Situația actuală în Siria și Irak - 2016

Până în 1918, teritoriul actual al Siriei și Irakului era inclus în Imperiul Otoman. După prăbușirea acestuia, granițele actuale ale mai multor state din regiune, inclusiv Siria și Irak, au fost trasate de către puterile coloniale fără a ține cont de situația etnică și religioasă din regiune. Acesta este un motiv major pentru situația tensionată din regiune, războaiele civile curente și mișcările fundamentaliste din Irak și Siria. Care însă sunt celălalte, și cum s-a ajuns aici? Cine se luptă în Siria-Irak, și de ce?

ARTICOL: Istoria pe scurt a Orientului Mijlociu, din perspectivă creștină

IRAK

Din cei 30 de milioane de locuitori ai Irakului, arabii sunt aproximativ 80%. Religios vorbind, majoritatea irakienilor sunt arabi șiiți (60-65%), cu o semnificativă minoritate arabă sunită (20%), kurzi în proporție de 15-20%, iar restul minorități etnice și religioase, inclusiv creștini.

Kurzii, cel mai mare popor fără țară, sunt risipiți pe teritoriul mai multor țări ca Irak, Siria, Turcia, Iran și Georgia. Etnic diferiți față de arabii majoritari, ei sunt în marea lor majoritate musulmani suniți, însă particularitatea lor esențială este faptul că sunt seculari și mai degrabă naționaliști, dorindu-și un stat propriu.

ARTICOL: Introducere în Islam

Înainte de invazia coaliției multinaționale și răsturnarea regimului lui Saddam Hussein în 2003, acesta și minoritatea sunită conduceau țara cu o mână de fier, discriminând kurzii și șiiții majoritari. Suniții erau numiți în majoritatea funcțiilor de conducere, în special în armata irakiană. După cucerirea Irakului, trupele coaliției s-au confruntat cu o insurgență irakiană, atât șiită cât și sunită. Administrația americană de ocupație a forțat instituirea democrației de tip occidental în Irakul măcinat de violențe inter-etnice și sectare. De asemenea, în încercarea de a elimina vechile elemente de la conducerea țării, americanii au decis desființarea armatei irakiene dominate de vechea gardă sunită.

Rezultatele acestor decizii au fost previzibile. Prin alegerile democratice, conducerea țării a fost preluată de șiiții majoritari. Kurzii au primit un grad de autonomie tot mai mare, țintind spre visul lor de a avea un stat independent. Suniții, îndepărtați de la guvernare, percepându-se ca fiind conducătorii naturali ai țării și văzând cum armata, principalul mijloc de protecție a intereselor lor, este desființată, au început să nutrească resentimente profunde față de coaliția occidentală și șiiții majoritari. Ca urmare, insurgența inițială contra armatelor coaliției multinaționale, s-a transformat din 2006 și într-un război sectar extrem de violent între șiiți și suniți. O mare parte din cadrele armatei desființate de americani în 2003 s-au pus în slujba insurgenței sunite, inclusiv a Statului Islamic (extremist sunit).

ARTICOL: Corespondență specială din Ierusalim cu situația la zi din regiune, din perspectivă creștină.

În 2006, sub conducerea notoriului Abu Musab al-Zarqawi, a luat ființă al-Qaida în Irak (AQI), numită de asemenea Statul Islamic în Irak (SII), o organizație sunită teroristă ce urmărea să instaureze un stat islamic în regiunile locuite de musulmanii suniți, în vestul și centrul Irakului. Deși doar o minoritate din suniți au aderat la această organizație în perioada respectivă, unii chiar ducând o luptă armată în alianță cu forțele coaliției contra lor, totuși SII/AQI și-a crescut în timp influența.

În 2011, situația în Siria se tensionează. Au loc protestele Primăverii arabe, reprimate de autoritățile siriene, ce duc la răscoala insurgenților contra regimului al-Assad, și războiul civil ce durează și astăzi. Din Irak, SII trimite o echipă în Siria pentru a fonda o organizație similară cu SII în Siria. Așa ia naștere Frontul al-Nusra, care în 2012-2013 se afirmă ca o forță puternică și organizată contra regimului. Iar în aprilie 2013, SII fuzionează cu o parte din Frontul al-Nusra, devenind Statul Islamic în Irak și Levant (SIIL), și mai apoi Statul Islamic, nume sub care este și astăzi activ.

