Importanța cunoașterii Scripturii | Realități și perspective, cu Mihai Condria

Adaugat la :  1.10.2024

Mihai Condria, prezbiter al Bisericii „Filocalia” din Iași, este un veteran al credinței creștine din această zonă. O perioadă deosebită în viața lui a fost participarea la întâlnirile cu „bătrânii din țară” care aveau loc în casa părintească. Pentru a nu fi observați de autoritățile vremii, geamurile erau acoperite cu pături. Așa a crescut, spune Mihai Condria, și așa a învățat să se roage învățând de la bătrâni.

El povestește despre viața creștinilor în perioada comunistă, când au fost multe restricții și controale.

În perioada 1974-1975, Mihai Condria a fost condamnat la un an cu suspendare pentru că asupra lui au fost găsite patru Biblii, dar autoritățile comuniste l-au învinuit de contrabandă. Înainte de Revoluția din Decembrie 1989 el a transportat de multe ori Biblii la Ungheni, în Republica Moldova, dar și în România.

De asemenea, Mihai Condria vorbește despre importanța citirii și studierii Cuvântului lui Dumnezeu, a transmiterii valorilor biblice generației următoare, nevoia de a fi o mărturie bună pentru familie, în adunare și în societate.

De 30 ani, Alfa Omega răspândește Lumina Lumii prin intermediul lucrării de media creștină. Generozitatea dvs. ne ajută să fim în continuare o lumină în întuneric! Fiți parte din lucrarea Alfa Omega: https://alfaomega.tv/donatii

sidebar tvlive
sidebar revista
facebook alfa omega tv
App mobila

Aplicația mobilă

Descarcă aplicația mobilă „Alfa Omega TV” și fii la curent cu știri, recomandări și noutăți!

badge google play badge appstore

Alte informații

Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional. Alfa Omega TV editeaza, la fiecare doua luni, revista: "Alfa Omega TV Magazin".
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv; Mocofan Muguraș: director tehnic/dezvoltare.
Cod de conduită profesională

Organismul de reglementare sau de supraveghere competent este Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cu sediul in Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, tel: 40 (0)21 305 5350, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.