Cei 12 misionari rămași ostatici în Haiti au reușit să evadeze

Adaugat la :  12.01.2022

Am aflat mai multe informații despre misionarii răpiți în Haiti timp de două luni. O persoană necunoscută a plătit banii ceruți de răpitori, însă răpitorii nu s-au ținut de cuvânt și au dat drumul doar la trei dintre cei răpiți. Cu câteva săptămâni mai târziu, într-o noapte, cei 12 ostatici rămași în captivitate au reușit să evadeze. Christian Aid Ministries a publicat detaliile privind întoarcerea lor și, așa cum ne va spune Mark Martin, totul a început cu o înregistrare video făcută de echipa care a cântat cântece de laudă cu ocazia eliberării lor.

Mark Martin, reporter CBN: Un purtător de cuvânt al organizației a spus că ostaticii au simțit că Dumnezeu i-a îndemnat să evadeze, însă au așteptat cu răbdare pentru o confirmare și L-au căutat pentru a primi de la El momentul potrivit. În noaptea zilei de 15 decembrie au fost cu toții de părere că a venit timpul să plece.

Weston Showalter, ”Christian Aid Ministries”: Când au simțit că a venit timpul, au găsit o cale să deschidă ușa care fusese încuiată și blocată, au mers fără zgomot pe cărarea pe care au ales-o și au părăsit repede locul unde au fost ținuți ostatici, în ciuda faptului că în apropiere erau mulți gardieni. În depărtare, au văzut conturul unui munte, pe care l-au recunoscut și pe care îl identificaseră în zilele precedente. Ei au identificat acest punct de referință în prealabil și au știut că aceea e direcția spre care trebuia să se deplaseze. Ei s-au mai ghidat și după stele în timpul călătoriei lor, care a avut loc noaptea, deplasându-se spre un loc sigur.

Mark Martin: Din grup făcea parte și un bebeluș de zece luni, un copil de trei ani, doi adolescenți și opt adulți. Ei au mers ore întregi prin pădure, printre tufișuri și mărăciniș. Din când în când se opreau să Îi ceară îndrumare lui Dumnezeu. Când a răsărit soarele, au întâlnit pe cineva care i-a ajutat să ceară ajutor prin telefon și să se întoarcă la casa de oaspeți a organizației.

Misionarii i-au iertat pe cei care i-au răpit și se roagă ca ei să ajungă să Îl cunoască pe Domnul.

Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Știre prezentată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 913, difuzată la Alfa Omega TV în ianuarie 2022.

sidebar tvlive
sidebar revista
facebook alfa omega tv
App mobila

Aplicația mobilă

Descarcă aplicația mobilă „Alfa Omega TV” și fii la curent cu știri, recomandări și noutăți!

badge google play badge appstore

Alte informații

Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional. Alfa Omega TV editeaza, la fiecare doua luni, revista: "Alfa Omega TV Magazin".
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv; Mocofan Muguraș: director tehnic/dezvoltare.
Cod de conduită profesională

Organismul de reglementare sau de supraveghere competent este Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cu sediul in Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, tel: 40 (0)21 305 5350, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.