Premilenismul istoric: sfârșitul vremurilor în istoria creștină

„Vor veni zile când viţa-de-vie va creşte”, își imagina Papias din Hierapolis, „aşa încât fiecare viţă va avea zece mii de ramuri, fiecare ramură va avea zece mii de mlădiţe, fiecare mlădiţă adevărată va avea zece mii de vlăstari, pe fiecare vlăstar vor creşte zece mii de ciorchini, în fiecare ciorchine vor fi zece mii de boabe şi din fiecare boabă de strugure, când va fi stoarsă, vor ieşi douăzeci şi cinci de galoane de vin. Iar atunci când oricare dintre sfinţi va pune mâna pe un ciorchine, un altul va striga: «Eu sunt un ciorchine mai bun, ia-mă pe mine; binecuvântează-L pe Domnul prin mine»”.

Papias, care a trăit între 60-120 d.Hr., a fost probabil primul autor post-Biblie care a descris efectele vizibile ale Împărăției de 1 000 de ani a lui Hristos – Mileniul.

Ereticul gnostic Cerinthus (a trăit pe la 100 d.Hr.) a scris despre plăcerile fizice ale Mileniului – inclusiv plăceri „nupțiale” – într-un asemenea grad încât i-a scandalizat pe credincioșii obișnuiți.

Unii creștini timpurii ortodocși și eretici au găsit irezistibile aspectele tangibile și senzuale ale Mileniului. Dar, pe măsură ce creștinii dobândeau mai multă experiență cu aceste așteptări, începeau să aibă rezerve motivate.

Primul premilenist

Pe măsură ce anii se transformau în decenii și deceniile în secole, devenea clar că, în ciuda speranțelor unora, Mileniul nu începuse odată cu învierea lui Isus. Deși unii cercetători moderni presupun că acest lucru a cauzat dezamăgire, nu există dovezi – nici în încurajările din interiorul Bisericii, nici în răspunsurile de la criticii din afară – că ar fi deranjat pe cineva.

Creștinii se rugau regulat ca sfârșitul lumii să fie amânat. Se pare că această amânare, pur și simplu, nu era un lucru important. Cei care așteptau Mileniul erau încrezători că el va veni. Întrebarea era doar când.

Pe măsură ce anii treceau, cei care se gândeau la Mileniu au început să reconsidere evenimentul care urma să-l declanșeze. Dacă Învierea nu a dus la începerea Mileniului, poate a Doua Venire o va face.

Iustin Martirul (circa 100-165 d.Hr.) împărtășea așteptările despre Mileniu ale lui Papias. În cartea sa, „Dialog cu Trifon”, Iustin își afirmă credința că oamenii credincioși care muriseră deja vor învia din morți și vor împărăți cu Hristos timp de 1 000 de ani, într-un Ierusalim reconstruit. Totuși, el gândea diferit față de Papias în două aspecte interesante.

În primul rând, Iustin spunea deschis că nu toți creștinii aveau aceeași așteptare ca el. „Eu şi mulţi alţii avem această părere, şi [cred] că aşa se vor petrece lucrurile... pe de altă parte, însă, ţi-am făcut cunoscut faptul că mulţi dintre oamenii pioşi şi neprihăniţi gândesc într-un mod diferit”. Această toleranță nu era acordată însă și pentru alte doctrine, cum ar fi învierea morților. „Unii care îşi spun creştini...  spun că nu există înviere din morţi, şi că sufletele lor, atunci când vor muri, vor fi chemate la cer, să nu-ţi imaginezi că aceştia sunt creştini”.

În al doilea rând, Iustin lega începutul Mileniului pe care îl aștepta el nu de învierea lui Isus, cum o făcuse Papias, ci de a Doua Venire a lui Hristos. Conform lui Iustin, credincioșii vor învia din morți ca să trăiască cu Hristos în Noul Ierusalim. După ce Mileniul se va încheia, restul omenirii va învia din morți și apoi toți vor trece prin Judecata Finală. Aceasta pare să fie prima scriere post-biblică în care Mileniul este plasat după cea de-a Doua Venire, deci așezând clar era actuală înaintea Mileniului. Iustin pare să fie primul premilenist.

Și alți scriitori i-au călcat pe urme. Ireneu din Lyon (circa 130-200 d.Hr.) e cunoscut pentru apărarea viguroasă a creștinismului contra gnosticilor, pe teme ca învierea trupurilor morților. În cartea sa, Împotriva ereziilor, Irineu adoptă poziția învățătorului său, Papias, susținând că atunci când credincioșii morți vor fi înviați, ei vor domni cu Hristos pentru o mie de ani de extaz. Ierusalimul va fi reconstruit, foametea nu va mai fi întâlnită, animalele vor trăi în armonie unele cu altele și cu omul. Totuși, la fel ca Iustin și spre diferență de Papias, Irineu credea că aceste lucruri se vor întâmpla după venirea Antihristului și celei de-a Doua Veniri a lui Hristos.

Calmarea celor entuziaști

Iustin și Irineu vorbeau de Mileniu ca fiind un eveniment îndepărtat care sperau să se întâmple cândva. Singura importanță a Mileniului pentru creștinii în viață era să amintească de speranța care trebuia să ghideze viața creștinului. Însă la sfârșitul anilor 100 d.Hr., unii creștini au început să identifice semne care păreau să indice că Mileniul era iminent. Cei mai îngrijorați dintre aceștia erau montaniștii.

Probabil pe la 172 d.Hr., Montanus a început să proclame că Ierusalimul va coborî în viitorul apropiat pe pământ în regiunea Frigiei (în Asia Mică). Montanus și partenerele sale, Maximina și Priscila, pretindeau că Mileniul a început și că Dumnezeu le-a dat autoritate peste Biserica Creștină. A respinge afirmațiile lor, spuneau ei, era echivalent cu blasfemierea contra Duhului Sfânt, păcatul de neiertat, descris în Luca 12. Montanus a fost în cele din urmă condamnat de Biserică, dar nu pentru escatologia lui.

La începutul anilor 200, Ipolit (Hipolit) din Roma prevedea că Hristos va înființa Mileniul în anul 496 d.Hr. El a fost unul din primii scriitori care a prezis data celei de-a Doua Veniri, dar nu pentru motivele pentru care ne-am aștepta. Cunoscut mai degrabă pentru lucrarea sa, Tradiția apostolică, ce conține unul din cele mai timpurii texte ale unei rugăciuni de consacrare a pâinii și cupei comuniunii (Cinei Domnului), Ipolit a calculat această dată în studiul său deschizător de drumuri pe cartea Daniel. Acesta e cel mai timpuriu comentariu creștin asupra unei cărți din Biblie care a ajuns la noi.

Problema celei de-a Doua Veniri era una agitată în acea perioadă. În câteva capitole ce precedeau calculul datei pronosticate, Ipolit descria un lider neînțelept de biserica din Siria ce și-a dus oamenii în deșert să aștepte acolo cea de-a Doua Venire. Alt lider, de data aceasta în Pont (nordul Asiei Mici), a prezis că Hristos se va întoarce peste un an. Oamenii săi au avut încredere în el la fel cum credeau în Biblie, iar atunci când anul a trecut fără să aibă loc a Doua Venire, au fost devastați. Mulți au fost dezamăgiți de Scriptură și de religia lor: „Fetele virgine s-au măritat, bărbații s-au retras la fermele lor, iar cei ce își vânduseră toate averile au ajuns să cerșească”.

Așteptarea Mileniului începea să primească o reputație proastă, așa că Ipolit a urmărit să reducă așteptările. La început, el a calculat data nașterii lui Hristos: la 500 de ani după crearea lumii. Apoi el a socotit că Mileniul va începe la 6 000 de ani de la crearea lumii, pentru ca lumea să se termine după 7000 de ani în total – o percepție răspândită în acea vreme. Deci era clar că Hristos se va întoarce la 500 de ani după nașterea sa - și la aproape trei secole după scrierea cărții lui Ipolit. Punând venirea lui Hristos atât de departe în viitor, probabil l-a ajutat pe Ipolit să dezamorseze așteptările creștinilor care credeau că Mileniul e iminent.

O altă încercare de a domoli așteptările privind Mileniul a fost făcută de marele gânditor al Bisericii din secolul III, Origen (circa 185-254 d.Hr.). Origen aprecia alegoria și simbolismul și nu simțea nevoia de a interpreta literal cărțile Daniel sau Apocalipsa. Da, cei mai „buni” creștini vor fi prinți și domnitori, dar ei vor domni peste „sufletele celor de statut inferior” și îi vor învăța despre lucrurile mai înalte, pentru ca aceștia să fie transformați în „pietre vii” care să își ia locul în Ierusalimul spiritual ce urma să vină.

Abordarea alegorică a lui Origen se concentra de asemenea pe faptele făcute de sufletele credincioșilor, mai degrabă decât pe o cronologie milenistă care urma să se desfășoare. În acest mod, Origen putea să contrasteze supunerea pasivă a păgânilor sub voia sorții (aceștia credeau fatalist că toți avem un destin trasat dinainte, n. red.) cu credința creștină în care alegerile omului contau. Un număr tot mai mare de gânditori creștini a ajuns în timp să adopte această abordare.

Venirea „Marelui Căpitan” 

Când a izbucnit Marea Persecuție împotriva Bisericii în anul 303 d.Hr., se specula că a venit persecuția vremurilor din urmă, iar împăratul Dioclețian era de fapt prima fiară din Apocalipsa 13, iar împăratul Galeriu cea de-a doua.

Apoi împăratul Constantin a câștigat domnia Imperiului în 312 și imediat a oprit persecuția. El a promis să returneze proprietățile confiscate ale Bisericii și s-a oferit să fie sponsorul și patronul ei. Creștinii care supraviețuiseră persecuției erau în extaz. „Îngerul marelui sfat, Voievodul oștirilor Domnului... s-a arătat”, scria Eusebiu de Cezareea (circa 260-340 d.Hr.), referindu-se la Constantin.

În fața unor asemenea circumstanțe fericite, cine mai avea nevoie să spere la un Mileniu cândva în viitor? A fost ușor să se concluzioneze că Mileniul într-adevăr a venit și că a Doua Venire a lui Hristos va avea loc cândva după ce Mileniul se va încheia - o perspectivă postmilenistă.

N. red.: Există mai multe perspective creștine cu privire la sfârșitul vremurilor, Mileniu și cea de-a Doua Venire a lui Hristos. În acest articol e prezentată doar perspectiva premilenistă, din motive de spațiu, dar vă încurajăm să vizitați site-ul nostru, alfaomega.tv, în secțiunea „Înțelegerea vremurilor - Escatologie”, pentru a citi mai multe și a aprofunda acest subiect.

» Articol de Dana Netherton, Christian History Institute. Preluat cu permisiune.