Jason Greenblatt: avertisment și sfaturi pentru Biden

Adaugat la :  30.06.2022

Chris Mitchell, reporter CBN: Unul din arhitecții Acordurilor Avraam a fost Jason Greenblatt. L-ați văzut în relatarea noastră despre vizita președintelui Biden în Orientul Mijlociu. Am discutat cu Greenblatt despre noua sa carte, In the Path of Abraham: How Donald Trump Made Peace in the Middle East and How to Stop Joe Biden from Unmaking It. Iată interviul nostru. Jason Greenblatt, este bine să fim împreună aici. Tocmai ați scris o carte numită In the Path of Abraham. Spuneți-ne câte ceva despre ea.

Jason Greenblatt, autor, ”In the Path of Abraham”: Am decis să scriu despre părticica de istorie la care am fost privilegiat și binecuvântat să particip. Este despre cine am fost, ce am învățat și de ce am făcut ceea ce am făcut. Urmărind cum se desfășoară totul aproape săptămânal, sunt bucuros că am făcut ce am făcut fiindcă lucrurile despre care am scris sunt în topul știrilor de azi, cu excepția celor despre economia SUA, care este praf, dar în afară de asta, problemele despre care am scris devin tot mai importante, în fiecare săptămână.

Chris Mitchell: Da, în subtitlu spuneți că Joe Biden strică ceea ce ați făcut dvs. și mulți membri ai administrației Trump. Cum anume strică ei ce ați făcut voi ?

Jason Greenblatt: Este mai mult un avertisment pentru el să nu strice, cât și niște sfaturi despre cum ar putea evita aceasta. Pentru început însă, un exemplu ar fi că el și administrația sa nici nu au vrut să folosească măcar termenul de Acordurile Avraam. Pentru ei era ceva nepotrivit. La un moment dat însă, au preluat termenul și acum cred că ei realizează cât de important și de vital este acest lucru pentru siguranța Americii și a regiunii. Sper că vor încerca măcar să construiască mai departe. Rămâne de văzut ce ar putea construi. Cred că cea mai mare piatră de încercare din regiune și pentru dezvoltarea Acordurilor Avraam este Iranul. Continuăm să negociem cu ei în această manieră slabă, prin care delegați din alte țări vorbesc în numele Statelor Unite. În general, nu doar că regimul iranian este unul teribil pentru poporul lor, dar nici nu pot fi crezuți pe cuvânt. Cred că unul din marile avertismente pentru administrația Biden este să oprească relațiile cu Iranul. Dacă nu poate făuri un acord serios, iar acordul precedent cu siguranță nu a fost unul serios, a fost apă de ploaie, atunci nu ar trebui negociat cu Iranul deloc. Ar trebui să se alieze cu Israelul, cu Arabia Saudită, Qatar, EAU și alții din regiune, deși unele țări au altă abordare decât SUA în ce privește Iranul, dar ar trebui să vină la negocieri și să aducă regiunea la un numitor comun în ce privește negocierile cu Iranul.

Chris Mitchell: Negocierile pentru reînnoirea JCPOA au fost întrerupte de câteva săptămâni. Credeți că vor fi reluate ? Se pare că buturuga din drum este că administrația Biden nu scoate IRGC de pe lista teroriștilor străini.

Jason Greenblatt: A fost o acțiune bună din partea administrației Biden, toată stima. Le-a luat însă, prea mult să ia această decizie. Acum că au luat decizia, este un semn bun. Nu știu ce se petrece în spatele ușilor închise, dar faptul că încă nu au stopat negocierile este un semn care ne îngrijorează. Nu trebuie să renunțăm la a fi vocali pentru a spune cât de periculos este acest lucru. Sper că nu vor spune că nu îi vor scoate de pe lista teroriștilor, dar vor continua să negocieze un acord groaznic. Nu ar trebui să acceptăm lucrul bun pe care l-au făcut ca pe ceva ce le-ar da undă verde să negocieze și să semneze un acord care ar fi un dezastru pentru regiune și pentru SUA.

Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Știre prezentată în cadrul emisiunii „Jerusalem Dateline” 432, difuzată la Alfa Omega TV în iunie 2022.

sidebar tvlive
sidebar revista
facebook alfa omega tv
App mobila

Aplicația mobilă

Descarcă aplicația mobilă „Alfa Omega TV” și fii la curent cu știri, recomandări și noutăți!

badge google play badge appstore

Alte informații

Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional. Alfa Omega TV editeaza, la fiecare doua luni, revista: "Alfa Omega TV Magazin".
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv; Mocofan Muguraș: director tehnic/dezvoltare.
Cod de conduită profesională

Organismul de reglementare sau de supraveghere competent este Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cu sediul in Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, tel: 40 (0)21 305 5350, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.