A. Rostul sau poziția copiilor în familie

1. Copiii – mijloc pentru împlinirea rostului familiei: înmulţirea oamenilor pe pământ pt. cer.
2. Copiii – binecuvântare divină (vin de la D-zeu).
3. Copiii – o moştenire de la Domnul (spirituală şi materială).
4. Copiii – o răsplată dată de Domnul (aduc echilibru biologic în organismul femeii, dar şi echilibru psihologic, afectiv).
5. Copiii – săgeţi în mana unui războinic (aduc siguranţă şi respect tatălui).
6. Copiii – lăstari de maslin - Ps. 128 (o coroană de slavă, de biruinţă şi de belşug, o cunună a vieţii de părtăşie).
7. Copiii – podoaba casei împărăteşti – Ps. 144:12 (ilustrează frumuseţea, podoaba sau farmecul viu al casei).

Index Curs

(Ps. 127; Gen. 1:28)

B. Principii de familie în Psalmul 127

1. Zidirea (formarea consolidarea) familiei depinde de felul în care membrii ei Îl implică pe Dumnezeu în relaţiile lor (v. 1).

2. Ocrotirea unei cetăţi depinde de felul în care păzitorii ei Îl implică pe Dumnezeu în procesul vegherii lor (v. 1).

3. Câştigarea pâinii este rodul binecuvântării lui Dumnezeu în procesul obţinerii ei şi nu rodul trudei zilnice fără Dumnezeu (v. 2-3).

4. Copiii nu sunt rezultatul iubirii conjugale, ci sunt un dar din partea Domnului şi reprezintă o moştenire de la El (v. 3).

5. Părinţii sunt responsabili de traiectoria copiilor lor în viaţă, precum săgeţile ajung unde îşi propune arcaşul (v. 5).

6. Nu Dumnezeu, ci părinţii sunt responsabili de umplerea tolbei lor cu „săgeţi” (v. 5).

7. Copiii sunt rânduiţi de D-zeu să fie o binecuvântare, în primul rând, pentru părinţii lor (v.5)

C. Responsabilitatea parintilor (Ps. 127:4)

1. Războinicul este responsabil de procurarea tolbei.

            - nu toate tolbele sunt la fel ca mărime, ca greutate, ca material à nu putem pretinde ca toate cuplurile să aibă acelaşi nr. de copii;

            - nr. copiilor depinde de mărimea tolbei pt. a evita stricarea tolbei, pierderea săgeţilor pe câmpul de luptă, împovărarea războinicului şi ineficienţa lui în bătălie.

(tolba = condiţii, confort, capacitate, sănătate, credinţa în Dumnezeu)

2. Războinicul este responsabil de numărul săgeţilor din tolbă.

            - Nu numărul de copii pe care putem să-i aducem în lume este important înaintea lui Dumnezeu, ci nr. de copii pe care suntem în stare să-i creştem şi să-i modelăm cu ajutorul Lui. Este total neînţelept să credem că datoria noastră este să naştem copii, iar datoria lui D-zeu este să-i crească!

            - Nu numărul de săgeţi din tolbă îl face pe un arcas fericit, ci abilitatea cu care ştie să folosească acele săgeţi.

            - Fiecare cuplu trebuie să caute călăuzirea lui D-zeu în ceea ce priveşte colaborarea cu El în a naşte copii şi în a-i educa! (Lc. 14:28-30)

Erezii:

            a. Câţi dă Domnul! (aruncă responsabilitatea pe D-zeu)

Pasaje „suport”: 1 Tim. 2:15; Gen. 38:6-10.

- 1 Tim. 2:15

1. Dacă femeia va fi mântuită prin naştere de fii, atunci bărbatul prin ce va fi mântuit?

2. Dacă femeia va fi mântuită prin naştere de fii, atunci la ce folos jertfa lui Cristos? Are oare femeia nevoie de o condiţie suplimentară?

3. Dacă femeia este mântuită prin naştere de fii, atunci cum vor fi mântuite femeile care nu vor ajunge mame niciodată?

Interpretări:

-          Versetul nu apartine lui Pavel; acesta a fost scris şi adăugat mai târziu (80-125 d.Hr).

-          Pavel doreşte să evidenţieze inferioritatea femeii.

-          Mântuirea femeii este condiţionată de trăirea exemplară a copiilor ei (vezi trecerea bruscă de la singular, „va fi mântuită”, la plural, „dacă stăruiesc”. Dar, nici un copil nu poate prin purtarea lui să pecetluiască soarta eternă a mamei lui.

