Ca majoritatea fetelor, mereu mi-am dorit să mă simt iubită și dorită. Rănile respingerii din copilărie au adus în inima mea minciuni pe care le credeam - minciuni care îmi spuneau că sunt descalificată să primesc iubirea după care tânjeam - ceea ce a făcut să trăiesc cu răni în inima mea mulți ani.

În timpul facultății, încurajată de scrierile feministe despre închinarea la corpul feminin și despre independența față de bărbați, am inceput să mă masturbez pentru a mă elibera de durere. Însă niciodată nu a funcționat. Sentimentul de „eliberare” dura doar o clipă, iar ulterior, în loc să mă simt mai bine, mă simțeam plină de rușine. Niciodată nu m-am simțit mai singură. După acea primă experiență, deși nu a devenit niciodată un obicei, am adăugat masturbarea pe lista de „mângâieri” la care apelam în momentele mele de singurătate, plictiseală sau stresante. Credeam că sentimentele de rușine și de singurătate vor dispărea, dar nu a fost așa.

După terminarea facultății am început o călătorie de vindecare interioară în care Dumnezeu a început să alunge minciunile respingerii pe care le credeam și să mă învețe adevărul despre cine sunt în El. În cele din urmă, l-am auzit pe Dumnezeu spunându-mi ce credea cu adevărat despre mine – fără filtrul vechilor minciuni. Niciodată înainte nu mă mai simțisem atât de iubită și de apreciată ca atunci. Aceste lucruri au fost doar începutul călătoriei mele cu El. Trăiesc în fiecare zi, ca o fiica preaiubită. A trebuit să învăț să fug la El în momente de singurătate și de stres. A trebuit să învăț să lupt cu rușinea și să-mi amintesc cine sunt chiar și după ce fusesem iertată.

Ca un copil care aleargă la mama lui când cade și se lovește la genunchi, așa am învățat eu să alerg la Isus. Fără nicio excepție, El mă îmbrățișează, îmi șterge lacrimile, îmi sărută rănile și îmi spune cât de mult mă iubește. M-a eliberat de rușine și mă ajută să pășesc zi de zi în victoria pe care mi-a oferit-o.

Hannah, 31, New York

Sursă: Moral Revolution