În cartea Proverbe se vorbește foarte mult despre faptul că Dumnezeu urăște măsura falsă, o „greutate strâmbă”, că Dumnezeu e împotriva celui mândru, a celui arogant, a celui corupt. Se vorbește de faptul că nedreptatea și corupția (e același cuvânt) blesteamă o țară. Dumnezeu de fapt iubește dreptatea, este un judecător care nu privește la fața omului, ci la adevăr.

Și atunci când ai o țară în care sistemul judecătoresc nu împarte legi după dreptate, ci după șpăgi, deja țara este sub blestem. Atunci când ai guvernanți care iau mită pentru contracte, acel lucru nu e doar o problemă comercială, nu afectează doar PIB-ul României, ci întreg mediul în care oamenii se dezvoltă. De aceea mulți români pleacă din țară. Cei mai mulți nu vor mari averi, ci o viață decentă, să-și poată construi o casă fără să dea șpăgi la primărie. Sau vor să meargă la un spital, când au nevoie, să fie tratați decent. Și atunci când totul e condiționat de un plic, de o șpagă, totul este blestemat, e o formă de robie. Și Dumnezeu vorbește despre dreptate. Sunt foarte multe versete care vorbesc despre dreptatea lui Dumnezeu, despre faptul că El dorește o cumpănă dreaptă, de faptul că neprihănirea înalță o țară, nu corupția, minciuna și furtul. Și furtul e de mai multe feluri.

Atunci când Dumnezeu vorbește despre o comunitate, El spune să dăm Cezarului ce e al Cezarului, și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu. E un verset controversat, mai ales că se referă la lucruri delicate, cum ar fi sistemul de taxe și impozite.

Eu cred că Isus a validat modelul de taxe și impozite, prin faptul că l-a plătit – i-a zis lui Petru să meargă să ia banii din gura peștelui și să facă ceea ce se cuvine (Matei 17:27). Prin faptul că în Scriptură, în Vechiul Testament, El a dat un sistem în care fiecare trebuia să dea o parte pentru preoți, sistem în care leviții nu aveau posibilitatea să facă un anumit business, dar primeau un anumit sprijin. Ideea de susținere și de împărțire a unor bani are bază scripturală.

Însă ce nu îmi place în România este că Cezarul, adică statul, vrea să fie Dumnezeu - să-ți educe copiii complet, vrea să-ți ia cât mai mulți bani din taxe. Puțini români știu, mai ales cei care sunt salariați, că peste 70% din banii pe care ei îi câștigă ajung să fie dați către stat prin CAS, impozite, TVA. Desigur, statul dă înapoi niște lucruri, niște școli imperfecte, străzi mai bune sau mai rele. Însă în momentul în care statul ia așa de mult din resursele tale, tu devii din ce în ce mai dependent de stat. De aceasta militez pentru un sistem în care oamenii să aibă ei mai multe resurse la dispoziție, și Cezarul să fie limitat.

În același timp, nu sunt de acord nici cu aceia care spun că statul e rău și nu dă nimic, iar noi trebuie să îl fentăm, să nu plătim taxe. “Eu dau zeciuială lui Dumnezeu, nu mai trebuie să plătesc taxe”. Nu văd asta în Scriptură, Romani 13 și viața lui Isus spun altceva. Cred că trebuie să fim cât mai corecți posibil cu sistemul de taxe, dar trebuie să milităm pentru schimbarea sistemului de taxare, pentru ca bisericile, cetățenii, familiile să aibă ei mai multe resurse și bani, ca să facă inclusiv ajutorare socială sau susținerea unei școli.