Netanyahu și Biblia vorbesc despre Cisiordania

Adaugat la :  19.09.2019

Așa cum am auzit, promisiunea lui Netanyahu de a anexa zone dorite de Autoritatea Palestiniană pentru un viitor stat a creat agitație. Pe teren e o situație complicată, dar haideți să lăsăm momentan politica la o parte și să vedem un reportaj realizat în urmă cu câțiva ani despre ceea ce spune Biblia despre Cisiordania.

Dean Bye, Return ministries: Mare parte a lumii îi spune Cisiordania, sau Malul de Vest, însă Biblia îi dă o altă denumire. În Biblie nu găsim că s-ar numi așa. Cu toate că se află pe malul vestic al Iordanului, noi știm că ținutul se numește Iudeea și Samaria.

Neftali Bennet: Pe colinele Iudeii și ale Samariei s-a născut poporul evreu, și acolo a început totul. În aceste locuri a umblat Avraam, acolo au locuit Isaac și Iacov, e locul unde Iacov a adormit și a avut acel vis faimos. Aceasta reprezintă comunitatea evreiască din zilele noastre din Beit El, numită după Betelul biblic, Casa lui Dumnezeu.

Poate nu mai arată antic, însă aici, cu 4 000 de ani în urmă, Biblia spune că Dumnezeu i-a apărut lui Iacov și l-a promis lui și urmașilor lui pentru totdeauna. Iordania deținea controlul în Cisiordania după războiul israelo-arab din 1948, însă 20 de ani mai târziu, Israelul a preluat controlul, câștigând Războiul de Șase Zile din 1967. Aici locuiesc 1,6 milioane de palestinieni și 350 000 de evrei. Acum, această zonă, cunoscută în Scriptură ca fiind în inima Israelului, ar putea deveni stat palestinian.

Aceasta e șoseaua 60, principala magistrală pentru israelieni și arabii palestinieni, însă Dean Bye spune că e mult mai mult decât atât. E probabil unul dintre cele mai faimoase drumuri din întreaga istorie, fiindcă aici s-a întâlnit Dumnezeu cu patriarhii Săi: Avraam, Isaac și Iacov. El a promis cu legământ acest teritoriu. Pe acest drum, Isus s-a întâlnit cu femeia samariteancă și El i-a revelat identitatea Sa. Câteva așezări biblice de-a lungul acestui drum marchează în prezent comunități evreiești, între care Ierusalim și Șilo, locul de ședere al cortului întâlnirii evreiesc.

Această parte de aici se află lângă Anatot, care, după Scriptură, e locul unde Dumnezeu i-a vorbit lui Ieremia să cumpere o bucată de pământ și să ascundă documentul într-un vas de argilă, ca semn că poporul evreu se va întoarce pe aceste meleaguri. El spune: Vreau ca tu să cumperi de la unchiul tău o bucată de pământ în Anatot, și vreau s-o faci în mod legal, cu sigiliu, cu document, cu titlu de proprietate, și apoi să-l pui într-un vas de argilă, ca să țină multă vreme.

În ciuda importantei semnificații, aici nu veți vedea prea mulți vizitatori, fiindcă multe dintre orașele din Cisiordania sunt încă sub control palestiniano-arab. De fapt, singurele zone frecventate de turiști sunt Betleem și Ierihon, cel mai vechi oraș din lume. Alte locuri disputate includ mormântul Rahelei din Betleem și peștera patriarhilor din Hebron, unde sunt îngropați Avraam, Isaac, Iacov și soțiile lor.

În timp ce unii israelieni ar fi în stare ca, în schimbul păcii, să dea Iudeea, Samaria și această moștenire biblică, Naftali Bennett obiectează.

Neftali Bennet: De aici a venit Biblia. Dacă, Doamne ferește, ne vom dezrădăcina de aici, nu va fi nici pace, și ei vor spune: Se pare că acești evrei nu simt nicio legătură cu acest pământ... Ce-ar fi să-i alungăm cu totul din această țară ? Dacă nu suntem în Ierusalim, în Hebron, în Betel, nu vom fi nici în Tel Aviv.

Bye spune că depinde de creștini dacă vor trece sau nu de partea lui Dumnezeu.

Dean Bye: Cred că planul și scopul lui Dumnezeu a fost ca Israel să le permită străinilor să locuiască aici, însă El a dat această moștenire Israelului și a dat în administrarea Israelului acest pământ. Cel puțin am putea să respectăm alegerea lui Dumnezeu.

Știre difuzată în cadrul emisiunii Jerusalem Dateline 295 - septembrie 2019.

Ultimele știri creștine: https://alfaomega.tv/stiri

sidebar tvlive
sidebar revista
facebook alfa omega tv
App mobila

Aplicația mobilă

Descarcă aplicația mobilă „Alfa Omega TV” și fii la curent cu știri, recomandări și noutăți!

badge google play badge appstore

Alte informații

Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional. Alfa Omega TV editeaza, la fiecare doua luni, revista: "Alfa Omega TV Magazin".
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv; Mocofan Muguraș: director tehnic/dezvoltare.
Cod de conduită profesională

Organismul de reglementare sau de supraveghere competent este Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cu sediul in Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, tel: 40 (0)21 305 5350, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.