Vorbirea este un indicator fidel cu privire la adevărata stare spirituală căci „din prisosul inimii vorbește gura”. Moartea și viața sunt în puterea limbii.
Fiecare creștin știe că este imperativ necesar să-și țintă limba sub control, dar, mai devreme sau mai târziu, constată că nu este tocmai ușor să stăpânească acest mic mădular.
Derek Prince descrie în această broșură câteva boli ale limbii și totodată ne oferă pași clari, biblici, pentru a ne disciplina limba, astfel încât cuvintele noastre să fie rostite spre gloria lui Dumnezeu și binecuvântarea noastră.
Cuprins
Numar de pagini: 76
Conform Legii nr. 677/2001, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor şi de dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale. Totodată, aveţi dreptul să vă opuneţi prelucrării datelor personale care vă privesc şi să solicitaţi ştergerea datelor. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la Fundatia Alfa Omega, str. Aurel Pop nr. 8, Timisoara. De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a vă adresa justiţiei.
Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional. Alfa Omega TV editeaza, la fiecare doua luni, revista: "Alfa Omega TV Magazin".
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv; Mocofan Muguraș: director tehnic/dezvoltare.
Cod de conduită profesională
Organismul de reglementare sau de supraveghere competent este Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cu sediul in Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, tel: 40 (0)21 305 5350, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912
Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.