei. Ce ar însemna pentru mine să integrez realitatea asta, ideea asta, valoarea asta în afacerea mea?”

A sunat adunarea, pe toți angajații lui, în special cei care se ocupau cu vânzările și le-a prezentat situația și a spus: „Asta nu-i drept, nu-i corect. Noi aș vrea să fim o companie care oferă o șansă egală atât celor care au resurse și putere de negociere și cunoștințe, cât și celor care nu au capacitatea, nu au puterea, nu au tupeul pe care îl au oamenii care au în spate și bani și au poziție socială și așa mai departe.”. A zis: „Noi vrem să facem o prioritate și o valoare din a oferi mașini la prețuri avantajoase și celor mai puțin avantajați: minorități, femei, migranți.”. Le-a spus care este motivația din spatele acțiunii acesteia: „S-ar putea ca voi să nu fiți de acord cu motivația mea, dar motivația mea este faptul că lui Dumnezeu Îi pasă de oamenii slabi, lui Dumnezeu Îi pasă de oamenii vulnerabili. Și eu, ca și copil al lui Dumnezeu, ca și urmaș al lui Isus, vreau să îmi trăiesc viața după ceea ce pune preț Dumnezeu. Eu vreau ca lucrurile pe care El pune preț să pun și eu preț, eu vreau ca ceea ce contează pentru El să conteze și pentru mine”.

Mulți din angajați nu au rezonat cu ideea din spatele practicii, însă au rezonat foarte mult cu practica. Și au zis: „Cât de tare! Cât de tare să aducem în branșa noastră un accent nou, un element de justiție socială, în esență.”. Acum, omul a avut de pierdut la nivel financiar, pentru că ducându-i-se vestea printre cei cu mai puțini bani i s-a dus vestea și printre cei cu mai mulți bani, așa că cei cei care aveau mulți bani au început să tindă să-l evită, pe când cei care aveau mai puțini bani au început să vină înspre el. Interesant a fost că evaluarea lui a fost: pe termen scurt a avut de pierdut, pe termen lung a avut de câștigat.

Un alt exemplu: o angajată a dat-o destul de rău în bară în rolul ei la locul de muncă și spre surprinderea ei, superiorul, șeful ei, cel care lucra de mai mult timp în companie, avea un capital de încredere semnificativ în fața șefilor de sus, și-a asumat el vina, răspunderea pentru greșeala pe care o făcuse respectiva femeie. Și femeia aceasta a fost foarte contrariată și a venit să stea de vorbă cu el. Cumva, greșeala era suficient de mare încât pe ea să o pască o concediere. Cumva, marcată de ce a făcut șeful ei pentru ea, a mers la el în birou să stea de vorbă.

Zice: „De-a lungul carierei mele, am avut mulți șefi care și-au asumat meritele pentru realizările mele. N-am întâlnit încă un șef care să-și asume costurile pentru greșeala mea. Care-i faza?” - „Eu aveam mai mult capital de încredere decât tine, puteam să încasez eu lovitura asta fără să aibă consecințele pe care le-ar fi avut asupra ta.” - „Bine, bine, dar de ce ai făcut asta?” Atunci, spune el: „Uite, de ceva timp merg la o biserică. Ce m-a marcat pe mine cel mai tare a fost să aflu că Dumnezeu și-a asumat El răspunderea și și-a asumat El costurile pentru toate păcatele mele. Și cumva asta a fost un adevăr transformator pentru viața mea. Și atunci, în mod implicit, când am văzut situația asta, am văzut în ea o oportunitate de a da mai departe puțin din multul pe care l-am primit eu. Să reflectez ceva din ce a făcut Dumnezeu pentru mine înspre oamenii din jurul meu, în speță situația ta și greșeala ta.

Vă dați seama ce a declanșat în mintea angajatei? Adevărul Evangheliei, că Dumnezeu ne iubește și își asumă răspunderea pentru greșelile noastre l-a determinat pe omul acesta ca la rândul lui să găsească o situație în care el să-și asume răspunderea pentru greșeala subordonatei.

