Cat de mult iti poate vorbi Dumnezeu despre dragostea Lui fata de tine printr-un sugar care nu stie altceva decat sa se hraneasca la san? Cat de receptivi putem fi la mesajul dependentei de El prin intrebarile inocente ale unui copil care inca nu stie nici macar sa vorbeasca corect si inca stalceste cuvintele?

Relatia dintre mine si copiii mei m-a facut sa-mi dau seama ca exista o dragoste imensa pe care cuvintele nu o pot exprima. Mama mea imi spunea mereu cand eram adolescenta si nu-i intelegeam actiunile: "Lasa draga mami ca acum nu intelegi, dar cand vei deveni parinte, ai sa intelegi", si asa a fost.

Cand mi-am tinut primul copil in brate, prima oara, am avut un sentiment de proportii colosale, sentimentul unei iubiri adanci, profunde, ceva ce nu puteam explica. Imi aduc aminte doar ca imi venea sa iau cu o singura inspiratie tot aerul din incapere si parca tot nu ar fi fost suficient ca sa-mi umplu plamanii. Lacrimile imi curgeau si inima imi batea nebuneste cand am simtit pielea copilului atingand pielea mea. Nu am banuit niciodata ca exista o asemenea dragoste pe care sa nu o pot explica. In momentul nasterii copilului, s-a nascut si o altfel de iubire. Acela a fost primul moment in care Dumnezeu m-a facut sa-I inteleg dragostea. „Vezi Adriana? - mi-a spus o voce calda - daca dragostea ta pentru fiica ta o vezi ca pe o cupa plina, cufundata in apa, atunci dragostea Mea pentru tine este ca un ocean ale carui tarmuri nu le cunosti si nu le poti cuprinde dintr-o singura privire."

Aproprierea dintre mama si copil difera. Poti fi receptiva la fiecare nevoie a copilului tau, in functie de relatia ta cu acel copil. Si acest lucru m-a facut sa inteleg nevoile cele mai ascunse ale sugarului. Am observant ca, la doar o saptamana de viata, copiii mei imi simteau prezenta in camera, fara sa fac niciun zgomot. Am observat apoi ca, de multe ori, copilasul meu nu avea nevoie sa se hraneasca la san, deoarece era satul, dar statea cufundat cu cap'sorul la pieptul meu si acest lucru il facea sa aiba cel mai linistit somn. Banuiam ca imi cauta mirosul pielii, dar, cum el nu stia sa imi comunice acest lucru, totul a ramas doar o banuiala. Abia pe cand avea aproape 2 ani, intr-o zi, pe cand ne jucam si ne alintam, s-a apropiat de mine intr-un mod mai diferit si mi-a spus: „Mami, vleau sa milos sinul tau. Ma tii in blate, ca nu azung la tine, ca sunt plea mic?" In acel moment m-am blocat: am inteles, pentru prima oara, cel mai profund, cel mai clar, dependenta lui fata de mine. Nu a fost suficient ca il hraneam, il imbracam, si eram atenta sa nu ii lipseasca nimic din punct de vedere material – el avea o nevoie mai profunda, chiar mai mult decat aceea de a ne juca impreuna. Dorea sa ma simta langa el.

Si din nou, Dumnezeu mi-a vorbit. Putem avea orice binecuvantare pamanteasca, orice implinire materiala, dar daca nu Il simtim pe Dumnezeu adanc si profund langa noi si in noi, totul este searbad si fara sens. Avem NEVOIE, chiar si fara vreo NEVOIE anume, sa Ii simtim adierea blanda, parfumul prezentei Sale, dar acest lucru il vom avea doar daca stim sa Il recunoastem si stam langa El. Doar daca relatia noastra cu El este una zilnica si nu doar duminica, una profunda si nu una superficiala.

Abia atunci am inteles ce spunea Isus prin cuvintele: „Eu sunt viata". Prezenta Lui in noi este viata insasi, pentru ca El este aerul pe care il respiram. Suntem dependenti de El in orice moment, iar fara dragostea Lui nu am putea trai, am fi incompleti. Am fi ca o forma de fursecuri, care nu are nicio valoare, daca in launtrul ei nu se gaseste aluatul pentru copt.

Relatia noastra cu copiii este ca relatia lui Dumnezeu cu noi. La inceput, un copil nu stie sa-si comunice nevoile decat prin plans, dar mama ii cunoaste plansul. Dupa plans stie daca ii este foame, trebuie schimbat, ii este prea frig sau prea cald, daca este bolnav sau daca trebuie trezit dintr-un vis urat. Mama pur si simplu STIE! Cu trecerea timpului, insa, copilul invata sa comunice si, incet-incet, apropierea dintre cei doi este tot mai intensa si mai matura.

Dumnezeu cunoaste toate nevoile noastre, inca dinainte ca noi sa I le comunicam, si se ingrijeste de ele sa fie satisfacute, dar cu timpul relatia dintre noi si El trebuie sa creasca si sa se aprofundeze. Nu este suficient ca doar El sa ne cunoasca pe noi, ci si noi sa ajungem sa Il cunoastem pe El, asa cum este El: ca Tata, dar si ca Dumnezeu. Abia cand acest adevar despre El devine rhema (revelatie) in viata noastra, abia atunci Dumnezeu nu mai este un mit pentru noi, ci este o EXISTENTA: El, prin noi, nadejdea slavei.

Dumnezeu ne vorbeste cand intr-un fel, cand in altul. El ne vorbeste cand printr-o predica, o imagine, o intamplare. El se poate folosi chiar si de un copil pentru a te invata importanta relatiei Lui cu tine si dependenta ta fata de El. Fii receptiv la ceea ce Dumnezeu vrea sa iti transmita. Tine-ti mintea si inima deschise, pentru ca astfel nu vei pierde nimic din mesajul de dragoste si planul Lui pentru viata ta!

---

Adriana Panda este sotia lui Marius Panda, pastor Biserica Adoram, Arad. Adriana slujeste alaturi de sotul ei in departamentul de consiliere al bisericii Adoram.