Simptome ale unei persoane care consuma droguri - de Catalin Baciu (Teen Challenge)
Drogați. Dependenți. Auzim aceste cuvante din ce în ce mai des în România. Obișnuiam să vorbim despre dependenți ca despre o problemă a celor din Vest sau a românilor din medii rău famate însă nu mai e așa. Astăzi avem dependenți care provin din familii responsabile, cu frică de Dumnezeu și care au oferit multă dragoste și grijă. Indiferent din oricare mediu ar proveni, aceștia vor provoca multă durere în jurul lor. Simțim asta pe pielea noastră când mașinile ne sunt sparte, portofelele și telefoanele furate sau apartamentele jefuite.
Însă necazul nostru nu se poate compara cu cel al familiilor din care aceștia provin. Cunosc dependenți care au smuls poșeta din mâinile propriei mamei sau au furat verigheta tatălui sau au vândut apartamentul părinților pentru a-și procura drogul. Familiile ajung să fie disperate. Nenumărate promisiuni încălcate, perioade în care nu mai știu nimic de ei, telefoane de la poliție sau recuperatori, ajung să îi ducă pe părinți și frați în pragul disperării iar unii ajung să se îmbolnăvească. Mai sunt doborâți și de cei din jurul lor care îi judecă cu asprime și spun că din situația asta nu se mai scăpa. Greșit. Minciună!
Sunt implicat în recuperarea dependenților de peste 11 ani și am văzut mulți tineri și tinere, eliberați, care astăzi, la mai mult de 7 ani de la ultima doză, sunt persoane responsabile, au o credința vie și trăiesc o viață de real succes. Astăzi familiile acestora sunt mândre de ei și nu încetează să mulțumească lui Dumnezeu...
Trebuie să înțelegem că nimeni nu își propune să ajungă dependent! Mulți din cei care au ajuns în situația asta sunt foarte inteligenți și au o educație superioară. Totul începe cu a încerca o țigară mai tare sau un drog despre care li se spune că nu dă dependență și că îi va ajuta să se simtă bine, să aibă mai mult curaj, concentrare sau pur și simplu relaxare. Presiunea grupului (uneori e vorba de o singură persoană) este mare. Nevoia de a fi acceptat în grup, curiozitatea, teribilismul, dezamăgirile, plictiseală sau o nevoie emoțională puternică îl va face să cedeze. După ce au trecut de experimentare încep să folosească ocazional, de obicei când sunt cu aceleași persoane. Încep să folosească regulat și după o anumită perioadă (această diferă la fiecare în parte și este în funcție de drogul folosit și context- accesul la drog, banii, etc) încep să folosească zilnic (dependent cronic). La început drogurile oferă ce au promis însă după o perioadă plăcerea se schimbă în durere iar drogul devine substanță de supraviețuire. Gândurile, emoțiile și comportamentul acestuia se învârt în jurul unei singure nevoi: nevoia de a consumă drogul, atenție, pentru a supraviețui nu pentru a se simți bine. Apar problemele în familie și cu poliția, apar datoriile și se instalează un stres enorm. Durerea dependenței devine mai mare că durerea schimbării iar în această fază tânărul cere ajutor și se lasă ajutat.
Dacă s-a ajuns la această fază, dependentul are nevoie de dezintoxicare fizică și apoi de un Centru de reabilitare. Noi, la Centru Teen Challenge (cartea Crucea și Pumnalul a lui David Wilkerson spune întreaga poveste) oferim tinerilor o soluție eficientă și complexă, bazată pe credința în Isus Cristos, la dependența de droguri și alcool, precum și la alte tipuri de dependență. O viață nouă în Isus și ucenicizarea care durează până la un an îi schimbă profund. Mărturiile sunt multe (vezi www.teenchallenge.ro) Mai sunt câteva organizații în România care sunt specializate în recuperarea dependenților (vezi www.rosaac.ro).
Cei mai mulți consumatori de droguri se găsesc în fază de folosire ocazională sau regulată, ascunzând faptul și negând ferm (uneori violent) atunci când cineva îndrăznește să îi confrunte. În această fază ei nu vor ajutor pentru că nu au nevoie decât de bani și susținerea familiei (casă, masă, haine și alte beneficii) fără să-și asume vreo responsabilitate.
Este critic ca cei dragi să intervină în această fază. Mulți însă nu știu să citească semnele dependenței. Observarea timpurie a dependenței poate schimba cursul lucrurilor și se poate interveni când problema nu este prea mare. Zilele trecute o mamă extrem de îngrijorată m-a sunat să mă întrebe cum poate ști dacă fetița ei de 16 ani este dependentă. Deja ele discutaseră și aceasta a negat că are vreo problemă. Trebuia să citesc prin telefon comportamentul feței.
Redau câteva din informațiile de care am avut nevoie pentru a trage o concluzie și a o îndruma pe mamă:
„Si-a pierdut interesul pentru mai tot. Dacă înainte era pasionată de ceva, acum nu mai este interesată în nimic. Atunci când este confruntată legat de comportamentul ei ciudat, neagă cu tărie și începe să aducă tot felul de acuzații. Nu prea stă până la finalizarea discuției ci pleacă nervoasă.
Începe să manipuleze emoțional motivând că familia (tata sau mama/ sau amândoi) au fost neglijenți sau prea duri sau „nu ați fost acolo când am avut nevoie de voi; părinții prietenilor mei le dau o grămadă de bani copiilor lor și nu le scot ochii, etc.”
Care este situația la școală? „De obicei absențele se înmulțesc iar rezultatele la învățătură scad. Profesorii observă absența de la ore.”
Lipsește mai mult de acasă? Sau observi că atunci când ajunge acasă petrece mai mult timp singură în cameră ei/lui?
Cere bani motivând diverse cheltuieli? Uneori nu este cazul, iar asta pentru că un prieten (de obicei cel care o inițiază) are grijă să nu îi lipsească marfa.
Zâmbește din ce în ce mai puțin? Pare preocupată și se citește pe față o apăsare? Evită contactul vizual?
Arată din ce în ce mai neglijent? Aspectul ei începe să se deterioreze? Camera ei este dezordonată rău? Însă acest lucru nu este valabil la toți, unii consumatori continuă să aibă grijă de aspectul lor.
Slăbește și au apărut cearcăne în jurul ochilor? Când vine acasă urmăriți pupilele. Dacă sunt foarte mari sau foarte mici atunci cel mai probabil a consumat o substanță.
Are o gândire visătoare? „Lasă că o să vedeți voi ce am să ajung. Când am să vin acasă cu BMW atunci nu o să mai spuneți nimic. Mă voi muta singur și nu o să mai am nevoie de voi.
O prindeți cu minciuni regulat? Caracteristic unui dependent este următorul comportament: minciună, manipulare, egoism, mentalitatea de victimă, gândire visătoare, gândire și viață dezorganizate.
Dacă lucrează, își schimbă serviciul des invocând tot felul de scuze? Perioadele între servicii devin din ce în ce mai lungi fiind justificate de „Nu găsesc nimic” sau „Ăla e serviciu? Nu mă duc pentru 700 lei!”
Încep să dispară lucruri de-ale ei sau din casă. Mai întâi începe să își vândă lucrurile care îi aparțin (haine, computer, etc).
Dacă se injectează, va purta mai mult cămăși sau tricouri cu mâneca lungă.
Trebuie însă să avem mare grijă să nu acuzăm prea devreme sau fără să avem dovezi. Am sugerat familiei să meargă și la analize de sânge în vederea descoperirii substanțelor străine din sânge.
Oricare ar fi situația, nu vă pierdeți niciodată speranța în Domnul Isus. Încredeți-vă în EL. Nu vă pierdeți cumpătul - țipetele și alte comportamente violente nu au ajutat. Puteți fi fermi și fără a face acuzații și amenințări. Puteți impune limite folosind cuvinte care să transmită respect și grijă. Cei care au nevoie de ajutor să ne scrie la
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Nu sunt puține situațiile în care persoana care a experimentat drogul să renunțe singur la ele. Eu cred că e și datorită rugăciunilor celor dragi!
Rugați-vă mereu pentru copii voștri și pentru cei care au căzut în această patimă. Domnul nostru eliberează și astăzi!