Aici eu vorbesc de cum Evanghelia mă influențează pe mine în acțiunile mele, nu ceea ce le spun altora, ci ceea ce fac. Valorile Evangheliei ajung să penetreze și să permeeze acțiunile mele în sfera mea profesională. Apoi, întrebat fiind, pot să arăt înspre conceptele Evangheliei, înspre adevărurile propoziționale, ca să zic așa, ale Evangheliei, dar plec de la, sau cel puțin în situația asta, plec de la trăirea adevărurilor respective în viața mea.

Eu nu spun că toți trebuie să facem așa de fiecare dată, sunt ilustrații ale felului în care niște oameni, marcați de adevărurile Evangheliei, au fost mânați de Duhul Sfânt să acționeze în dreptul lor. Felia pe care m-am focalizat eu este felul în care un adevăr pe care îl credem și de care ne bucurăm ajunge să ne afecteze o interacțiune sau o decizie la locul de muncă. Și clar că viața e complexă și e formată din multe nuanțe și umbre și așa mai departe.

Ideea e să vedem și să reflectăm la felul în care valorile care ne sunt dragi și care ne-au afectat viețile ajungem să le trăim și să ne afecteze nu doar în relațiile cu creștinii, nu doar în felul în care facem treaba în bisericile din care facem parte, ci felul în care ne desfășurăm profesia. Și cred că trebuie să fim creativi. Dacă vă simțiți înghesuiți afară din cutie, e ok, ideea este, cred că trebuie să ieșim din niște cutii în care fie am intrat, fie ne-am trezit puși de alții, de val și să gândim la moduri inspirate de Duhul Sfânt, animate de valorile astea ale Evangheliei, în care să reflectăm Evanghelia în viețile noastre, pentru ca apoi să dăm explicații, apropo de ce spune apostolul Petru: „Fiți gata oricând să dați socoteală de nădejdea care este în voi”.

Și presupoziția din spatele afirmației este că există o diferență între creștin și necreștin și creștinii vor întreba: „Ce-i cu diferențele astea?” și diferențele astea cred că ar trebui să fie mai mult decât: nu mint, nu fur, nu înșel, cu toate că astea sunt diferențe, dar care sunt elementele pozitive, valorile astea ale Evangheliei care ajung să permeeze viața noastră profesională?

Exemplele astea nu sunt rețete: „Du-te și fă și tu exact cum a făcut persoana respectivă”, că s-ar putea să nu fii în situația respectivă. Ideea este: în situația în care sunt eu, în ce fel (sau situațiile în care sunt pus eu) adevărurile astea care mi-au schimbat viața și mi-au schimbat relația cu Dumnezeu îmi afectează felul în care îmi desfășor munca? Asta e întrebarea.

Sunt doar două ilustrații, sunt limitate, nu sunt rețete, sunt ilustrații care să ne ajute să explorăm. Cu tine s-ar putea să nu rezoneze, să spui: „Eu niciodată nu face așa ceva!”. Bun: ce altceva ai face, care reflectă Evanghelia și valorile ei în așa fel încât te face să acționezi și să muncești sau să te raportezi la oameni diferit față de ce face media pieței?

Valorile astea creștine, care sunt cumva astăzi, multe dintre ele, luate de bune și nici nu au neapărat etichetă creștină sau nu le identifică drept creștine, au origini creștine. Valori precum slujirea cu sacrificiu a altora, iertarea, smerenia, filantropia, drepturi egale pentru toți oamenii. Ar fi ridicol, ar fi fost ridicol și era ridicol să te duci în primul secol al erei creștine și să le spui oamenilor că toți oamenii sunt egali și că au toți aceleași drepturi pentru că sunt toți creați de același Dumnezeu. Așa cum e ridicol să te duci azi în India și să le spui oamenilor acestora lucrul acesta. O să spună: „Pleacă de aici, oamenii sunt diferiți, avem patru caste, sunt categorii diferite, te naști pe paliere diferite, ai alte destine, nu suntem egali.” Noi aici o luăm de bună și e parte din Declarația universală a drepturilor omului. Originea ei este una creștină, bazată pe faptul că toți suntem creați în imaginea lui Dumnezeu. Cum valorile astea, care unele sunt acceptate de societate, altele acceptate într-o anumită măsură definesc implicarea noastră în viața profesională. Și putem să ne gândim în felul în care Evanghelia ne afectează ca artiști în viața noastră profesională, ne afectează ca medici, ca IT-ști și așa mai departe.