ARTICOL: Sfârșitul vremurilor în islam O paralelă între escatologia islamică și cea creștină.

O facțiune din Frontul al-Nusra însă s-a opus fuziunii, continuând să reprezinte al-Qaida în Siria, devenind un rival al SIIL pentru a câștiga aderența islamiștilor, și concurând cu acesta în atrocități și atacuri teroriste. SIIL e acum complet desprins de al-Qaida și adversar lor. Scopul SIIL nu e doar dărâmarea lui al-Assad, ci instaurarea unui stat islamic veritabil.

SIRIA

Siria este în război civil din martie 2011. Protestele pentru schimbarea regimului al-Assad în “Primăvara arabă” au fost reprimate sângeros, ca atare se naște rezistența armată. Finanțate și înarmate de state străine, părțile se află de peste 5 ani în război civil, rezultând sute de mii de morți și milioane de refugiați în țările din jur, peste un milion venind și în Europa din vara anului 2015.

Dacă în Irak, suniții erau minoritari, în Siria ei sunt majoritari (75%, din care 9% kurzi în nord), în centrul și vestul țării, însă familia conducătoare al-Assad provine din minoritatea alawită (în jur de 12%), din familia islamului șiit, dominantă în vest, pe coasta Mediteranei (acolo unde se află și bazele rusești). Similar cu situația din Irak, faptul că minoritatea alawită conduce țara locuită majoritar de suniți, nedorind să împartă puterea cu ei, a accentuat resentimentele suniților. De asemenea, înainte de războiul civil, exista și o semnificativă minoritate creștină, de 8-10%, însă se estimează că cel puțin două treimi dintre creștini au părăsit regiunea din cauza persecuțiilor și a violențelor din ultimii ani.

Dacă la început se confruntau doar rebelii cu forțele guvernamentale, treptat lucrurile s-au complicat prin intervenția a tot mai multor actori, interni și internaționali. În prezent, în Siria se confruntă mai multe părți:

1. Armata regimului lui Bashar al-Assad

Armata guvernului contestat al lui al-Assad e compusă în mare parte de alawiți. Ei sunt susținuți militar în mod direct de Iranul șiit și de Rusia, precum și de organizația Hezbollah cu baza în Liban. De asemenea, și alte țări le oferă suport logistic și militar, ca de exemplu China, Coreea de Nord sau Irakul condus de șiiți. Sunt adversarii jihadiștilor, ai rebelilor din ASL și ai kurzilor.

2. Armata Siriană Liberă (ASL)

ASL e alianță eterogenă a numeroase grupări și triburi rebele considerate moderate ce luptă contra regimului al-Assad. Sunt sprijiniți și înarmați de SUA și Occident, precum și de țări musulmane ca Arabia Saudită, Qatar și Turcia. Ei luptă și contra grupărilor jihadiste SIIL și al-Nusra, deși există voci critice care spun că există și facțiuni jihadiste în ASL.

3. Frontul al-Nusra (al-Qaida în Siria)

Frontul Al-Nusra este o grupare jihadistă radicală ce se opune guvernului sirian și dorește instaurarea unui stat islamic în Siria. Este de asemenea rival cu SIIL și tatonează o cooperare cu ASL.

ARTICOL: Islamul apocaliptic - ce cred musulmanii despre vremurile din urmă

4. Statul Islamic din Irak și Levant (SIIL)

Este principala grupare islamistă radicală, deține largi teritorii atât în Irak, cât și în Siria, unde a proclamat califatul. SIIL a instaurat legea șaria în acest califat, depunând eforturi pentru a administra teritoriile cucerite și a se legitima ca stat islamic sunit funcțional. SIIL se luptă contra tuturor facțiunilor, fiind și la rădăcina recentelor atentate din Bruxelles și Paris. Deși oficial renegată de toate statele, SIIL a fost susținută neoficial în trecut de către state arabe sunite, și posibil și Turcia.

