Cum poate vedea scopul lui Dumnezeu în căsnicie o soţie când oboseala de a lupta cu caracterul soţului îi întunecă orizonturile? Are rost să rămână loială acestui scop, sau să renunţe la el? Cum poate asigura o mamă din România, viitorul copiilor ei când deprimarea şi deznădejdea crizelor financiare sufocă prin realismul lor orice aspiraţii spre mai bine? Cum poţi să ai credinţă pentru împlinirea scopului lui Dumnezeu cu privire la misiunea ta şi a soţului pe pământ, ca lucrători împreună cu Dumnezeu când atât de mulţi în jurul tău s-au resemnat cu ideea că nu se poate merge înainte din pricina vremurilor dificile, a banilor, etc?

 Are Dumnezeu pentru noi o optică specială filtrată de situaţia economică falimentară a naţiunii în mijlocul căreia ne-am născut? Orele prea multe de serviciu, finanţele puţine, lupta cu viaţa grea, atitudinea celor din jur - să ne absolve de responsabilitatea de a căuta să înţelegem ţelurile înalte ale lui Dumnezeu pentru noi şi să luptăm pentru atingerea lor în viaţa noastră, a familiei, a copiilor, a slujirii în cadrul trupului lui Hristos? Sau să fie de vină specificul culturii noastre, o cultură care exprimă mentalitatea că rolul femeii este doar de a creşte copii şi a face menajul casei? Sau, pentru ceea ce înseamnă viziunea specială a Tatălui nostru ceresc pentru noi, fiicele lui care avem fiecare un loc aparte în inima Lui, sunt responsabili doar soţii noştri care ar trebui să fie capul familiei şi să ne ofere protecţie şi răspunsuri pentru viaţă bazate pe principiile scripturale?

Am cunoscut o femeie creştină căreia medicii îi descoperiseră o boală extremă. Deznădejdea din glasul ei m-a pus pe gânduri: “Nu aş vrea să mor, simt că mi-am irosit viaţa. Oare viaţa mea numai atât a fost: să-mi cresc copii, să mă învârt în jurul familiei şi atât. Nu pot accepta asta!” Oboseală… luptă… consum de energie… frustrare pentru nereuşită? Să ajungi la final şi să te întrebi dacă anii trăiţi o singură dată pe pământul acesta al durerii au avut cu adevărat rost? Nefolositoare pentru lumea aceasta pentru că te-ai desprins de ea, dar nu suficient de departe ajunsă ca să te poţi bucura de ceea ce înseamnă o viaţă în urma căreia să poţi spune fără nici un regret:

Acelaşi om care a putut spune spre finalul vieţii lui “m-am luptat lupta cea bună… mă aşteaptă cununa neprihănirii” 2 Timotei 4: 7, a mai făcut o afirmaţie grandioasă: Filipeni 3:12-15: „ uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.Gândul acesta să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi, şi dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă.

Apostolul Pavel a avut o viaţă cu scop bine determinat. El îi numeşte „desăvârşiţi” pe acei care sunt însufleţiţi de gândul de a alerga spre ţintă având drept scop „premiul chemării cereşti”.

Dumnezeu a construit femeia cu un puternic simţ al detaliilor şi nuanţelor. Această caracteristică a ei datorită construcţiei creierului se manifestă pregnant şi în dorinţa de a ştii sigur că viaţa ei, activităţile au o semnificaţie, un scop bine definit. Dacă nu va atinge rezultatul dorit, femeia va fi nefericită şi neîmplinită şi aceasta stare se va resimţi în toate domeniile vieţii ei.

Exact înţelegerea faptului că Dumnezeu te-a proiectat într-un mod unic pentru a împlini pe pământ un plan unic a lui Dumnezeu, o misiune care ţie, singură, ţi-a fost încredinţată este răspunsul lui Dumnezeu pentru tine! Chiar dacă pe planeta aceasta există miliarde de oameni, eşti unică în felul tău, cu abilităţi, defecte - exact cum te-a proiectat Elohim, Dumnezeu Creatorul astfel încât fără istoria vieţii tale ce pare neînsemnată pentru mulţi din jurul tău, necunoscută miliardelor de oameni contemporani cu tine, istoria Universului ar fi incompletă. Numai aşa vei ajunge să te bucuri cu adevărat de dragostea lui Dumnezeu personală şi adâncă pentru tine, când vei înţelege că viaţa ta, fiecare amănunt al ei a fost proiectat astfel încât atunci când tu lipseşti din acest cadru, El suferă. Da, tu faci parte din marele Lui puzzle, dar fără tine, el nu ar fi complet! Numai dacă vei avea clar aceasta în minte şi inimă, vei fi gata să te laşi decupată pentru a te încadra în acel puzzle.

Sunt cel puţin două piedici majore care împiedică o femeie să experimenteze plinătatea planului lui Dumnezeu în viaţa ei:

1. Lipsa de cunoştinţă intimă a gândurilor lui Dumnezeu pentru viaţa noastră.

În Proverbe 29: 18, Cuvântul lui Dumnezeu, spune: “Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă.”. În Psalmul 46: 10, Dumnezeu ne porunceşte Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu. Eu stăpânesc peste neamuri! Eu stăpânesc pe pământ!” Verbul a ştii din acest context în termenul original în limba ebraică este „ yada” şi descrie cea mai intima formă a cunoaşterii, are loc în actul unirii intime dintre soţi şi soţie. (Geneza 4: 1: „ După aceea, a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa.”).

