Efectele retragerii trupelor SUA din Afganistan

Adaugat la :  11.05.2021

Recent, la emisiunea Global Lane de la CBN, corenspondentul-șef internațional, Gary Lane a stat de vorbă cu un misionar care slujește de multă vreme în regiune, despre efectele retragerii trupelor americane.

Gary Lane, reporter: Pentru a ne da mai multe informații cu privire la ce înseamnă retragerea trupelor americane din Afganistan, unde se află și o comunitate mică de creștini, ni se alătură John Weaver. El slujește în Afganistan de mulți ani și cunoaște țara foarte bine. Este autorul cărții ”Inside Afganistan”. John, îți mulțumesc pentru prezență. Am văzut câteva comentarii din partea unor lideri ai guvernului afgan și ai armatei afgane. Ei au afirmat că vor reuși să țină piept talibanilor. Vor reuși? Care este părerea ta?

John Weaver, analist, autor, vorbitor, Afganistan: Tocmai am stat de vorbă pe Zoom cu niște lideri ai unor biserici afgane. Potrivit acestora, zonele îndepărtate vor reprezenta o provocare, este mai dificil pentru armata națională să ajungă acolo. Însă în Mazar, Kabul, Herat, în orașele mai mari crește numărul forțelor de ordine și al armatei afgane. De fapt, am văzut că încearcă să facă tot ce le stă în putere pentru a-i ține pe talibani la distanță. Deoacamdată nu știm ce ne rezervă viitorul.

Reporter: Ce ne poți spune despre credincioșii cu un trecut musulman din Afganistan?

John Weaver: Gary, sunt câteva mii. Adesea suntem întrebați dacă știm câți sunt? Spunem mereu că nu sunt destui, însă sunt câteva mii de credincioși cu un trecut musulman, care acum sunt adepții lui Isus, care Îl iubesc pe Isus. Ei se întâlnesc în case, în grupuri mici. Creștinismul începe să se răspândească, însă situația lor e periculoasă, e dificil pentru ei. Vrem să stăm cu ei în rugăciune și să îi susținem, și sunt de părere că Evanghelia e răspunsul. Isus este răspunsul. Împărăția lui Dumnezeu este răspunsul. Ne rugăm ca, asemenea drojdiei în aluat, Evanghelia și Împărăția lui Dumnezeu să se răspândească în cele 34 de provincii din Afganistan.

Reporter: Ce va însemna retragerea trupelor americane pentru acei creștini? Presupun să cunt considerați trădători. Viața lor este în pericol oricum. Ei vor fi în pericol oricum. Ce va însemna retragerea trupelor pentru ei și pentru vestirea Evangheliei în Afganistan?

John Weaver: Vom afla cu timpul, însă cu siguranță, dacă talibanii vor câștiga influență, ei vor înteți persecuția minorității creștine din acea zonă. S-ar putea să-i încurajeze pe unii să dorească să părăsească țara. În Iran are loc o trezire spirituală și o parte dintre ei ajung și în Afganistan. Astfel, nu știm exact cum îi va influența migrația pe afganii din țară. Însă credem că sunt destui creștini care vor rămâne pentru a continua să fie sare și lumină, și care vor depăși criza cauzată de persecuție și opoziție din partea unui guvern influențat de talibani. Însă știm că nimeni nu Îl poate opri pe Dumnezeu, nimeni nu Îi poate opri Duhul. Astfel, Cuvântul Său va continua să se răspândească în întreaga țară, chiar și în astfel de vremuri provocatoare pentru ei.

Reporter: Trupele nu vor mai fi acolo, însă Dumnezeu va fi mereu acolo. Sunt multe motive de rugăciune, nu-i așa, John?

John Weaver: Amin. Dumnezeu lucrează mereu. Îndemn ascultătorii să se roage. Unii dintre voi știți că Dumnezeu lucrează în mod misterios în luna Ramadanului. Se arată musulmanilor în vise și viziuni. Auzim mereu mărturii de la ei. Vă rog, haideți să ne rugăm pentru frații și surorile noastre din Afganistan, pentru ca Evanghelia să nu se răspândească numai în cele 34 de provincii, ci și în zeci de alte grupuri, triburi, grupuri etnice și limbi. Va fi o mărtuire, o mărturie clară a Evangheliei.

Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega

Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri

Știre prezentată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 878, difuzată la Alfa Omega TV în mai 2021.

sidebar tvlive
sidebar revista
facebook alfa omega tv
App mobila

Aplicația mobilă

Descarcă aplicația mobilă „Alfa Omega TV” și fii la curent cu știri, recomandări și noutăți!

badge google play badge appstore

Alte informații

Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional.
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv; Mocofan Muguraș: director tehnic/dezvoltare.
Cod de conduită profesională

 Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.