Noi tânjim ca Domnul să ne viziteze, să ne schimbe, să ne înnoiască, să ne mântuiască, să ne transforme și să ne vindece. În „Păstrătorul cheilor”, Tom Schlueter ne împărtășește că tânjește cu ardoare după mult mai mult decât o vizită din partea Lui. El își dorește ca Domnul să rămână întronat în mijlocul nostru. Dacă aceasta este și dorința ta, atunci ridică-te, Neemia! Caută fața Domnului. Caută-L cu înflăcărare în rugăciune și închinare. Reconstruiește zidurile. Pune porțile la loc. Deschide-le larg și declară: „Rege al Slavei, intră!” Domnul caută un loc în care să locuiască. De ce să nu fie printre noi? El caută pe cineva care să deschidă ușa. De ce să nu fii tu? El nu are nevoie decât de un Neemia – un paznic – un păstrător al cheilor!
Este uimitor faptul că Neemia, un om aflat în exil, putea avea o relație atât de intimă și de personală cu Dumnezeu. În mijlocul întunericului, Dumnezeu a adus lumină pentru Neemia. Este vorba de un om născut în exil, născut în întunericul unuia dintre cele mai negre momente ale Israelului, dar care are o relație intimă, puternică cu inima lui Dumnezeu: astfel că, în cele mai întunecate momente ale sale, Dumnezeu a adus credința lui Neemia, declararea sa, destinul său de a ridica din nou porțile și zidurile orașului sfânt al lui Dumnezeu. Pastorul Schlueter te îndeamnă să intri în chemarea lui Neemia. Adopt-o! Dumnezeu dorește să transforme lumea în care trăiești. El te cheamă în același mod în care l-a chemat pe un paharnic, pe Neemia.
Dumnezeu deschide uși astfel ca Împărăția Sa să poată veni pe pământ. Dar El are nevoie de paznici – de cei care vor deschide ușile puterii Sale, prezenței Sale și vieții Sale transformatoare care să vină peste familii, locuri de muncă, oraș, stat și națiune. În aceste pagini vei descoperi că ești un Păstrător de chei. El te-a împuternicit pentru a fi paznic. La fel ca Neemia și ca Petru, și tu ai primit chei care vor debloca slava Domnului în regiunea ta.
Inima pastorului Schlueter pentru închinare și viziunea sa pentru mijlocirea cu autoritate își lasă amprenta asupra predicilor și învățăturilor sale. El are darul de a folosi experiențele vieții de zi cu zi pentru a ilustra principiile Împărăției. Citind această carte, veți dobândi o nouă înțelegere a autorității pe care v-a dat-o Dumnezeu și o sete mai profundă pentru inima și voia Tatălui.
Nr. pagini: 258
Conform Legii nr. 677/2001, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor şi de dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale. Totodată, aveţi dreptul să vă opuneţi prelucrării datelor personale care vă privesc şi să solicitaţi ştergerea datelor. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la Fundatia Alfa Omega, str. Aurel Pop nr. 8, Timisoara. De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a vă adresa justiţiei.
Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional. Alfa Omega TV editeaza, la fiecare doua luni, revista: "Alfa Omega TV Magazin".
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv; Mocofan Muguraș: director tehnic/dezvoltare.
Cod de conduită profesională
Organismul de reglementare sau de supraveghere competent este Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cu sediul in Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, tel: 40 (0)21 305 5350, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912
Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.