Pe 11 decembrie avem alegeri parlamentare, și abia suportăm campania electorală aferentă: talk-show-uri lungi, scandaluri și promisiuni deșarte. Și apare și o polarizare a societății, o divizare între noi și “ceilalți”, cu variații – băsiști, useliști, ‘hipsteri’ anti-sistem, liberali, socialiști, verzi, conservatori sau progresiști, corupți sau susținători necondiționați ai DNA. Sau non-implicați, scârbiți de mizeria politică și de corupția din sistem. Ce e de făcut?

După 1990, au fost la guvernare partide din tot spectrul politic, cu corupția și rezultatele cunoscute. Sondajul INSCOP ”Adevărul despre România” din 2016 constata că Parlamentul și partidele sunt ultimele două clasate în topul încrederii românilor în instituțiile statului, cu 12% și 8%. Avem o fractură evidentă între clasa politică și societate.

Principala preocupare a unui parlamentar e să dea legi benefice pentru societate, să caute binele alegătorilor. Însă e dificil să justifici punerea aproapelui mai presus de interesul tău, dacă crezi în evoluție și într-o societate în care supraviețuiesc cei mai puternici. Majoritatea liderilor politici au fost formați sub comunism, și e îndoielnic faptul că au o concepție creștină despre lume și viață reală, centrată pe iubirea sacrificială a aproapelui. Corupția sistemului și încrederea scăzută în Parlament și partide spun multe, fiind rezultatul multor ani în care am aplicat principiul darwinist al supraviețuirii celor mai puternici în detrimentul altora, catalogați ca slabi.

Parlamentul decide legile țării, care vor modela societatea românească pe viitor. Deși partidele politice românești nu par să creadă în ideile pe care spun că le reprezintă, stânga și dreapta fiind acoperiri pentru familii de interese, ele au totuși o tentă asemănătoare cu ceea ce se declară. Dacă încerci să alegi o parte, pe baza ideilor lor politice, e dificil, ca și creștin, să alegi bine. Poți găsi pasaje biblice care să justifice atât partide de stânga, cât și de dreapta.

Isus pare să fi fost oarecum un socialist, preferând pe cei marginalizați. Biblia îndeamnă la a avea grijă de văduve, orfani și săraci. Lectura legilor date de Dumnezeu poporului evreu descoperă un Dumnezeu ce dorește o societate echitabilă care să reflecte dreptatea Lui. Primii apostoli păreau să aibă o comunitate de tip comunist, împărțind bunurile lor conform nevoilor (Fapte 2:44-45). Este Dumnezeu un fel de socialist, orientat spre stânga?

Biblia însă spune că “cine nu muncește, nici să nu mănânce” (2Tes.3:10). Pilda talanților investiți pentru profit pare să arate că Dumnezeu nu are o problemă cu economia de piață și antreprenoriatul. Găsim exemple în Biblie în care oamenii lui Dumnezeu se implicau în afaceri, și Dumnezeu îi binecuvânta material. Este Dumnezeu un fel de liberal, orientat spre dreapta?

Dumnezeu pare să afirme valori care azi sunt percepute ca “tradiționale”. Este Dumnezeu un fel de conservator? Evanghelia socială și îmbunătățirea societății prin reformă, echilibru și egalitate umană pot fi argumentate biblic. Este Dumnezeu un fel de progresist? Isus, la 30 de ani, provoacă sistemul din vremea Lui și îi expune corupția morală. Este Dumnezeu de partea "hipsterilor", tinerilor anti-sistem?

Toate partidele au aspecte care par să concorde cu Scriptura, deși niciuna în totalitate. Însă trebuie să știm că toate partidele politice moderne sunt bazate pe filosofii umane născute într-o perioadă anti-creștină a istoriei, în secolul XIX-XX, când secularismul și darwinismul modelau societatea.

Un stat social-democrat de stânga presupune taxe mai mari, un aparat birocratic mare, și în teorie va da legi care să protejeze pe cei defavorizați. Însă în social-democrație, statul e mult mai intruziv, și în general corupția e mai mare, iar mulți oameni abuzează de sistemul social, refuzând să muncească pentru că primesc bani de la stat. Simplist vorbind, e modelul european de democrație, unde partidele "de dreapta" sunt mai degrabă de centru, iar toate partidele susțin statul social.

