
O credință de vitrină | Vasile Bănescu
Sarea și lumina sunt două dintre cele mai frumoase cuvinte din Scriptură, când ne gândim la semnificația lor.
La fel, Predica de pe munte a lui Hristos (Matei 5-7, n. red.), din care sunt desprinse aceste noțiuni, constituie miezul mesajului creștin. Este un text fundamental, pe care ar trebui să-l citim și să-l recitim permanent.
Hristos ne îndeamnă să fim sare: acea parte din societate care păstrează, care conservă fără să usuce, fără să transforme cuvintele Domnului într-un mesaj istoricizat.
Un mare gânditor creștin, din secolul al XIX-lea, Søren Kierkegaard, spunea că avem datoria să ne trăim viața ca și cum am fi contemporani cu Hristos: să-L facem contemporanul nostru. Natura reală a creștinismului e contemporaneitatea cu Hristos. Să nu ne imaginăm că a trăit doar acum 2000 de ani, că am păstrat de la El câteva cuvinte și că încercăm să dezvoltăm un mesaj al bisericilor în rezonanță cu mesajul Lui. Nu este suficient. Devine imperios necesară contemporaneizarea cu Hristos.
Să luăm în serios promisiunea Lui: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” (Matei 28:19-20)
Aceasta este forma reală de trăire creștină: să știm că Hristos este aici, acum, cu noi. E prezența nevăzută, foarte consistentă din viața noastră.
A fi sare înseamnă, deci, a fi martor: implicat participativ la o viață creștină din care Hristos Însuși face parte.
A fi lumină înseamnă a nu pune sub obroc, a nu scufunda în întuneric cuvintele pe care ni le-a lăsat. El e Cuvântul, Calea, Adevărul, și Viața. Este o prezență reală, care emană lumină. Lumina se reflectă în viața noastră prin faptele pe care le facem, nu doar prin cuvintele pe care le putem spune foarte ușor. Un creștin fără fapte, o credință fără fapte este osificată, cum spune sfântul apostol Pavel. Nu ne ajută o credință de vitrină.
O credință reală, cu adevărat utilă, din punct de vedere profund duhovnicesc, este credința-încredere: am încredere în Isus Hristos, Îl urmez. Încerc să trăiesc după placul Lui.
Nu reușim decât în grade diferite și nemulțumitoare, dar încercăm să ne adecvăm viața la mesajul Său foarte înalt. Ajunge la punctul în care ne spune: „Fiți desăvârșiți precum Tatăl Meu.”
Invitația la desăvărșire nu trebuie să ne aducă un sentiment de frustrare fiindcă nu putem fi desăvârșiți. Este o invitație la ascendență. Avem datoria să urcăm, atât cât putem fiecare. Important e să nu stăm pe loc, să nu ne resemnăm, să nu fim minimaliști din punct de vedere moral. Să avem cerințe morale înalte de la noi înșine, și să pretindem mai puțin de la alții. Astfel vom fi exemplu pentru ei. Vom fi sare și lumină.”
Interviu redat și în emisiunea „Realități și perspective” 163, cu tema „Valori cumune ale creștinismului”. O poți viziona integral aici.
Articolul a fost publicat în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 12, nr. II), din martie-aprilie 2022, cu tema „Creștinul autentic”. Mai multe despre revistă și despre cum te poți abona: https://alfaomega.tv/revista
Dacă vrei să descoperi mai multe moduri prin care îți poți trăi credința în viața de zi cu zi, intră aici: https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea