Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

Septembrie - luna Științei/Creației la AO

Descoperă compatibilitatea știință-credință în cadrul Lunii Creaționiste, unică în România!

Preocuparea AOTV pentru creaționism

Am promovat alternativa creaționistă de la început, sub genericul Verdictul științei: Creație!

galerie home devotional

Mana profetica - Ascultarea

Îl aud pe Domnul spunând: Eu nu ți-am dat un duh de frică, ci de putere și de chibzuință. Cel rău va semăna în inima ta teama de neajunsuri, pentru a te împiedica să asculți de Cuvântul Meu și să fii condus de Duhul Meu. Ascultarea aduce binecuvântare, schimbă circumstanțe și rupe legăturile fricii de peste viața ta. Predă-Mi acest domeniu din viața ta pentru a putea fi eliberat de acest duh de frică. Teama cu privire la viitor, (care nu este altceva decât neîncredere că Eu îți port de grijă și rezolv lucrurile din viața ta) te va face să pierzi miracolele Mele pe care doresc să le fac în viața ta. Doar Eu pot schimba viitorul tău, așadar lasă-te în voia îndurării, bunătății și dragostei Mele și să știi că umblarea ta în ascultare va aduce binecuvântări peste viața ta.

Citeste mai departe

Mana profetica - Pacea lui Dumnezeu

Dumnezeu dorește să-ți dea pacea Lui în situația prin care treci astăzi. Dumnezeu dorește să știi că El este Dumnezeu și că pacea Lui întrece orice pricepere. Nu descuraja privind la circumstanțele în care te afli, nu privi cu ochii naturali, ci mai degrabă uită-te prin ochii Duhului Sfânt căci ochii Lui văd potențialul din tine, planul și scopurile pe care Dumnezeu le are pentru tine. Astăzi, pune-ți încrederea în Dumnezeu, căci harul Lui te înconjoară ca un scut; El ți-a promis că harul Său îți este de ajuns pentru astăzi.

Citeste mai departe

Mana profetica - Veniti-va in fire...

Când ceasul tău deșteptător va suna mâine dimineață, nu te trezi doar pentru a începe o nouă zi, ci fă ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu te îndeamnă să faci, și anume: deșteaptă-te și vino-ți în fire! Trezește din nou în tine gândul că ai fost făcut neprihănirea lui Dumnezeu în Isus Cristos și ai primit dreptul de sta în prezența Dumnezeului Atotputernic.

De ce să faci lucrul acesta? Deoarece mâine și în fiecare zi din viața ta aici pe pământ, Satan va încerca să te convingă să crezi că nu ai nici un drept la lucrurile lui Dumnezeu.

Citeste mai departe

Mana profetica - Un dar de cinstire...

În economia lui Dumnezeu a da este egal cu a primi. Sămânța plantată aduce după sine recolta. Noi toți, cei care am studiat ce are Biblia de spus în privința prosperității, știm lucrul acesta. Însă, tot noi, am putut vedea, privind în jurul nostru, că în ciuda faptului că dăruiesc, mulți oameni ai lui Dumnezeu se confruntă cu dificultăți financiare. Ei seamănă sămânța, însă în loc să culeagă din abundență, lipsa continuă să-i urmărească. Diferența constă în a dărui un dar de cinstire. De exemplu, faptul că ți-ai stabilit să pui de o parte 10% pentru Dumnezeu nu face din tine un om al zeciuielii. Plata adevărată a zeciuielii trebuie făcută într-un mod în care să-L onoreze pe Dumnezeu. Trebuie făcută cu un spirit de închinare înaintea lui Dumnezeu, nu doar ca ceva scăzut din bugetul tău și aruncat în coșul de zeciuială.

Citeste mai departe

Mana profetica - Favoare...

Îl aud pe Domnul spunându-ți că astăzi El toarnă favoarea Sa peste viața ta. În domeniul natural lucrurile tind să aibă un curs anume, și totuși, El spune că favoare Sa va schimba acest curs al lucrurilor. Poate te gândești că angajatorul tău are dintotdeauna un fel al său care nu se va schimba sau afacerea ta nu-ți merge bine din cauza climatului economic; totuși Dumnezeu spune că favoarea Sa va schimba toate aceste lucruri în domeniul natural întocmai cum a făcut și în dreptul lui Iosif în casa tatălui său, când a primit o haină pestriță, apoi în închisoare și mai apoi în casa lui Faraon.

Citeste mai departe

Mana profetica - Domnul da indurare...