Dacă nu ne oprim din gândurile şi planurile noastre, din a ne consuma viaţa doar bifând zilnic la lista interminabilă de activităţi –ne vom simţi tot mai nefericite, înfrânte şi lipsite de scop in viaţă. În Isaia 55: 18 a, Cuvântul ne spune: „ Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele?”. Nu sunt termeni de comparaţie între dorinţele noastre şi măreţia gândurilor Lui pentru viaţa noastră personală şi a caselor noastre. În 1 Cronici 17 – împăratul David , vrea să construiască o Casă Domnului însă proorocul Natan îi dă un mesaj cu totul diferit:„ Nu tu îmi vei construi o casă de locuit... Îţi vestesc că Domnul îţi va zidi o casă.” În urma acestui mesaj, David îşi ia un timp de intimitate cu Dumnezeu şi rezultatul este că el renunţă la gândurile lui cu privire la viitor în favoarea planurilor garandioase ale lui Dumnezeu: „ Acum,Doamne, cuvântul pe care l-ai spus cu privire la slujitorul tău şi cu privire la casa lui să rămână în veac şi fă aşa cum ai spus.”

Doar în urma intimităţii în relaţia cu Dumnezeu, gândurile tale se vor face una cu gândurile Lui, aşa precum există unirea intimă dintre un soţ şi o soţie şi rugăcunea ta va fi „Doamne, fă aşa cum ai spus”! Această rugăciune eliberează răspunsul Dumnezelului Atotoputernic, Căruia nimeni şi mimic nu i se poate împotrivi: „ prin puterea care lucrează în tine, prin această dorinţă pe care Eu am pus-o în inima ta: de a avea un viitor după voia Mea, indiferent de limitările tale - voi face nespus mai mult decât ceri sau gândeşti pentru tine, pentru casa, biserica şi naţiunea ta! ( Efeseni 3: 20 parafrazat)

2. Multe femei creştine nu au experimentat încă toate aspectele mântuirii care stau la dispoziţia noastră prin jertfa lui Hristos. Dumnezeu a creat creierul femeii astfel încât predominanta vieţii interioare sunt sentimentele, spre deosebire de bărbaţi la care predomină raţiunea. Din această particularitate a felului cum Dumnezeu a creat femeia – putem înţelege visul inimii Lui cu orivire la fiecare femeie dacă ne gândim la ceea ce Isus a descris ca fiind cele mai importante două porunci: a-L iubi pe Dumnezeu şi a construi relaţii. Bărbaţii au nevoi de ajutor în ceea ce înseamnă a construi şi a menţine relaţiile. Pe de altă parte, însă - afectifitatea – această comoară pusă de Dumnezeu în femeie - este domeniul în care diavolul atacă cel mai mult. Rezultatele sunt: suferinţe inutile, incapacitatea de a depăşi anumite vicitimizări din trecut care duc la tiparul „ mentalităţii de victimă”, complexe de inferioritate, depresie, anxietate, prejudecăţi, alte tipare de gândire nebiblice.

In textul original al Bibliei, verbul “ sozo” – greacă – “ a salva”, a mântui” – este folosit cu diferite semnificaţii nu doar în sensul iertarii de păcate. Este folosit în multe cazuri când oamenii au fost vindecaţi trupeşte, în cazul eliberării de demoni, a recuperării dintr-o boală fatală – Lazăr, cu sensul restaurării întregii fiinţe umane: duh, suflet trup - când Hristos îi spune femeii cu scurgere de sânge: „Credinţa ta te-a mântuit ( te-a întregit). ( Luca 8:48). Deasemenea este folosit pentru a descrie protecţia divină şi de păstrare continuă în faţa răului – pe tot parcursul vieţii noastre - 2 Timotei 4: 18: Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui ca să intru în Împărăţia Lui cerească. O mare tragedie a zilelor noastre este faptul că mulţi creştini limitează lucrarea completă a jertfei lui Hristos la cruce. Multe femei rămân în închisoarea trecutului, a mentalităţii de victimă, a emoţiilor nevindecate, a limitărilor în căsnicie pentru că nu au ales să experimenteze toate aspectele mânturirii care ne stau gratuit la dispoziţie. 

Ca şi consilier creştin, în urma analizei a numeroase destine, nu cred că ar exista destule cuvinte să pot explica cât de mare este diferenţa dintre ceea ce au fost în trecut femei creştine ca soţii, mame, mădulare în trupul lui Hristos, fiinţe sociale şi ceea ce sunt în prezent în urma faptului că au experimentat lucrarea de mântuire care include fiecare parte a fiinţei umane: duh, suflet şi trup. 

Având în vedere că o femeie care este soţie şi mamă a fost creată astfel încât să fie ajutorul cel mai potrivit al lui Dumnezeu pe pământ pentru ca opera Lui pentru viaţa soţului şi copiilor ei să se concretizeze, având în vedere şi faptul că Dumnezeu a proiectat forma bisericii : Toate au fost făcute prin El şi pentru El... şi toate se ţin prin El , iar în Romania, două treimi din biserică este formată din femei – poţi înţelege cât de mare este dorinţa inimii lui Dumnezeu de a restura orice femeie şi a o ajuta să umble în plinătatea abundenţei Lui! Şi tu eşti printre ele!... Nu doar una dintre ele... ci tu ... - specială în ochii Lui, creată în aşa fel încât dacă tu ai lipsi din Marele Lui Puzzle – Hristos care s-a jertifit pentru a-ţi dărui o mântuire atât de mare - ar suferi! 

Ligia Seman