Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

galerie home devotional

Devotional - Rasplata este pe masura dificultatilor

Există un preț pentru a fi complet predați lui Dumnezeu, dar există și o mare răsplată. Când ești căldicel, având doar o formă de evlavie, dar fără putere – nici prea păcătos, nici prea sfânt – te simți acceptat și viața ta este relativ liniștită. Nu ești o problemă pentru cineva, nici măcar pentru diavol.

Când îți este foame de Dumnezeu și începi să te saturi din Cuvântul Său, adesea oamenii nu înțeleg. Foamea pentru lucrurile lumești începe să scadă și astfel, intri într-un alt nivel de discernământ. Ești zdrobit, smerit în suflet și ai nouă o povară pentru biserică. Aștepți ca prietenii tăi să se bucure împreună cu tine, dar în schimb, încep să te numească „fanatic”.

Moise a fost în mod minunat atins de mâna lui Dumnezeu și trezit în privința robiei poporului Domnului. El a fost atât de încântat de marea revelație a eliberării pe care a primit-o, încât a alergat ca s-o împărtășească cu frații lui: ”I-a venit în inimă dorinţa să cerceteze pe fraţii săi… Credea că fraţii lui vor pricepe că Dumnezeu prin mâna lui le va da izbăvirea; dar n-au priceput” (Faptele Apostolilor 7:25).

Moise era cel mai blând om de pe pământ; el a fost mistuit de Dumnezeu, nu spre a deveni mai strălucitor, ci spre a fi umil, într-un mod profetic. El dorea ca frații lui să audă și să vadă ceea ce Dumnezeu era pe cale să lucreze, dar în loc să se bucure împreună cu el, l-au respins, spunând: „Cine te crezi? Cine te-a făcut domn peste noi?” Într-o zi, urmau să înteleagă - dar nu atunci.

De asemenea, atunci când împărtășești cunoștințe din Cuvântul lui Dumnezeu sau încerci să explici adevărurile pe care le descoperi, poți auzi: „Ești sigur că nu ai ajuns într-o extremă? Pentru mine este un lucru dificil să pot fi așa”. Și, ca să fiu sincer, poți să îți pierzi prieteni sau chiar membri din familie să se îndepărteze de tine.

Marea recompensă pentru umblarea întregului drum cu Isus, merită orice neînțelegere care ar putea apărea în calea ta. Răsplata este să Îl ai pe Hristos întotdeauna alături! Există și alte recompense, dar prezența Sa constantă este tot ce vom avea nevoie vreodată.

© 2019 World Challenge, Inc | All Rights Reserved

Informatiile publicate pe site-ul alfaomega.tv (text sau video) pot fi preluate de alte publicatii, site-uri si bloguri online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ spre pagina de pe site-ul nostru. Orice abatere de la aceste norme constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si o vom trata ca atare.
x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.