2. Harul comun afectează munca

Haideți să mergem mai departe, la punctul următor. Prima e concepția asupra lumii și vieții. Și o să vedeți că se suprapun și se întretaie cele patru elemente. Al doilea mod în care Evanghelia ne afectează profesional este următorul: trebuie să recunoaștem că harul comun al lui Dumnezeu limitează diferențele între munca unui creștin și a unui necreștin. Și cuvânt cheie: „harul comun”. Ce înseamnă harul comun, la ce se referă teologii când folosesc această concepție?

Harul comun este cumva ideea că toți oamenii au fost creați după imaginea lui Dumnezeu, tuturor oamenilor Dumnezeu le-a împărțit daruri, există înțelepciune pe care Dumnezeu o dă oamenilor indiferent de condiția lor spirituală; sunt oameni înțelepți care nu au nimic de-a face cu Dumnezeu, pur și simplu au înțelepciune și ea tot de la Dumnezeu vine.

Harul comun înseamnă că Dumnezeu își manifestă bunătatea și generozitatea în moduri generice asupra tuturor oamenilor, indiferent de condiția lor spirituală. Domnul Isus spune în Matei 5 că „Dumnezeu face să răsară soarele Lui și peste cei răi și peste cei buni. El trimite ploaie și peste cei drepți și peste cei nedrepți”. Iacov, mai târziu, în epistola lui, în capitolul 1 spune că „Orice dăruire generoasă și orice dar desăvârșit vine de Sus, de la Tatăl luminilor”. Ideea că orice lucru bun își are originea în Dumnezeu, asta este harul comun. De exemplu, capacitatea de a crea muzică a unui compozitor care nu vrea să aibă nimic de-a face cu Dumnezeu și o muzică de înaltă calitate și estetică și frumoasă ăși are originea tot în Dumnezeu, e parte din harul comun.

Și asta ne ajută să echilibrăm prima afirmație și anume că această concepție asupra lumii și vieții face ca munca noastră să fie distinctă. Da, distinctă într-un anumit sens, distinctă până la un anumit punct. Facem mașini, da, producători de mașini. Nu o să putem face mașini în formă de pește sau de cruce, că el e creștin. Ideea nu este că tot ce facem este marcat de creștinismul nostru. Ideea e că unele lucruri sunt pur și simplu comune, așa le face toată lumea și e normal să le facă așa și și noi trebuie să le facem la fel. Altele însă trebuie să le provocăm și să aducem concepția asta distinctă.

Prin harul său comun Dumnezeu binecuvântează pe toți oamenii, astfel încât creștinii să coopereze cu necreștinii și împreună să beneficieze de darurile comune. Vedeți, realitatea asta ne face să nu ne „umflăm în pene”: „O, eu sunt creștin. Tu nu știi cum muncesc eu. Dar tu nu știi ce concepții am eu. Dar eu sunt superior ție”.

Și realizăm că de fapt sunt oameni mai inteligenți decât noi care nu Îl cunosc pe Dumnezeu, sunt oameni care fac lucruri de înaltă calitate, sunt oameni care realizează opere artistice pe care unii artiști creștini niciodată nu vor ajunge să le realizeze, cu toate că ei Îl iubesc pe Dumnezeu și își folosesc darurile pe care li le-a dat Dumnezeu, supunându-I-se lui Dumnezeu și în același timp, iată-l pe artistul celălalt care nu vrea să aibă nimic de-a face cu Dumnezeu și în același timp are un geniu artistic dat tot de Dumnezeu, pe care eu ca și creștin, mă uit și îl apreciez.

Și pot să fiu smerit, nu doar să spun: „Eu sunt superior ție pentru că am o concepție superioară despre lume și viață”, cu toate că este adevărat, a noastră concepție creștină despre lume și viață, dar pot să fiu smerit și să spun: „Da, în același timp Dumnezeu alege să dea daruri unor oameni care nu vor să aibă nimic de-a face cu el. Și e ok și cooperăm împreună.”.

Evanghelia influențează etica muncii. În Coloseni 3:23 apostolul Pavel spune așa: „Orice faceți (inclusiv la muncă) să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni. Voi slujiți Domnului Hristos”. În epistola către Efeseni, apostolul Pavel detaliază și spune în Efeseni 6:5 „Sclavilor, ascultați de stăpânii voștri pămânești cu frică și cutremur, cu o inimă sinceră, așa cum ascultați de Hristos. Nu doar când sunteți văzuți de ei, ca niște oameni care caută să placă altora, ci ca niște slujitori ai lui Hristos, făcând din suflet voia Domnului. Slujiți cu râvnă ca și cum ați sluji Domnului, nu unor oameni, știind că fiecare, dacă face ceea ce este bine, va primi de la Domnul, fie că e sclav, fie că e om liber. La fel faceți și voi, stăpânilor; nu amenințați, știind că Domnul vostru e și Domnul lor, și înaintea Lui nu este părtinire”.

Pavel spune aici următorul lucru: muncim pentru un Șef diferit și chiar dacă sunt șef sau sunt sub un șef, în ultimă înstanță, șeful meu e Dumnezeu. Și atunci asta face diferența în felul în care abordez munca. Și vreau să explorăm aici două implicații ale faptului că Isus e Șeful meu, două implicații etice ale faptului că sunt creștin, ale faptului că Evanghelia mi-a schimbat viața.

3. INTEGRITATEA MUNCII

Pentru că Isus este șeful tău, muncește cu integritate. Integritatea este o problemă spinoasă la noi, la români, dacă ne uităm la inflația de arestați pe bandă pe motive de corupție la nivel mare. Dar noi știm că această corupție e foarte prezentă la toate nivelele societății.

De asemenea, să ne gândim că românii sunt cunoscuți că se „descurcă”, fac „învârteli”, „combinații” și „șmenuri”. Ascultam la un moment dat un analist străin al fenomenelor sociale, politice și economice din România, spunea că nu a întâlnit într-o altă limbă atât de multe cuvinte folosite pentru ideea de corupție. „Să dai mită”, „să dai șpagă”, „să dai ciubuc”, „să dai bacșiș”, „să dai atenție”, „să mergi cu nașul”. Sau unele puțin mai vechi - „să deschizi ușa cu coatele” - și asta pentru că veneai cu sacoșele și deschideai ușa - am auzit-o și cu coatele, cu capul, cu ce poți, numai cu mâinile nu, că erau pline mâinile, „să aduci cererea cusută la dosar”, „să dai comision” - comisionul poate fi și real, legal, dar poate însemna și „comision”.

Într-o carte interesantă, „Etica muncii la românii de azi” de Monica Heintz, constatarea autoarei despre cultura românească este: „Patronul își înșală clientul la calitatea produsului, angajatul își fură patronul, patronul înșală angajatul la plata salariului, clientul înșală întreprinderea, mituind angajații („mergem cu nașii” - eu sunt client și înșel CFR-ul pentru că „merg cu nașul”) și toți înșală statul, care oricum îi fură pe toți.” E un cerc vicios în care, în toate domeniile, e un număr de oameni care încearcă să-i fure pe alții.