Nu sta în așteptare ca să primești îndurarea, Eu ți-am dat-o deja și nu vei fi lipsit de niciun bine. Îi văd pe copiii Mei așteptând îndurarea Mea, când ei ar trebui să umble prin credință. Amintește-ți, tu ești copilul Dumnezeului Preaînalt și ca urmare, tu umbli în îndurarea Mea în fiecare zi. Copilul Meu, să știi că Eu doresc să te binecuvintez.

Verset biblic: Psalmul 84:11b - ” ... Domnul dă îndurare și slavă, și nu lipsește de niciun bine pe cei ce duc o viață fără prihană.

© Ruach Ministries

Mana profetica - Extindere...

Văd conturul continentului unde se află și țara mea și continuând să mă uit, am văzut conturul altor continente. Dumnezeu a pus în noi o dorință arzătoare pentru extindere. A pus în noi nevoia de a cerceta, a testa, a căuta, a înseta și a dobândi cunoștință, de a găsi și de a ne extinde.

Caută azi un verset din Scriptură și meditează asupra lui... cere-I lui Dumnezeu să-ți dea o cunoaștere nouă... pentru a extinde ceea ce tu deja înțelegi din acel verset, cere-I să-ți dea o revelație mai profundă. Sapă adând și așteaptă-te la extindere.

Citeste mai departe

Mana profetica - Cine sunt eu?

Domnul îți vorbește astăzi: Te-am observat, ești în atenția Mea! “A observa” înseamnă „a ști, a recunoaște, a discerne”. Dumnezeu te recunoaște la fel cum doi îndrăgostiți se recunosc unul pe celălalt. Fiecare dintre ei recunoaște ce este în inima celuilalt, poate discerne ce este înlăuntrul celuilalt, rezonează înlăuntrul ființei lor, fiecare dintre ei cunoaște cine este celălalt. Tot așa te recunoaște și pe tine Tatăl astăzi! El știe cu exactitate cine ești și unde te afli.

„A acorda atenție” înseamnă „a pătrunde, a-și croi drum, a avea în vedere, a aprecia și a estima, a face presupuneri”. Tu ești în atenția lui Dumnezeu! El TE are în vedere, TE apreciază, TE estimează! Umblă în tot ce are El mai bun pentru tine astăzi!

Citeste mai departe

Mana profetica - Fa-ti marturia cunoscuta...

Domnul te-a chemat pentru o vreme ca aceasta, El te-a mântuit pentru a împlini scopurile planurilor Sale. Nu disprețui locul de unde te-a scos Domnul, ci fă mărturia ta cunoscută, ca un mesaj de speranță pentru alții care se află în condiția în care ai fost tu. Nu ai idee câtă putere are mărturia ta. Diavolul vrea ca tu să nu-ți faci mărturia cunoscută tocmai pentru că știe câtă putere stă în ea. Să nu taci și să-l privezi astfel de mărturia ta pe cel de lângă tine, care are nevoie să audă despre ceea ce Domnul a făcut în viața ta, cât de milostiv este Dumnezeul nostru și cât de minunat este El!

Citeste mai departe

Mana profetica - Vremea adevarului...

Îl aud pe Domnul spunând că acesta este un timp al adevărului. El dorește să înmâneze Bisericii Trompeta Sa de judecată, pentru ca noi să putem rosti judecata care aduce pacea. Cuvântul “judecată” în ebraică, nu are nici conotație pozitivă, nici negativă, așa cum este în limba engleză. Este un cuvânt neutru care înseamnă „a da un verdict”, favorabil sau nu. Dacă umblăm în adevăr, putem da un verdict corect care va aduce pace, însă dacă în inima noastră este minciună și avem motive egoiste, cum vom putea să proclamăm adevărul și pacea care îl urmează?

Citeste mai departe

Mana profetica - Un semn...

Sunt mulți cei care profețesc în Numele Meu, dar faptele lor nu sunt în acord cu ceea ce spune Cuvântul Meu. Prea mulți umblă cu compromisuri, iar pe de altă parte când au ocazia să Mă mărturisească, o fac. Atunci când Mă accepți în viața ta, porți semnul Meu în tine. Și totuși sunt mulți aceia care trăiesc fără dovada semnului Meu în viața lor. Frații Mei, cum poate un pom să producă și fructe bune și fructe rele? Nu trebuie să fie așa; începe prin a lucra la rădăcina lucrurilor, făcând acele ajustări care te vor face să devii acea persoană care are dovada semnului Meu în viața ei și prin care pot fi proslăvit, zice Domnul.

Citeste mai departe

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.