Un stat liberal de dreapta presupune taxe și un aparat de stat mai mici. Statul intervine mai puțin în viața omului, asigură doar cadrul. Accentul cade pe piața liberă, individul e răspunzător de propria lui viață. Punctul slab al acestui model este că apar inegalități și polarizări mari între bogați și săraci, individualismul este la loc de cinste, și nu prea există plase de siguranță pentru cei defavorizați. Simplist vorbind, e modelul american, unde partidul Democrat ("de stânga") ar fi probabil de centru în Europa.

La noi, un scurt inventar: PSD și PSRO sunt de stânga. UNPR au fost progresiști centru-stânga. PV și UDMR sunt de centru. PNL, PMP, PNR, PNȚCD, UCDR și ALDE sunt de centru-dreapta. USR e neafiliat. PRM este un partid naționalist de stânga.

Bun, și totuși cum facem cu votul? Cum punem împreună credința noastră cu democrația?

Primii creștini trăiau sub imperiu, o altă filosofie umană de guvernare, unde nu se punea problema alegerilor. Statul nu se baza pe consimțământul populației, ci pe forța armatei romane, și era foarte implicat în viața ta. Fără îndoială, sistemul democratic de azi e mai bun. Atunci, îndemnul apostolilor pentru credincioși era să se supună autorităților, pentru că sunt de la Dumnezeu (1Pet.2, Rom.13). Biblia spune să căutăm binele societății (Ieremia 29:7), ceea ce include votul, pentru că de binele țării atârnă și binele nostru.

Biserica are anumite valori biblice, pe care le vrea diseminate în societate. Le poate transmite ca norme generale informale, sau chiar ca legi care să concorde cu Scriptura. De aceea, trebuie clarificată relația Biserică-stat în societate.

În istorie, dinamica stat-Biserică a variat mult. Pe timpul Bisericii primare, imediat după Hristos, credința era ceva privat. Biserica era fără putere politică, de obicei persecutată, dar influențând societatea de jos în sus, din „opoziție”. Apoi, împăratul roman Constantin a combinat pentru prima oară puterea politică și religia creștină (380 d.Hr.), declarând creștinismul religia oficială de stat. Ulterior, și continuând în Evul Mediu, Biserica a fost implicată în lucrări sociale, în învățământ și medicină ca o lumină pentru societate. Dar a fost și o sursă de întuneric, prin abuzuri de putere, prin intoleranță, prin corupție și acumulare de avere. În această eră, statul laic susținea morala creștină, Biserica fiind “la putere”.

Iluminismul, raționalismul și modernismul s-au lansat și ca reacție la dogmele și puterea pe care o avea Biserica în societate, limitând creștinismul înapoi în sfera privată și la acțiuni sociale, și deposedând-o de puterea politică directă. Aici au apărut partidele moderne. Deși încă considerabilă, influența Bisericii s-a redus, revenind în “opoziție” față de statul secularizat.

Azi, unii creștini ar dori o influență mai mare în stat pentru Biserică. Mulți sunt preocupați de legile privind familia sau avortul. 3 milioane au semnat pentru definirea familiei în Constituție ca fiind uniunea bărbat-femeie, pentru a exclude căsătoriile homosexuale. Ea e o inițiativă a creștinilor bazată pe Scriptură, dar polarizează societatea, e percepută ca homofobă și antagonizează o parte din societate, care vede în această lege (și altele similare) efortul credincioșilor de a impune valorile lor asupra altora care nu cred. Ca atare, reacția acestei părți non-religioase din societate e mai ostilă Evangheliei, din cauza Bisericii, care e percepută ca intolerantă.

Biserica ar trebui să militeze ca statul să interzică păcatul, sau să se concentreze pe schimbarea personală a inimii omului? Rezolvă oare legile statului probleme ce țin de inima omului și de convingerile interne? Dar invers, lăsăm legile țării să fie contrare principiilor lui Dumnezeu, deschizând uși înspre păcat pentru tineri sau nehotărâți? Ce alegem?

Ceea ce sigur trebuie să facă Biserica este să-și facă datoria. Să se roage pentru legea lui Dumnezeu în inimă. Să ducă Evanghelia celor pierduți. Să aibă dragoste. Să militeze pentru dreptate socială și să aducă Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Să fie un bun Samaritean, să iubească practic aproapele. Să influențeze societatea de jos în sus, prin slujire. Cât despre influențarea de sus în jos, prin putere, rămâne deschis la interpretarea fiecăruia.

În cadrul alegerilor din SUA, o majoritate zdrobitoare (81%) din evanghelicii americani l-au susținut pe Trump, un lider republican extrem de controversat și care nu concorda cu valorile creștine. Deși acesta a ieșit președinte, sunt deja repercusiuni defavorabile Bisericii din cauza acestei asocieri a creștinismului cu politica, puterea lumii acesteia.

Ca și în SUA, unii din noi votăm pe anumite criterii moral-religioase - atitudinea pro-avort, sau sexualitate/familie. Când ajungem să impunem credințele și valorile noastre altora, prin legi, în mod evident nu mai suntem atât de convinși de puterea de convingere a Evangheliei, a persuasiunii mesajului dragostei care biruiește răul prin bine. Și ar trebui să ne dea de gândit acest lucru - de ce anume valorile noastre, valorile creștine, care au putere să schimbe lumea, nu mai au putere în România de azi?

Nu putem da vina pe mesaj, pe Evanghelie, pentru că ea a fost dovedită deja că schimbă vieți. Deci, cel mai probabil, problema e la noi, mesagerii. Cum ar fi dacă am prezenta o Cale atât de glorioasă și de împlinitoare semenilor noștri, o cale a dragostei care se sacrifică pentru binele aproapelui, încât oamenii din jur ar alege "de bunăvoie și nesiliți de nimeni" să-și trăiască viața conform principiilor lui Dumnezeu, chiar dacă ar fi perfect legal să facă orice păcat? Ar mai fi nevoie de altceva?

Dacă noi simțim nevoia să legiferăm și să controlăm comportamentul semenilor noștri prin legi (apropo de avorturi, homosexualitate, etc) și prin asta percepem că luptăm contra păcatului, e o problemă, pentru că Evanghelia lucrează dinspre interior spre exterior. Și dacă sunt votate aceste legi, vom avea în cel mai bun caz o moralitate fără viață, plus sentimentul înșelător că ne-am făcut datoria față de Dumnezeu. Însă, de exemplu, experiența ultimilor 50 de ani cu legea avorturilor în România ar trebui să ne învețe că legea nu rezolvă problema păcatului din inimă - vezi aici o detaliere.

La alegerile care vin, votați conform convingerii proprii, nu potrivit modului în care un lider religios vă îndeamnă. Nu uitați că Parlamentul votează legi nu doar pe probleme morale controversate (acelea sunt de fapt o minoritate), ci și legi care privesc și bunul mers al țării, îmbunătățirea infrastructurii și a serviciilor statului, taxele și impozitele, proiecte de dezvoltare sau de asistență socială. Iar corupția e o plagă care afectează tot ce atinge, în toate domeniile.

Pentru alegerile care vin, iată câteva principii practice pentru vot: Rugați-vă pentru înțelepciune. Studiați candidații din colegiul din care faceți parte, informați-vă despre ei și activitatea lor în trecut (Google ajută). Citiți-le programul politic, planurile. Căutați să înțelegeți ce își propun partidele, ce e realist din programul lor și ce e demagogie. Rugați-vă pentru ei. În orice partid, vor fi corupți, dar și oameni integri. Nu vă uitați doar la cei care deschid lista candidaților, ci și la locurile 2-3-4-5-6, adesea acolo se ascund mere otrăvite (primii de pe liste vor fi aleși aproape sigur, miza e pentru locurile de mai jos din ordinea listei). Nu votați pe cei dovediți ca fiind corupți. Votați oameni competenți și de caracter. Căutați candidați care au o autentică concepție creștină despre lume și viață, dovedită prin fapte. creștini practicanți. Ei ne vor reprezenta.

În Iosua 5, în timpul bătăliei pentru Ierihon, Iosua îl vede pe Domnul, dar nerecunoscându-L, întreabă „Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?”. O întrebare legitimă, era în război. Dumnezeu îi răspunde sec: „Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului şi acum am venit”. Să nu uităm că Dumnezeu nu judecă după standardele noastre, ci are un alt sistem de referință, care nu rezonează cu ideologiile politice. Dumnezeu nu va lua partea unui partid, oricare ar fi el. De aceea există credincioși practicanți în toate tipurile de partide politice - ei rezonează cu acele aspecte care sunt comune atât în creștinism, cât și în doctrina politică respectivă.

Nu uitați însă să fiți oameni ai păcii în această perioadă. Și oricine ar câștiga alegerile,“vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea.” (1Timotei 2:1-2)

Articol/editorial de Sorin Pețan, redactor Alfa Omega TV