Ce înseamnă să fiu integru la locul de muncă și în viața mea? O persoană pe care o respect spunea că, nevoit fiind să dea șpagă la vamă la trecerea României cu Bulgaria (care era pe vremea aia 5 dolari, țin și eu minte, am trecut pe acolo când am fost în luna de miere) și, pentru că din principiu a spus: „Eu nu dau bani fără factură, fără chitanță, nu dau mită” și așa mai departe, a trebuit să facă un ocol mare și să intre pe la următoarea trecere de frontieră, pentru că a fost atât de hotărât să nu dea șpagă.

Venind mai în zona asta a muncii, o cunoștință veche de familie, un medic chirurg creștin la spitalul Fundeni în anii `70-`80 era faimos că avea buzunarele cusute la halat, ca să nu primească bani necuveniți, era cunoscut drept „chirurgul cu buzunarele cusute”. Era creștin, și convingerea lui venea din Evanghelie.

Povesteam cu un prieten, lucrător comercial într-o bancă și zicea: „E incredibil, pun ăștia („ăștia” fiind șefii) atât de multe presiuni pe noi să vindem cu orice preț și se bagă pe gâtul clienților produse de care nu au nevoie, de care ei nici nu știu, nici nu le explici, pur și simplu, bagi acolo ca să vinzi”. Și l-am întrebat: „Ce faci tu în situația asta?” zice: „Eu nu fac asta, le-am zis șefilor că eu nu fac asta. Vreau să le dau oamenilor ce au nevoie. Nu le convine, dar nu prea au ce să-mi facă, pentru că nu încalc nicio regulă, n-au cum să mă constrângă”. Zic: „Dar ce observi din punct de vedere al clienților?” Răspunde: „Observ că oamenii capătă încredere în mine și, chiar dacă ei au cumpărat astăzi numai un produs și nu 5, câte aș fi putut să le bag eu pe gât, s-ar putea să mai vină și data viitoare și să mă întrebe, să aibă încredere în mine. Și în loc să se ducă la o altă bancă, vin la mine, pentru că eu am fost o persoană de încredere și le-am spus ce au real nevoie, nu le-am băgat pe gât toate produsele pe care aș fi putut să le deșert.”

De ce? Pentru că Evanghelia afectează felul în care lucrez, ar trebui să fiu o persoană integră, pentru că am un alt șef. Dincolo de șeful care face presiuni asupra mea să vând mult,  și indiferent de costuri, am un șef, pe Dumnezeu, înaintea căruia voi da socoteală. Și Dumnezeu a pus în mine o conștiință care mă îndrumă în ce direcție să merg.

Încă suntem persoane căzute. Păcatul ne afectează și pe noi. Dumnezeu restaurează, dar nu suntem perfecți, nimeni nu o să fie vreodată integru în mod desăvârșit. Cu toții ne uităm în urmă și zicem: „N-aș fi făcut acolo așa, acolo nu aș fi procedat în felul acesta, îmi pare rău că am acționat așa”. Dar întrebarea e: „ce fac să las adevărul Evangheliei să mă crească, să mă ducă la următorul nivel, să fac un pas înainte în trăirea unei vieți cu integritate? Ce fac cu dilemele care îmi sunt clare în fața mea?”

Cred că integritatea are o forță motrice mai puternică decât porunca. Întotdeauna poruncile lui Dumnezeu au în spate mai mult, nu doar fac ceva pentru că așa mi s-a spus, execut ca un roboțel. Cred că, dacă facem o analiză serioasă cost-beneficiu, mă costă mai mult să nu fiu integru decât mă costă să fiu integru. Uneori, chiar și pe planul afacerii, s-ar putea ca afacerea mea să aibă mai mult de câștigat dacă sunt integru. Nu întotdeauna, și poate vor fi situații mai multe în care nu voi avea de câștigat, însă în ultimă instanță gândiți-vă ce câștig când aleg să nu mă compromit, datorită faptului că Îl iubesc pe Isus și vreau să îl reprezint bine, datorită faptului că nu vreau să fac o nedreptate altuia, caracterul meu se întărește, eu devin o persoană mai puternică, strălucesc mai tare, îmi împlinesc menirea care mi-a dat-o Dumnezeu.