5. Forțele Kurde (YPG)

Milițiile kurde sunt cea mai eficientă forță contra Statului Islamic. Ele sunt susținute și înarmate de Kurdistan (regiunea autonomă kurdă din Irak), SUA și alte țări occidentale, precum și de țări arabe sunite. Însă Turcia este puternic alarmată de posibilitatea creării unui stat independent kurd la granița ei sudică, pe teritoriul turc existând o minoritate kurdă ce ar dori unirea cu kurzii din Siria și Irak. De aceea, Turcia e ostilă forțelor kurde în Siria, atacându-i cu artileria și aviația. Iar de la tensionarea relațiilor ruso-turce după doborârea avionului rus de către Turcia în noiembrie 2015, Rusia a susținut și ea kurzii din Siria.

Clic pentru a deschide harta mare

Pe lângă conflictele interne ale Siriei, marile puteri au făcut din Siria, alături de Ucraina, un loc principal de confruntare, pentru că zona are o importanță geostrategică excepțională, atât militar, cât și ca teritoriu de tranzit pentru aprovizionarea cu gaze și petrol a Vestului, precum și pentru izolarea Iranului. Occidentalii au înarmat și sprijinit rebelii ce luptă contra regimului sirian și pe kurzi, și au dus o campanie de atacuri aeriene contra Statului Islamic.

Intervenția rusă în Siria, începută în septembrie 2015, a urmărit consolidarea pozițiilor regimului lui al-Assad prin atacarea rebelilor și, într-o mai mică măsură, a SIIL. Una din mizele evidente este și păstrarea singurelor baze rusești la Mediterana (aflate în vestul Siriei, în teritoriul alawit controlat de forțele guvernamentale). Și Iranul, ce are aspirații de mare putere regională, a intervenit nu doar cu armament, ci și cu trupe în Siria, luptând de partea regimului contra rebelilor moderați și în special contra grupărilor islamiste sunite, rivale ale Iranului șiit.

Viitorul regiunii e incert

Bazat pe o profeție a lui Mahomed înregistrată în Hadith-uri, Statul Islamic crede într-o mare bătălie apocaliptică contra forțelor non-musulmane, când 80 de națiuni se vor aduna la Dabiq, o mică localitate în nordul Siriei, pentru a se lupta contra armatei dreptcredincioșilor musulmani. Notabil, Statul Islamic a cucerit deja Dabiq, și consideră iminentă această bătălie, o așteaptă în următorii 10 ani.

În mod ironic, SIIL chiar se bucură când coaliția anti-SIIL include tot mai multe țări. E un motiv major pentru care statele occidentale încearcă să evite capcana intervenției militare terestre contra SIIL, pentru că a confirma această profeție prin intervenția terestră va legitimiza SIIL și va motiva numeroși alți musulmani să adere la gruparea jihadistă. De aceea, coaliția sprijină forțele musulmane moderate din regiune contra SIIL, fie ei kurzi, sirieni sau irakieni, fie țări arabe sau Turcia, pentru a demitiza profeția.

Situația incredibil de complexă din Siria face ca viitorul regiunii să fie extrem de incert, departe de a fi soluționat chiar și după 5 ani de război. Unii lideri mondiali discută retrasarea granițelor regionale ținând cont de realitățile etnico-religioase.

ARTICOL: Persecuția creștinilor din Orientul Mijlociu

Iar toate aceste conflicte etnice și religioase în regiune au dus la o situație critică pentru creștinii din regiune. Robert Spencer, expert în terorism, spunea că „Statul Islamic a jurat că va reimpune sistemul dhimmi, sistemul legal coranic și islamic prin care controlează creștinii și cei care nu sunt musulmani. Ei trebuie să plătească o taxă specială numită jizya și să accepte un statut servil, lipsit de drepturi fundamentale, sub musulmani.

Întreaga zonă Mosul din Irak, o zonă creștină de pe vremea lui Isus, este acum golită de creștini. Arhiepiscopul catolic caldeean de Mosul a spus că și-a pierdut întreaga dioceză din cauza islamismului. Același lucru se va întâmpla în Europa și America dacă oamenii nu se trezesc.’’

Articol de Sorin Pețan, redactor Alfa Omega TV