Mana profetica - Din intuneric rasare speranta...
Când Isus a înviat, moartea a fost înfrântă odată pentru totdeauna. Eternitatea a fost invadată de speranță. Pentru toți cei ce suntem în Hristos, păcatele noastre au murit cu Hristos la cruce și am fost înviați cu Hristos pentru viața veșnică. Învierea nu este pentru vremea ce va veni, ci intră în coliziune cu prezentul. Altfel spus, Împărăția lui Dumnezeu a venit; este aici și acum. C.S. Lewis este acela care a subliniat faptul că `semințele cresc în locurile întunecoase`. După mine, nimic nu a putut ilustra mai bine cuvintele lui ca ceea ce s-a întâmplat la cruce. Acolo – în chinul separării de Dumnezeu – noi toți am găsit viața nouă.” Calvarul este momentul istoriei în care legea intră în coliziune cu harul. Este istoria mea și a ta de a nu primi ceea ce meritam. Este istoria speranței care răsare din întuneric și a vieții noi care înflorește în ciuda păcatului. Este istoria greșelilor noastre și a milei Sale, a datoriilor noastre și a răscumpărării făcute de El, a separării noastre și a biruinței Sale. Calvarul le acoperă pe toate.
Verset biblic: Plângerile lui Ieremia 3:22-23 (AMP) –„bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările [atenția] Lui nu sunt la capăt [Maleahi 3:6], ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! [Isaia 33:2]”.
© Ruach Ministries