Sunt costuri! Întrebarea nu e dacă sunt costuri, întrebarea este: ce atârnă mai mult în balanță? Ce e mai important: cine sunt sau ce am? Ce rămâne pentru veșnicie? Lucrurile pe care le obțin sau persoana care devin?

Gândiți-vă la oameni din Scriptură: Daniel sau cei trei prieteni ai lui, sau Iosif, puși în fața situației. Oamenii aceștia și-au dat seama: „eu am un Dumnezeu a cărui aprobare contează mai mult, în care îmi pun încrederea”. În ultimă instanță, cred că e o problemă de încredere în Dumnezeu. Am eu încredere că Dumnezeu îmi va purta de grijă? Chiar dacă nu voi avea la fel de mult cât aș avea dacă aș lua-o pe cărarea asta, am eu încredere că El e un Tată bun, care îmi va purta de grijă?

Și atunci, a-mi exersa încrederea în Dumnezeu este esența pentru care trăiesc. Eu trăiesc ca să Îl cunosc mai mult pe Dumnezeu, să-L experimentez mai mult, ca relația mea cu El să fie mai strânsă, ca să cresc în încredere față de El. Și El îmi oferă ocazii din acestea. Gândiți-vă la pilda comorii ascunse, la omul care găsește o comoară într-o bucată de teren, o pune la loc și, de bucurie, se duce și vinde tot ce are, de bucurie, pentru că a câștigat ceva mai valoros decât tot ce avusese înainte.

Mi se pare că dacă nu bucuria este forța motrice a alegerilor noastre în direcția integrității, s-ar putea să fim frustrați: „Am ales asta și Dumnezeu nu m-a binecuvântat, nu mi-a dat mai mult, am de fapt mai puțin! Uite că au ăia mai mult, care înșală, care mint, care nu plătesc taxe sau TVA-ul, care nu emit facturi. Ăia au mai mult. Ce fac?” Și în ultimă instanță trebuie să ne dăm seama că restaurarea nu are loc aici. Da, Dumnezeu începe să schimbe și să restaureze lucrurile, dar nu trăim pentru aici și acum. Suntem chemați să aducem din lumea de dincolo, cumva, razele de speranță aici, pe pământ, ca mai mulți oameni să spună: „Aș vrea să trăiesc și eu așa”. Nu ar fi frumos să existe o lume fără corupție, în care dreptatea să domnească, în care relațiile să fie sănătoase, în care munca să fie împlinitoare și putem să arătăm cu degetul înspre Dumnezeul nostru?

4. CALITATEA MUNCII

Muncim pentru un Șef diferit și asta afectează etica și integritatea noastră, dar afectează și calitatea muncii noastre. Și cu calitatea cred că avem probleme la noi, la români, trăim în țara lui „merge și așa”. Pentru că Isus e șeful tău, muncește și fă o treabă de calitate!

De multe ori, dacă nu e vorba de produse alimentare, nu caut eticheta „Made în Romania”. Țin minte un banc care reflectă realitatea asta, cel cu testul cu pisica. „La automobile se fac nu știu ce teste acolo, să vadă cine face cele mai de calitate automobile. Și vine Mercedes cu cel mai nou automobil și specialiștii spun: testul cu pisica l-ați făcut? Da, l-am făcut. Și? Păi am băgat o pisică înăuntru, am închis ușile și după o oră a murit asfixiată. Oau, calitate, etanșeitate. BMW, testul cu pisica l-ați făcut? L-am făcut. Am băgat pisica înăuntru, am deschis ușile și după o oră jumate, moartă pisica. Și la voi e bine! Și vine și Dacia. Oameni buni, testul cu pisica l-ați făcut? Da, am făcut. Am băgat o pisică înăuntru și pe unde scotea capul, chituiam.” Apropo de calitate.

