Nu poți vorbi despre principii și să trăiești după preferințe | William L. Ford III
„Creştinii trebuie să se roage şi să fie implicați în toate domeniile societăţii (afaceri, media, educaţie, ş.a.m.d.), inclusiv în mediul politic.
Nu înseamnă că dorim ca biserica să devină politică, ci mai degrabă, cum a spus şi Francis Frangipane: ‘Trebuie să spiritualizăm politica’ prin rugăciune şi fapte ale ascultării. Prin rugăciune, voia şi influenţa Împărăţiei lui Hristos trebuie să coboare pe pământ. Trebuie să continuăm să-L căutăm pe Domnul în rugăciune, post şi fapte ale mijlocirii, pentru a schimba climatul moral în naţiunea noastră.
„Nu poţi trăi ca fariseii care vorbesc despre principii, dar trăiesc după preferinţe.”
Prea mult timp am renunţat la responsabilitatea noastră, iar această generaţie trebuie să plătească acum acest preţ, înainte ca fiii şi fiicele noastre să plătească mai târziu pentru lipsa implicării noastre. Cum s-a citat în Testamentul Speranţei: Scrierile Importante ale lui Martin Luther King Junior (Harper San Francisco, 1986) în care dr. King a spus:
‘A fost un timp când biserica era foarte puternică. În acel timp, creştinii din primele secole se bucurau când erau consideraţi vrednici să sufere pentru credinţa lor. În acele vremuri, biserica nu era un termometru care înregistra idei şi principii ale opiniei populare; era un termostat, care a transformat legile morale ale societăţii. ’
Nu poţi trăi ca fariseii care vorbesc despre principii, dar trăiesc după preferinţe. Inconsistenţa îţi va dilua şi îţi va distruge influenţa dumnezeiască.
‘Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.’ Oamenii cu minţi reînnoite vor schimba cultura lor atunci când convingerile lor sunt reînnoite. Acest lucru este important. Pentru a fi o influenţă dumnezeiască, trebuie să fii total al lui Dumnezeu. Dacă nu eşti dedicat convingerilor tale, te vei duce din locul convingerii în cel al compromisului, din cel al principiilor la cel al preferinţelor.
Extras din cartea „Creat pentru a influența”, de William L. Ford III. Comand-o dacă vrei să afli mai multe despre oportunitatea și responsabilitatea Bisericii de a influența lumea și cultura. Sună la 0256284912, trimite e-mail pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., sau cumpără online.