Relația credinciosului cu aproapele său - Mihai Dumitrașcu
Cine este aproapele? Chiar Mântuitorul ne răspunde, printr-o parabolă care ne ajută să înțelegem că aproapele e orice om care se găsește lângă noi, pe lângă care trecem, cu care avem o minimă relație, bun sau rău, credincios sau necredincios, de naționalitatea sau religia noastră sau având o alta.
Poți privi lumea care ne înconjoară în mai multe cercuri concentrice - familia, credincioșii, colegii de serviciu, comunitatea mai largă, orașul sau satul, națiunea, etc. În fiecare din cercurile acestea avem o anumită influență. Dumnezeu a pus în noi nevoia de comunitate, adică niciunul din noi nu putem trăi în izolare, și când facem asta, nu mai suntem ceea ce Dumnezeu ne-a creat să fim. Iar Domnul îmi spune să iubesc pe aproapele meu ca pe mine însumi, și că toată legea e cuprinsă în aceste două mari porunci: Să iubești pe Domnul Dumnezeu cu toată inima, gândul puterea și emoțiile noastre, și pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Sunt două dimensiuni suprinse foarte bine și în cele zece porunci date lui Moise.
Am urmărit o conferință TED în care un profesor de la Harvard vorbea despre cel mai mare studiu făcut vreodată în istoria umanității, despre ce aduce împlinire unui om, ce a durat, cred, 75 de ani. Au dorit să vadă cum se comportă omul în timp, și au analizat două grupuri de tineri: studenți eminenți de la Harvard și tineri de aceeași vârstă dintr-un cartier rău-famat din Boston. Le-au făcut teste, analize în fiecare an. La sfârșit, au tras câteva concluzii, iar una din ele e că ceea ce aduce împlinire unui om nu este faima, nu sunt banii pe care îi câștigă și nici munca pe care o face, ci relațiile. Și nu cantitatea relațiilor, ci calitatea relațiilor. Cercetătorii din studiu s-au întrebat dacă puteau prezice finalitatea unui om la 80-85 de ani, și răspunsul era afirmativ, dar nu pe baza nivelului colesterolului, ci pe baza calității relațiilor.
Au fost studiați peste 700 de bărbați, ca să ajungă la concluzia pe care noi o găsim în Biblie de foarte mult timp. În Vechiul Testament scrie să-ți cinstești părinții tăi, să ai o relație corectă și sănătoasă cu ei, ca să trăiești multe zile pe pământ și să fii fericit.
E foarte important să avem relații sănătoase. Dar e imposibil să avem doar relații sănătoase. Și de aceea, Dumnezeu ne pune la dispoziție o altă dimensiune care să ne ajute: iertarea. Sunt oameni care sunt răniți și care rănesc pe alții. Sunt oameni care au trecutul și identitatea lor strivită, care se vor raporta greșit la noi, și relațiile cu ei să nu fie niciodată funcționale sau sănătoase. Va trebui să învățăm să-i acceptăm și să îi iertăm, ceea ce nu e ușor.
Isus spune să iubești aproapele ca pe tine însuți. Asta înseamnă că trebuie să am o înțelegere corectă a mea, să mă iubesc așa cum sunt. Dar, din păcate, sunt situații în care noi nu ne iubim așa cum suntem. Mai ales adolescenții au mari dificultăți cu acceptarea proprie, din cauza modului cum arată sau sunt. Peste tot găsesc lucruri care par să-i facă nevrednici de a fi iubiți, mai ales dacă părinții au avut grijă să le zică că nu sunt foarte buni, sau dacă unii profesori le-au inoculat ideea că nu sunt buni de nimic, iar imaginea lor de sine e catastrofală.
Cum se va raporta un om care are identitate proastă la ceilalți? Deficitar. Ca să poți iubi aproapele, în primul rând trebuie să te asiguri că te înțelegi cine ești, și trebuie să te întorci la Creator și să rezolvi această problemă pe verticală cu El, înțelegând că El ne iubește așa cum suntem, necondiționat. Lucrul acesta vindecă sufletul omului. Și după ce ești vindecat tu în interior, e natural să iubești și pe aproapele tău ca pe tine însuți.