Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

galerie home devotional

Devotional - Sa poti sta in picioare in mijlocul furtunii

Diavolul se teme foarte mult de prezența Domnului din viețile noastre. El tremură doar la simplul gând de apropiere a unui credincios de Isus. Așadar, când hoardele sale demonice te văd șoptind rugăciuni și apropiindu-te de prezența Tatălui ceresc, tot iadul observă: „Domnul este cu acest credincios. El a obținut prezența divină. Ce putem face împotriva lui acum?”

Satana va face orice îi stă în putință pentru a te jefui de prezența Domnului. De aceea încearcă atât de des să îți împotmolească sufletul cu îngrijorări privitoare la viitor.

Pe scurt, dușmanul sufletului tău vrea ca tu să fii secătuit de toată puterea. Va folosi orice va putea, chiar și lucruri „bune” pentru a te ține departe de a petrece timp singur cu Isus. El știe că timpul tău cu Hristos îți dă putere să înduri frica și anxietatea, chiar și în această vreme îngrijorătoare.

Întreaga lume este conștientă că ne confruntăm cu vremuri foarte dificile și noi, în calitate de credincioși, suntem puși în fața unei întrebări foarte importante: „Cât de aproape sunt eu de Isus în acest ceas?”

Cred că atunci când lucrurile sunt instabile, cea mai puternică mărturie pentru un creștin este să aibă o pace adâncă. În vreme ce restul societății se află în panică — leșin, chiar moarte în unele cazuri, din cauza fricii — credinciosul care se roagă va crește mereu tot mai puternic. Aceasta va fi din cauza că acel slujitor evlavios primește tot mai multă încurajare din Duhul Sfânt. Biblia vorbește de ceea ce nu poate fi clătinat!

Dacă vrei să poți sta în picioare neclintit în furtună, sfatul Scripturii este simplu: Trebuie să ai zilnic prezența Domnului în viața ta.

Cât timp de calitate petreci singur cu Isus? Are loc o apropiere progresivă de El cu fiecare zi ce trece? Te rogi tu fără încetare — fără vorbe să strigi la El de-a lungul zilei și serii? El promite să îți audă strigătul, chiar și atunci când este rostit în slăbiciune. 

© 2019 World Challenge, Inc | All Rights Reserved

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.