Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

Puterea rugăciunii 8.16 - Punctele de rugăciune ale lunii august 2019

Puterea rugăciunii 8.16 - Domnul zguduie o țară, dar de fapt, ne zguduie pe noi, poporul Lui, pentru că dacă nu ne ridicăm acum să mijlocim pentru oprirea acestui val de violențe, pentru protecția și binecuvântarea copiilor și tinerilor țării, mâine răul acesta vine peste copiii noștri. Da, Domnul ne păzește în mijlocul furtunilor, dar nu ne putem ascunde în confortul creștin, fără să ne pese de cei din jur.

La inceputul lunii iulie spuneam ca intram intr-un sezon nou, de teste pentru cei din jurul nostru - vecini, loc de munca, comunitate - si pentru tara si ca urmeaza o perioada mai dificila pentru Romania. Domnul vrea sa fim atenti la ce este in jurul nostru, in tara noastra, sa ne rugam si sa actionam. Vor fi situatii in care Biserica Domnului din Romania va fi mana de ajutor pentru oamenii aflati in situatii limita. Biserica Domnului ajuta si acum, dar vor fi situatii in care va fi nevoie de mobilizare rapida pentru ajutorare. Sa fim deschisi si sa ne pregatim inimile.

Au fost cele doua cazuri care au rascolit Romania: cel al fetitei data spre adoptie intr-un mod brutal, violent, si cel al crimelor din Caracal, a caror victime au fost doua tinere, una dintre ele, adolescenta.

Daca astfel de lucruri rele se intampla pe teritoriul tarii, responsabili suntem si noi, Biserica Domnului in Romania, pentru ca nu ne-am rugat, pentru ca stam pasivi, nepasatori la ce este in jur. Avem comentarii si ganduri de condamnare de multe ori, socotind ca asa merita cei care traiesc in pacat. Da, cei din jurul nostru care nu-L cunosc pe Domnul, asa cum pretindem ca-L cunoastem noi, traiesc in pacat, dar nici noi nu am fost altfel pana nu ne-a rascumparat Domnul nostru. Nu la a-i condamna suntem chemati, ci la a ne ruga pentru ei, pentru mantuirea lor, pentru schimbarea atmosferei spirituale din zonele, din comunitatile in care suntem.

Domnul zguduie o tara, dar de fapt, ne zguduie pe noi, poporul Lui, pentru ca daca nu ne ridicam acum sa mijlocim pentru oprirea acestui val de violente, pentru protectia si binecuvantarea copiilor si tinerilor tarii, maine raul acesta vine peste copiii nostri. Da, Domnul ne pazeste in mijlocul furtunilor, dar nu ne putem ascunde in confortul crestin, fara sa ne pese de cei din jur.

Inteleg ca este un nou test pe care ni-l da Domnul, ingaduind aceste lucruri in tara noastra. E un nou test pentru crestini, este un nou test legat de familie, de copii, iar Domnul vrea sa ne vada inimile ca si crestini - ne pasa sau nu, actionam sau nu?

La referendumul pentru familie Domnul ne-a dat un mare test, noua, Bisericii Lui. Si multi am esuat.

Acum este un nou test pentru noi - Biserica. Ce vom face? Putem face multe comentarii si sa emitem judecati. Dar Biserica Domnului are, de fapt, alt mandat - de a purta luptele Domnului cu arme spirituale - adica in rugaciune si in post. Acesta nu este un razboi in plan natural, ci lupta trebuie purtata in domeniul spiritual, unde Biserica lui Isus Hristos are acces si are autoritate.

• Este timpul ca Biserica sa se ridice ca Debora in Romania (Jud 5:7-13). Sa ne ridicam ca niste parinti in Romania (Debora s-a ridicat ca o mama in Israel!). Parintii lupta pentru copiii lor.

• Sa ne rugam ca Romania sa se ridice ca o natiune de parinti, o natiune camin pentru copiii ei! Declaram ca Biserica Domnului se ridica in mandatul de parinte spiritual!

• Chemam Numele Domnului peste copiii Romaniei si proclamam binecuvantarea din Numeri 6:24-27 peste ei.

• ACUM este vremea ridicarii. Acum razboiul este la porti - la portile familiilor, la portile natiunii (Jud 5:8).

• Pentru luna AUGUST, va provoc sa ne rugam pentru copiii si tinerii Romaniei, cei pentru care poate nu se roaga prea multi. Sa ne rugam ca vrajmasul sa nu-i mai poata atinge. Putem! In Numele Domnului, va chem sa ne ridicam la lupta - in rugaciune si post, mijlocind, legand puterile intunericului care afecteaza viitorul tarii - copiii si tinerii. Biserica Domnului Isus Hristos este singura care poate actiona in lupta in domeniul spiritual. Autoritatile pot actiona in domeniul natural, dar victoria se castiga in domeniul spiritual, prin rugaciune si post.

  • Vă îndem să vă uniți, în grupe de casă, în biserici, pentru ne ruga pentru copiii și tinerii țării, nu doar pentru ai noștri.

  • Mă rog ca Domnul să rupă toate legăturile care ne țin captivi în timp (în trecut - cu toate experiențele bune) și spatiu (în zona noastră de confort, de siguranță din biserici, obișnuinte). Domnul face lucruri noi, suntem parte la schimbări drastice ale societății, ale lumii, fie că vrem sau nu.

  • Mă rog Domnului ca toți creștinii să fim aliniați la ritmul și timpul Domnului, să recunoaștem vremurile ca și fiii lui Isahar, care nu doar le recunoșteau, dar știau ce trebuie să facă poporul. Fie ungerea aceasta peste tot poporul Domnului!

  • Motive de rugăciune specifice pentru aceasta lună a rugăciunii pentru copiii și tinerii țării, pentru România:

  • Să ne pocăim de nepăsarea, egoismul, nevegherea noastră, a poporului Domnului din România. Ca popor al Domnului, să ne pocăim de păcatele care se comit pe teritoriul țării. Să ne rugăm ca Domnul să vindece țara (2 Cr. 7:14), prin puterea Sângelui Domnului Isus Hristos.

  • Să ne rugăm pentru TREZIREA noastră, a creștinilor. Să nu ratăm mandatul, chemarea Domnului de a ne ridica ca o armată a Domnului în aceste vremuri grele.

  • Să ne rugăm pentru o stare de vigilență, să fim atenți la ce este în jurul nostru, pentru sensibilitate spirituală accentuată, pentru ascultare de Domnul în mod rapid, fără întârziere, să intrăm în acea stare de rugăciune neîncetată - oricând disponibili pentru Domnul.

  • Să ne rugăm pentru trezirea părinților din această națiune - să fie plini de dragoste pentru copiii lor (oricât de săraci ar fi), sa nu-și abandoneze copiii, să nu-i mai avorteze, să fie mult mai înțelepți și vigilenți, protejându-i și sfătuindu-i.

  • Să ne rugăm ca Domnul să toarne o dragoste supranaturală pentru copii în inimile părinților și în inimile tuturor românilor.

  • Să ne rugăm pentru frică de Domnul în toată societatea noastră.

  • Să cerem protecția Domnului peste copiii și tinerii țării, ca Domnul să fie scut și pavăză pentru ei. Să ne rugăm ca Domnul să trimită armatele Lui de îngeri în ajutorul poporului nostru! Să legăm puterile întunericului, în numele Domnului Isus Hristos (duhuri de violență, de ucidere, de respingere, de viol, de minciună, de jaf) și să le interzicem accesul în comunitățile noastre, în țara noastră. Să ne rugăm pentru oprirea violențelor, a abuzurilor din familii.

  • Să ne rugăm pentru sistemul de învățământ din România, pentru oprirea violențelor și agresiunilor verbale și fizice asupra copiilor.

