Este masturbarea un păcat?
Adesea oamenii mă întreabă dacă este masturbarea o modalitate acceptabilă și onorabilă pentru o persoană necăsătorită, dea-și controla poftele sexuale. Înainte de a vă spune care este părerea mea, haideți să parcurgem realitatea. Biblia ne îndrumă în toate aspectele privitoare la sexualitate.
De exemplu, ne spune despre faptul că actul sexual în afara căsătoriei contravine principiilor lui Dumnezeu și este distructiv (vezi Efeseni 5:3, Apocalipsa 2:20). Ne arată cât se poate de clar că unirea cu un animal este o urâciune (vezi Exodul 22:19, Deuteronom 27:21). Dumnezeu ne spune că actul sexual dintre două persoane de același sex este un păcat împotriva lor și împotriva Cerului (vezi Leviticul 18:22, Romani 1:24-28). Lista lucrurilor permise și a celor interzise continuă de-a lungul Bibliei, și cu toate acestea, despre masturbare nu se face referire niciunde. Pe mai mult de 1.700 de pagini scrise de-a lungul câtorva mii de ani, de către mai bine de 40 de scriitori din diferite țări și culturi, așa cum vă spun, Biblia nu menționează nici măcar o singură dată despre masturbare.
Prin urmare, tăcerea lui Dumnezeu cu privire la această problemă cu care, în mod evident, fiecare generație a avut de-a face, lasă de înțeles că e în regulă, sau pur și simplu denotă indiferență din partea Lui? Răspunsul e nu, ci mai degrabă ne comunică faptul că fiecăruia dintre noi ni s-a dat permisiunea de a rezolva această problemă direct cu El, în mod personal, în limitele virtuților și valorilor pe care El deja ni le-a descoperit. Știm faptul că, potrivit celor spuse de Isus Hristos, a pofti pe cineva în inima ta este echivalent cu a comite adulter (vezi Matei 5:28). Prin urmare, se înțelege de la sine faptul că masturbarea în timp ce te imaginezi cu cineva îți violează cu certitudine integritatea și îți corupe inima. Am consiliat odată un bărbat mai în vârstă care de la vârsta de treisprezece ani se masturba de șapte ori pe zi. A fost atât de legat de acest obicei, încât a devenit dominant în viața lui. Orice lucru care ajunge să te stăpânească devine dependență, aducând în final distrugerea. Dependențele se dezvoltă în pivnițele negării. Negarea înseamnă evitarea rădăcinii problemelor care îți cauzează suferință în inimă, prin acoperirea lor cu plăceri. Acesta este motivul pentru care dependențele sexuale sunt excesive în lumea noastră.
Mulți oameni au ascuns un monstru în pivnița lor și încearcă să pretindă că de fapt el nu există. Ridică atât de mult volumul muzicii în casă, așa încât să nu-i poată auzi respirația prin gaura cheii. Apoi, din când în când, îi aruncă câte un băț sau două, încercând să-l potolească, și astfel vecinii să nu afle că există un monstru închis acolo. Însă cu fiecare zi monstrul crește din ce în ce mai puternic, până când, în final, într-o zi va scoate ușa din balamale și va ucide pe oricine va găsi în casă. Masturbarea reprezintă muzica finală, care acoperă răgetele puternice din pivnița inimii noastre. Dacă vom nega rădăcina problemei poftei sexuale hiperactive, e posibil ca în final lucrul acesta să ne distrugă.
Una dintre cele mai greşite concepţii cu privire la masturbare este următoarea: „Într-o bună zi, când mă voi căsători, obiceiul acesta va dispărea.” Deși sună foarte logic, modul acesta de gândire formează de obicei structura pentru dezastru. Bărbații apelează la masturbare pentru a se elibera de tensiune sau presiune, sau chiar pentru a atenua durerea respingerii. În mod tipic, aceste obiceiuri nu sunt abandonate în perioada burlăciei, ci sunt duse mai departe în căsnicie. În acest caz, problema este faptul că începi să furi de la partenera ta ceea ce îi aparține de drept. Dă-mi voie să explic acest lucru. Într-o căsnicie, pofta sexuală a bărbatului ar trebui să-l motiveze în a face lucruri pe care în mod normal nu le-ar face, pentru a se apropia de soția lui. Prin urmare, un bărbat care se simte excitat, va spăla vasele, va face curățenie în bucătărie, doar pentru a se apropia emoțional de soția lui, ba chiar va fi în stare să vizioneze un film siropos deoarece simte nevoia de a se culca cu soția sa. Pe de altă parte, un bărbat care-și va satisfice nevoia de unul singur închizându-se în baie pentru a se masturba va scurta drumul înspre soția lui și se va abate de la acea milă în plus de străbătut înspre ea, deoarece el tocmai și-a satisfăcut singur nevoia. Tot așa, femeile care își satisfac nevoile emoționale vizionând telenovele, filme romantice și orice alt lucru asemănător se privează singure de motivația de a se apropia de soții lor. În consecință, căsnicia are de suferit.
Și totuși, care e morala aici? Dacă ai de gând să te masturbezi pentru a-ți stăpâni apetitul sexual, ai grijă să nu afectezi relația ta cu Cerul și asigură-te totodată că nu încerci prin aceasta să eviți de fapt alte probleme mai adânci ale inimii. Nu te lăsa niciodată controlat de apetitul sexual; tu trebuie să deții controlul asupra lui. Nu fă din oameni obiecte sexuale pentru a-ți satisface poftele. Păstrează-ți inima curată în tot ceea ce faci.
Material extras din cartea Revoluție Morală - Adevărul deschis despre puritatea sexuală de Kris Vallotton. Comandați cartea accesând următorul link: http://alfaomega.tv/librarie/tineret-relatii-familie/revolutia-morala-produs#axzz50HdROruu