În mod ciudat, Dumnezeu iubește să aleagă oamenii neînsemnați, neinstruiți și imperfecți, pentru a realiza lucruri uimitoare. Avraam a mințit când a fost sub presiune, Moise a ucis un om înainte de a deveni eliberatorul lui Israel, familia regelui David l-a respins fiind doar un băiat păstor, iar apostolul Petru era un pescar fără formare religioasă formală.

„[Isus] nu a făcut multe lucrări acolo din cauza necredinței lor” (Matei 13:45). Necredința întotdeauna împiedică plinătatea revelației și a binecuvântării lui Dumnezeu, iar Scriptura arată clar că Dumnezeu nu o privește cu ușurătate. El ne dă un exemplu în acest sens în povestea regelui Asa, un rege neprihănit și descendent al lui David, care a condus Iuda (citiți în 2 Cronici, cap. 14 până la 16).

Multe voci din biserică spun astăzi că oamenii credincioși ar trebui să arate un nou fel de iubire. Vorbesc despre o iubire în care adevărul biblic trebuie să se plieze cu aceste vremuri. Conform Evangheliei lor, nu sunt necesare schimbări personale, atunci când cineva Îl primește pe Hristos. Nu mai este nevoie de pocăință. Mai degrabă, obiectivul prezentării acestei Evanghelii este de a distruge orice barieră care ar putea fi considerată un obstacol în calea acceptării lui Hristos a unei persoane.

Isus a spus că a venit să-i caute și să-i salveze pe cei pierduți. El a fost Acela care avea puterea de a supune chiar și vânturile și valurile, dar a venit ca un slujitor umil. Evangheliile ne spun că a ascultat cu răbdare strigătele oamenilor. Mulți L-au rugat pe Hristos să-i izbăvească de necazurile lor și să le întâmpine problemele. El a vindecat bolnavii, a deschis ochii orbilor, urechile surzilor, gura muților și a dat umblare șchiopilor. Isus i-a eliberat pe cei captivi din orice formă de robie - a înviat chiar și pe morți.

Când frica noastră devine copleșitoare, trebuie să ne reamintim cât de mare este Dumnezeul nostru. Trebuie să ne amintim de toate izbăvirile Sale mari pentru aceia care s-au încrezut în El și să ne însușim aceeași putere maiestuoasă pentru încercarea noastră din prezent. Frica nu poate ajunge la vreun slujitor care are viziunea măreției și puterii lui Dumnezeu.

Când prezența lui Dumnezeu lipsește din viața cuiva, lucrurile se află în afara locului lor, pentru că nu există nicio lege, nicio îndrumare sau vreo învățătură neprihănită, care să servească drept călăuză pentru viață. Oricine își face legea după sine însuși, împlinind propriile dorințe. Din păcate, aceasta este o imagine a atâtor locuințe creștine astăzi. Nu există pace sau odihnă pentru că fiecare face ce-i place. O astfel de tulburare Îl întristează profund pe Domnul, nu ar fi trebuit să fie așa. Prezența lui Dumnezeu aduce ordine, iar promisiunile Sale sunt neschimbate. Cuvântul lui Dumnezeu promite: „Dacă mă veți căuta, voi fi alături de voi. Când veți striga, Mă voi lăsa găsit”.

Câți dintre noi înțelegem cu adevărat ce înseamnă a umbla în Duhul lui Dumnezeu, a trăi cu pasiunea lui Isus, a avea încredere în Dumnezeu cu o credință curată, autentică și puternică? O credință care nu cunoaște limite și nu se teme de nimic? O credință care poate privi pe diavol în ochi și poate spune: "Nu poți merge mai departe! Nu mai ai control asupra mea! Ești slab, dat pe față și neputincios!" O credință care poate mișca orice munte, oricât ar fi de mare, de înalt sau de dificil. Totuși, acesta este felul de credință pe care Dumnezeu o cere de la cei care vor să-I vadă puterea. Este singurul lucru care poate activa adevărata putere și autoritate a Duhului Sfânt în viață.

Un verset din Cuvântul lui Dumnezeu vă va ține în vreme grea, dacă vi-l veți însuși vieților voastre. Dragilor, primiți acest verset, credeți-l pe deplin și vă va fi o sursă de credință zi de zi: „Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi!” (Matei 6:8).

„Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine... De aceea Te aşteptăm, Doamne, şi pe calea judecăţilor Tale; sufletul nostru suspină după Numele Tău şi după pomenirea Ta" (Isaia 26:3,8).

Ghetsimani a fost grădina în care Isus a mers să Se roage când încercarea Lui devenise zdrobitoare și paharul Său Îl copleșea. Era locul în care El Își plângea profunde suferințele în fața Tatălui. De asemenea, acolo a câștigat lupta împotriva oricărui principat și oricărei puteri ale celui rău.