Această serioasă problemă teologică poate fi elucidată numai prin înţelegerea termenului mântuire (sozo) şi a scopului pentru care apostolul a scris versetul.

Pavel, prin acest verset înlătură o concepţie greşită promovată de învăţătorii (pre)gnostici, care interziceau căsătoria (1Tim. 4:3). Apostolul se adresa femeilor din Efes care au intrat în contact cu învăţăturile eretice şi care socoteau naşterea de fii ca ceva păcătos. Naşterea de fii era privită ca un lucru condamnabil.

În versetul acesta, termenul mântuire nu este prezentat ca şi un act salvific. În limba greacă, termenul folosit sozo are mai multe înţelesuri (mântuire, salvare, izbăvire). Iată câteva exemple în care apare termenul, dar nu având conotaţie sotereologică: Mc. 5:34 - mântuire de boală; F.A 27:20 - izbăvirea de la înec; 1 Tim.4:16 - mântuire de erezii.

Aşadar, mântuirea femeii în versetul acesta are de-a face cu izbăvirea ei din starea în care femeia a intrat prin păcatul primei femei. Dacă prin păcatul Evei, ca o consecinţă, a urmat pedeapsa, durerea naşterii şi vinovăţia, (v.4f) aidoma, naşterea însemnează salvarea, redobândirea demnităţii şi privilegiul femeii de a da naştere copiilor şi de a-i educa. Femeia s-a făcut vinovată prin călcarea poruncii lui Dumnezeu. Ea este izbăvită de această vinovăţie şi ruşine prin onoarea naşterii de fii, pentru ca femeia să nu intre sub vinovăţie din nou şi să îşi piardă scopul vieţii. Aceasta este chemată să îsi educe copiii în spiritul Scripturii, prin însăşi modelul ei.

Copiii, prin stăruinţa lor în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie sunt o încununare a mamei lor. Prin aceasta, femeia este salvată de vinovăţie şi de ruşine. Iată, aşadar sensul expresiei mântuirea femeii: naşterea de fii şi educarea acestora - acte care conferă demnitate şi atingerea scopului în Biserică, pentru o femeie.

- Gen. 38:6-10

Legea leviratului (levir = fratele soţului) – Deut. 25:5-10. Scopul acestei căsătorii era perpetuarea familiei celui decedat.

v. 9 – Onan nu s-a opus legii leviratului, dar s-a opus scopului ei. à Dumnezeu s-a mâniat din cauza motivaţiei lui Onan, nu din cauza metodei lui!

b. Daca o familie refuză un copil, Domnul îl dă alteia!

Când vrea D-zeu să dea un copil unei familii, îl dă şi dacă soţii sunt de 100 sau 90 de ani (Avram şi Sara)! El poate crea viaţa şi acolo unde condiţiile biologice sunt ostile.

Despre transmiterea fiinţei umane:

1. Pre-existenţa – D-zeu a creat toate sufletele, pe care le-a închis, ca pedeapsă, în trupuri fizice (nu neaparat omeneşti). Prin diferite reîncarnări ele se confruntă cu păcatul.

2. Creaţionismul – D-zeu creează sufletul în momentul conceperii şi îl uneşte imediat cu trupul (Num. 16:22; Evr. 12:9).

3. Transducianismul – sufletul este transmis odată cu trupul prin intermediul procesului de generare naturală (Evr. 7:10; Gen. 2:1-3, 7; 5:1, 3; Ps. 51:5; FA 17:26).

3. Războinicul este responsabil de stabilerea ţintei.

Ţinta nu înseamnă dorinţă, ci scop sau ţel. Ţelul suprem spre care trebuie să ţintească părinţii credincioşi nu este viitoarea profesie a copiilor lor, ci modelarea copilului după chipul lui Cristos.

4. Războinicul este responsabil de pregătirea săgeţilor.

Traiectoria unei săgeţi depinde de aşezarea ei corectă pe coarda arcului şi de forţa cu care este lansată de arcaş. (Prov. 22:6) Aşadar, D-zeu îl face responsabil pe părinte de calea pe care o va urma copilul.

5. Războinicul este responsabil dacă săgeţile ating sau nu ţinta!

De aceea:

            a. Oferă timp copilului tău.

            b. Arată copilului tău că este important pt. tine.

            c. Creşte împreună cu copilul tău.

            d. Nu întărâta la mânie pe copiii tăi.

e. Disciplinează-ţi copiii în dragoste.

Index Curs

Material extras din cursul „Căsătoria și familia”, scris de Lucian Oniga, și se adresează în special tinerilor ce urmează să se căsătorească. Comandă acum pachetul carte + DVD de aici.