  • Să ne rugăm pentru ca învățături nebiblice legate de identitatea sexuală a copiilor să NU poată pătrunde în învățământul din România. Să ne rugăm pentru cadrele didactice - să fie oameni cu frică de Domnul și cu dragoste curată față de copii.

  • Să ne rugăm pentru autoritățile din România - pentru eradicarea corupției din sistemele de protecție pe care ar trebui să le aplice statul pentru toți cetațenii și în special pentru copii (protecția copiilor, sistemul de adopție a copiilor, măsuri de asistență socială pentru familii în nevoie). Să ne rugăm pentru curățirea structurilor statului în care sunt oameni incompetenți, corupți.

  • Să ne rugăm pentru reformarea sistemelor de protecție a cetățenilor, a copiilor în special, cu prețuirea vieții și a integrității ființei umane. Să ne rugăm pentru înțelepciune, integritate și frică de Domnul pentru cei chemați să facă aceste reforme.

  • Să ne rugăm pentru destructurarea rețelelor de trafic de persoane (copii, de tinere), de droguri. Să ne rugăm pentru un sistem național de educare și prevenire a copiilor, a tinerilor ca să evite capcanele traficanților de droguri, de persoane.

  • Să ne rugăm pentru autoritățile române implicate în lupta cu aceste rețele - înțelepciune, protecție, călăuzire, resurse. Este o muncă grea și periculoasă pe care o fac acești oameni.

  • Să ne rugăm pentru legi drepte, favorabile copiilor și cetățenilor corecți în ce privește adopția, protecția populației, protecția socială, protecția copiilor.

  • Să ne rugăm pentru autoritățile statului și pentru clasa politică - toți sunt oameni care au familii - ca Domnul să-i cerceteze cu mare putere și să aducă o trezire a conștiințelor, a integrității în fiecare, ca oricine este corupt să fie schimbat de Domnul sau schimbat din funcție.

  • Să ne rugăm ca Domnul să ridice oameni integri, competenți, cu înțelepciune de sus, cu frică de Domnul, în conducerea țării noastre - la nivel administrativ, de siguranță a țării și populației, politic, economic, în toate sectoarele societății.

  • Să ne rugăm pentru reformarea societății noastre - în toate sferele de activitate, și mai ales ca flagelul corupției, al incompetenței, al trădării să fie nimicite din societatea românească.

  • E nevoie să venim în acord, dincolo de simpatii politice, să ne rugăm pentru cei aflați în fruntea țării. Să ne rugăm pentru autoritățile române, pentru înțelepciune supranaturală în situațiile neobișnuite care vor veni, pentru frică de Domnul, coerență și curaj în decizii, care să fie în acord cu principii de dreptate, integritate și loialitate față de țară și popor. Să ne rugăm pentru discernământ supranatural pentru conducătorii țării, ca ei să primească informații utile și corecte la timp și să știe ce decizii să ia. Să ne rugăm pentru conducătorii actuali și viitori ai țării. Domnul să ridice izbăvitori pentru națiunea noastră - oameni după inima Lui

  • Prin Cindy Jacobs a venit o descoperire: a fost eliberat un duh de violență pe pământ. Să ne rugăm și să interzicem accesul acestui duh, care va încerca să afecteze familiile, bisericile, populația. Să ne rugăm pentru protecția României de destabilizări interne - prin tensiuni între grupuri de populații. Să ne rugăm și pentru oprirea fenomenelor meteo violente și a atacurilor violente asupra oamenilor prin animale (urși, câini). Să ne rugăm pentru schimbarea legii, ca viața omului să fie protejată.

  1. Continuăm rugăciune pentru România (fiecare zi de vineri - post și rugăciune pentru România (Ioel 2:1, 15).

  • România este într-o perioadă de vulnerabilitate crescută, cu clătinări și provocări puternice în interior, cu instabilitate crescută în jur, vor fi situații explozive la granițe. Să ne rugăm pentru PROTECȚIA, PACEA, SECURITATEA și STABILITATEA României în interior și de jur împrejur, pentru SIGURANȚA ȚĂRII ȘI A LOCUITORILOR și anihilarea oricăror forme de agresiune asupra României. Să ne rugăm ca România să fie păzită de destabilizări, atacuri, de decizii greșite ale conducătorilor țării. Să ne rugăm pentru INTEGRITEATEA TERITORIALĂ a țării. Să-L chemăm pe Domnul să fie El un zid de foc în jurul României și a populație ei (Zaharia 2:5). Să proclamăm pacea Lui – SHALOM - peste țară și populație.

  • Să-L proclamăm pe Isus Hristos ca Domn și Rege al României, peste teritoriul și populația României! Să declarăm: România este închinată Domnului Isus Hristos! Să-L chemăm pe Domnul Isus ca Izbăvitor al României. Să ne rugăm ca orice dedicări ale României la alte puteri să fie anulate de puterea sângelui Domnului Isus Hristos. Să proclamăm: Tată, vie Împărăția TA, facă-se voia TA, precum în cer, așa și pe pământ - în ROMÂNIA în acest an! Să ne rugăm pentru trezire în masă a românilor.

  • Să declarăm, prin rugăciune, că ÎNCHIDEM PORȚILE ROMÂNIEI în fața puterilor întunericului, a duhurilor anticristice, de război, de violență, de islam și să cerem ca Dumnezeu să trimită oștile Lui de îngeri în ajutorul României, la granițele țării și în interiorul țării. Să ne rugăm ca profețiile oculte rostite asupra României să fie făcute fără putere.

  • Să ne rugăm pentru împlinirea PROMISIUNILOR DOMNULUI pentru România.

  • Să ne rugăm pentru alianțele și structurile internaționale în care România este parte (NATO, UE), pentru ALINIEREA ROMÂNIEI după planurile Domnului pentru națiunea noastră. Orice deviere/ deturnare a traiectoriei țării noastre să fie corectată.

  • Să ne rugăm pentru favoarea și protecția Domnului peste România în aceste vremuri așa de complicate și periculoase, pentru VERTICALITATE în decizii în contextul relațiilor internaționale - SUA, UE, NATO, decizii bune pentru populația României și pentru interesele statului național unitar român.

  • Să ne rugăm pentru Parlament, pentru Guvern (pentru primul ministru, pentru miniștrii finanțelor, ai aparării, ai afacerilor externe), pentru Președinte, pentru serviciile de informații, pentru cei implicați în apărarea țării și a populației, pentru cei care administrează resursele țării: finanțe, bogății naturale (păduri, ape, zăcăminte) - ca fiecare să lucreze cu înțelepciune, integritate și frică de Domnul.

  • Să ne rugăm pentru viitorul Președinte al României, să fie cel pregătit de Domnul pentru vremea care vine. Să ne rugăm pentru alegători - să fie călăuziți de Domnul - și cei din țară, și cei din diaspora. Să legăm duhurile de manipulare și influențele oculte, care încearcă să-i afecteze pe alegători. Să cerem protecția Domnului peste mintea și voința celor care vor vota.

  • Protecția populației și a țării de epidemii și dezastre naturale (cutremure, radiații, inundații, furtuni violente, incendii). Să cerem binecuvântarea Domnului din Numeri 6:24-26 peste România și să ne rugăm în baza Ps. 91.

  1. IsraelSă ne rugăm pentru protecția țării și a populației în mod deosebit în această perioadă, să ne rugăm pentru pacea și integritatea Ierusalimului. Să ne rugăm pentru liderii României - să ia decizii de a ajuta Israelul. Să ne rugăm ca România să fie în continuare un sprijin pentru Israel.

Să continuăm să ne rugăm pentru TIMPUL Domnului în desfășurarea evenimentelor din Orientul Mijlociu!

Domnul să binecuvânteze România și Israelul! MARANATA!

Gasiti punctele de rugăciune accesând urmatorul link: http://prayernet.ro/rugaciune/ 

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.