Cum poți fi lumină într-o lume frântă
„Isus le-a vorbit din nou şi a zis: ̒Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.ʼ” (Ioan 8:12)
În contextul recentelor atacuri armate, am început să mă gândesc la diferitele răspunsuri care au apărut în presă, inclusiv la cele din media socială. Unii căutau răspunsuri. Alții arătau cu degetul. Foarte mulți făceau apel la schimbare.
Răspunsul meu, care probabil că îi va călca pe mulți pe bătături, e următorul: noi suntem răspunsul. Și spre noi arată acele degete. Schimbarea începe cu fiecare dintre noi.
Foarte rar răspund la subiecte controversate, cu excepția cazurilor când discuția e civilizată. După două atacuri armate consecutive, au început să aibă loc discuții, în cadrul cărora controlul armelor ocupa locul de frunte. Nu voi vorbi despre acest subiect.
Acțiunile noastre sau lipsa lor sunt problema
Într-o postare „civilizată” de pe media socială, am răspuns în felul următor: „Avem nevoie de mai mulți urmași ai lui Hristos, care să meargă la cei răniți, defavorizați, pierduți, singuri, mânioși, bolnavi mintal. Încălzitul unui scaun în biserică în fiecare duminică nu te face creștin.
„Isus a ieșit din clădire și a petrecut timp cu oameni din categoriile menționate mai sus. Dacă pretindem că suntem creștini, trebuie să mergem pe urmele Lui. Bunătatea dă naștere la bunătate. Apatia naște apatie. Ura aduce ură. Fiecare dintre noi poate face o schimbare, putem schimba câte o persoană, pe rând.”
Specialistul în Noul Testament, Scot McKnight spune: „Cei care nu Îl urmează pe Isus nu sunt urmașii Lui. E foarte simplu! Urmașii urmează, cei care nu urmează, nu sunt urmași. A-L urma pe Isus înseamnă a-L urma pe Isus într-o societate unde domnește dreptatea, unde dragostea modelează totul. A-L urma pe Isus înseamnă a duce mai departe visul Lui și a lucra spre împlinirea acestuia”.
E nevoie de muncă pentru a fi un urmaș al lui Isus
Pe întreg cuprinsul Evangheliilor, citim din nou și din nou că Isus chema oamenii prin trei cuvinte simple: „Vino după Mine!” În Matei, Marcu și Luca, este redată o situație în care Isus descrie mai în detaliu ce înseamnă să-L urmăm pe El.
Isus spune: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze” (Luca 9:23).
A fi urmași ai lui Hristos înseamnă că ni se va cere să ieșim din zonele noastre de confort, slujindu-i pe cei care sunt diferiți de noi. Presupune să-i acceptăm pe cei de care poate că ne e frică – pe cei care au o etnie diferită, altă religile sau vin din alt context social. A-L urma pe Isus înseamnă să-L imităm.
A-L imita pe Hristos presupune sacrificiu
Celor mai mulți dintre noi ni se pare dificil să ne sacrificăm pe noi înșine sau timpul nostru pentru cei pe care nu-i știm. Nu înseamnă că trebuie să vindem tot și să ne facem misionari. Putem fi lumină pentru cei din jur, însă e necesar să fim atenți la ei și la nevoile ei.
Iată câteva modalități ușoare și practice pentru a lumina cu lumina lui Isus:
- În loc să tratezi casierul/-a de la supermarket ca pe un servitor, adresează-i-te persoanei pe nume și urează-le o zi extraordinară.
- Oferă un zâmbet și un salut fiecărei persoane pe care o întâlnești.
- Dacă vezi un om al străzii, cumpără-i mâncare. Sau ține în mașină o plasă cu lucruri necesare pe care să o dai când întâlnești un nevoiaș.
- Încurajează o persoană care pare doborâtă.
- Învață să fii răbdător/-oare în trafic. În loc să fii primul/-a la depășiri, lasă-l pe celălalt șofer să meargă primul. Oferă un zâmbet în loc de un gest ofensator.
- Fii voluntar/-ă la biserică, la un centru pentru oamenii străzii, la cantina săracilor, la un centru pentru femei însărcinate, la un magazin second-hand care sprijinește o lucrare. La orice loc unde activitatea e bazată pe munca voluntară.
- Mulțumește-le public veteranilor pentru serviciul lor.
- Folosește-ți talentele, ajutându-i pe alții. De exemplu, predă competențe informatice, sau cursuri de croitorie; alătură-te unui grup unde membrii lucrează împreună pentru a face lumea mai bună, cum ar fi construirea de case ecologice.
- Include-i pe cei din jur care se pot simți lăsați pe dinafară sau care nu s-au putut integra.
Lista e doar un început. Ce altceva ai mai putea face pentru a fi lumină? Roagă-te, cerându-I lui Dumnezeu să-ți arate cum poți fi o lumină într-o lume frântă.
Sursa: ANS