Citeam niște studii care arătau că suntem în topul orelor de lucru ale angajaților în Uniunea Europeană, muncim cel mai mult. Dar alte studii spun că la nivelul productivității suntem pe ultimele locuri în UE, deci muncim mult și prost. Ori nu muncim așa cum trebuie și ardem gazul de pomană. Este o prăpastie între cele două studii: stăm mult la muncă și se pare că scoatem produse puține, eficiență mică.

Câteva citate legate de integritatea în muncă; Abraham Lincoln spunea așa: „Indiferent ce ești, fii unul bun.” Că ești un IT-st, fii un IT-st bun, că ești tâmplar, fii un tâmplar bun. Martin Luther King Jr spunea: „Dacă meseria unuia este de măturător pe stradă, el ar trebui să măture străzile așa cum a pictat Michelangelo sau cum a compus muzică Beethoven sau cum a scris poezie Shakespeare. Ar trebui să măture străzile atât de bine, încât toată oștirea cerurilor și a pământului să se oprească la un moment dat și să spună: „Aici a trăit un mare măturător de străzi, care și-a făcut treaba bine”. Mark Sanborn, autorul cărții „Factorul Fred”, nu cred că e creștin, spune așa: „A face cu credincioșie cea mai bună treabă pe care o poți face, indiferent de sprijinul, recunoașterea sau de răsplata primită reprezintă factorul determinant pentru o carieră de succes.”. Da, suntem răsplătiți înaintea lui Dumnezeu pentru calitatea făcută, în același timp există și răsplăți și aici pe pământ pentru un lucru bine făcut.

Tata a lucrat 17 ani pe același post pe care a intrat în banca în care a început să lucreze. Timp de 17 ani nu a putut să avanseze, cu toate că șefii lui voiau să-l avanseze, dar nu voia să se înscrie ca membru de partid. A spus: „Partidul comunist și valorile mele sunt pe alte cărări”. „Nu contează, Petre, ce zice partidul. Tu semnează adeziunea aia, păstrează-ți tu convingerile pentru tine”. „Nu pot să fac asta, nu e integru”. Și 17 ani a fost pe aceeași poziție, dar și-a făcut treaba bine. După revoluție s-au schimbat lucrurile, a ajuns pe un post de director adjunct în sucursala București a respectivei bănci și destul de repede a fost adus în echipa managerială a băncii de către conducătorul băncii. Și a spus: „Eu nu sunt pregătit, n-am traiectoria, n-am parcurs etape, nu sunt eu bun pentru așa ceva”, la care replica președintelui a fost: „Lasă, mă, Petre, că eu știu cine făcea rapoartele alea care veneau la mine”. Timp de 17 ani cât a fost pe poziția aia de entry-level, făcând o treabă de calitate, a ajuns să fie remarcat de persoana care avea o poziție deasupra lui atunci și care a ajuns în conducerea companiei și l-a adus în echipa lui, pentru că și-a făcut treaba bine într-un loc frustrant. Și acum sună frumos, poveste de succes. Dar să stai un an, sau 2, 3, 5 și vezi că fel și fel de incompetenți avansează, 10, 13,  16, 17, stai și vezi că nu se întâmplă nimic și să continui să îți faci treaba de calitate... Și era posibil să stea 50 de ani și să nu se întâmple nimic. Asta înseamnă să realizez că nu fac treaba pentru șeful meu uman, ci fac treaba pentru că lucrez pentru un alt Șef.

Spune apostolul Pavel: „Lucrați cu toată râvna, pentru că voi slujiți Domnului Isus.” El pune preț pe calitatea muncii pe care o fac, indiferent dacă cineva mă vede sau nu. Va veni un moment în care Dumnezeu va aprecia munca mea, chiar dacă munca mea pare să nu aibă nicio treabă cu Împărăția și avansarea intereselor lui Dumnezeu pe pământ, că are de-a face cu cifre, cu numere, cu proiecte sau slide-uri. Dumnezeu pune preț pe ea, pentru că El e Șeful meu și El mi-a dat acea responsabilitate.

Prezentare de Adiel Bunescu, pastor, București, la conferința „Strălucește:  chemarea creștinului la locul de muncă” - Sinaia 2015