
Iubește-ți aproapele, iubește-ți planeta
Actuala criză a mediului înconjurător este simptomul unei crize mai profunde, de natură relațională.
Katharine Hayhoe, climatolog și creștină, a vorbit despre acest subiect în cadrul unei conferințe din Cambridge, organizată în luna mai a acestui an.
Hayhoe spunea că „a-ți păsa de creația lui Dumnezeu – de oamenii și de alte vietăți care sunt deja afectați de schimbările climatice de azi – este o expresie sinceră a credinței, acceptarea cu credincioșie a responsabilității noastre, o exprimare adevărată a iubirii lui Dumnezeu”.
Schimbarea climei nu este un simplu concept științific, aceasta îi influențează pe cei mai vulnerabili din toată lumea. Impactul este nedrept: în timp ce țările industrializate își construiesc economiile pe spatele combustibililor fosili, cei mai puțin vinovați se confruntă cu cele mai rele consecințe.
Conform spuselor trimisului special al ONU pentru schimbări climatice, Mary Robinson, „această nedreptate – și anume că cei care au contribuit cel mai puțin la crearea problemei duc cea mai grea povară – a demonstrat că militarea pentru drepturile la mâncare, apă curată, sănătate, educație și adăpost ale celor vulnerabili nu vor avea niciun efect dacă nu acordăm atenție climatului în schimbare al lumii noastre”.
Noi, cei de la Jubilee Centre, ne-am gândit mult la chestiuni precum mâncarea, relațiile și mediul, și urmează să publicăm curând un raport pe acest subiect.
De asemenea, organizăm câteva evenimente în nordul Irlandei, Cambridge și Londra pentru a explora problema și pentru a elabora tipare de alimentație atentă și viabilă.
Este un subiect provocator, dar una dintre perspectivele-cheie a fost aceea că există o dinamică relațională între Dumnezeu, omenire, și creația non-umană.
Actuala criză a mediului înconjurător este simptomul unei crize mai profunde, de natură relațională; eu susțin că ilustrează eșecul de a-L iubi pe Dumnezeu și de a ne iubi aproapele.
„Isus i-a răspuns: ʻSă iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.ʼ Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.
Iar a doua, asemenea ei, este: ʻSă iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.ʼ
În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.” Matei 22:37-40
Responsabilitatea de a iubi planeta – Să-L iubești pe Dumnezeul tău
Perspectiva biblică asupra creației recunoaște că, atât omenirea, cât și creația non-umană au fost alcătuite cu grijă de Dumnezeu pentru gloria Lui.
Prin urmare, o relație corectă între omenire și creația non-umană necesită respectarea valorii intrinseci a mediului înconjurător.
Vocația umană de a cultiva și de a îngriji mediul depinde de încercarea fiecăruia de a privi creația prin ochii lui Dumnezeu – fiindcă, înainte de a crea omenirea, Dumnezeu a afirmat despre creație că e „bună” (Geneza 1:12).
Creația și proviziile sunt un dar de la Dumnezeu, conform celor exprimate în Psalmul 104, versetele 14 și 15:
„Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri, pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană: vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa, şi pâine, care-i întăreşte inima”.
Cum putem răspunde cu apatie și degradare la cele de mai sus? În anii 1970, fermierul și poetul creștin, Wendell Berry, scria că „de fiecare dată când ne răsfățăm sau când depindem de risipa economiei noastre – căci primul principiu al economiei noastre este risipa – noi producem criza. Aproape fiecare dintre noi, în aproape fiecare zi din viață, contribuim direct la ruinarea acestei planete”.
Asumarea responsabilității pentru criza amintită este un element-cheie în ceea ce privește iubirea planetei și onorarea ei ca un cadou bun din partea lui Dumnezeu.
Există o nevoie crucială de forme mai sustenabile de energie și agricultură, iar pe plan personal putem contribui reducând deșeurile și abordând consumul (de mâncare sau produse) cu mai multă grijă.
Responsabilitatea de a îi iubi pe cei săraci – Să iubești pe aproapele tău
Creștinii sunt chemați să îi iubească pe cei din jurul lor. Țările cu venit redus și cu mai puține resurse care le-ar ajuta să atenueze aceste efecte sunt mai vulnerabile la schimbările extreme ale climei; este o nedreptate cu care creștinii trebuie să se lupte când abordează această chestiune.
Schimbările climatice exacerbează sărăcia extremă, insecuritatea alimentară, și amenință mijloacele de trai de pe întreg globul. În urma inundației din 2017 din sudul Asiei, în principal din Bangladesh, milioane de oameni au fost strămutați și peste 1400 de persoane și-au pierdut viața.
Schimbările climatice cresc frecvența, intensitatea și impacturile fenomenelor meteorologice extreme, constituie o amenințare prin nivelurile crescute ale mărilor și exacerbează insecuritățile existente în domeniul alimentației și al apei.
Haiti reprezintă un alt exemplu bine cunoscut. Uraganul Matthew a lovit Haiti în octombrie 2016 și, confrom statisticilor ONU, 2,1 milioane de oameni au fost afectați, iar sute de persoane au pierit.
Fenomenul a fost urmat de o insecuritate alimentară provocată de distrugrea terenurilor agricole și a sistemelor alimentare.
În luna martie a anului 2019, ciclonul Idai a devastat sudul Africii, afectând aproape 3 milioane de persoane în Mozambique, Malawi și Zimbabwe, numărul deceselor depășind 843 de persoane.
Din cauza temperaturilor crescute, ploaia care a precedat furtuna s-a intensificat, seceta extremă din ultimii ani a făcut ca apa să se infiltreze mai puternic în solul întărit, și, în cele din urmă, nivelurile crescânde ale mării au făcut coasta mai vulnerabilă în fața inundațiilor.
Jeff Wright, directorul World Vision, a făcut următoarele observații despre ciclonul Idai: „Ciclonul Idai a demonstrat cât de vulnerabili sunt oamenii în fața unor astfel de dezastre care demolează case, distrug recolte, obligă mii de oameni să se mute și forțează copii în numere incalculabile să părăsească școlile afectate sau care devin centre de evacuare”. Costul uman al schimbărilor climatice devine din ce în ce mai șocant.
Ca s-o cităm pe Katharine Hayhoe, această informație e înfricoșătoare, și frica poate declanșa răspunsuri instinctive de simpatie și milă, însă avem nevoie de o viziune pentru viitor care să aducă speranță.
Avem nevoie de o viziune pentru a înțelege cum să-L onorăm pe Dumnezeu având grijă de planetă și iubindu-ne aproapele – nu doar azi, ci de la o generație la alta, nu doar aproapele geografic, ci și vecinii de pe glob, „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă” (2 Timotei 1:7).
Trebuie să trecem la acțiune (fiindcă avem putere), trebuie să iubim, și trebuie să ne provocăm să acționăm pentru a face față realității situației.
Sursa: Evangelical Focus