În Cuba au loc evenimente istorice. Mii de oameni în orașele țării au ieșit pe stradă pentru a protesta. Acum, țara insulară s-a întors la zilele negre, deoarece regimul controlează imaginile și informațiile. Forțele de securitate au arestat mai bine de 100 de oameni în timpul protestelor. Între timp, bisericile din Cuba îndeamnă la rugăciune. Jenna Browder de la CBN are mai multe detalii.
Jenna Browder, corespondent CBN din Washinton D.C.: Oamenii din Cuba cer de la guvernul lor schimbări legate de criza de mâncare și de medicamente, îngreunată de COVID-19. Este cel mai amplu protest anti-guvernamental din istoria regimului comunist. Oamenii cer libertate în întreaga țară insulară. Mii de oameni au ieșit pe stradă pentru a participa la un protest masiv anti-guvernamental, nemaivăzut de mai bine de 60 de ani. Protestele sunt în mare parte pașnice, însă au avut loc ciocniri cu poliția și cu forțele speciale cubaneze. Poliția și-a sporit prezența pentru a ține protestatarii departe de străzi. Dr. Teo Babun, un antreprenor și filantrop americano-cubanez a spus echipei de știri de la CBN că nu este surprins. Dezacordul a mocnit în biserici de luni de zile.
Dr. Teo Babun, antreprenor americano-cuban: Comunitatea evangelică și comunitatea catolică au început să vadă multe publicații pe rețelele de socializare, care cer guvernului să acorde atenție suferinței enorme a oamenilor.
Jenna Browder: În semn de solidaritate, în jur de 5 000 de oameni au ieșit pe stradă în Miami, în Little Havana. În cadrul unei declarații, inclusiv președintele Biden și-a exprimat susținerea.
Joe Biden, președintele SUA: Statele Unite susțin în mod ferm oamenii din Cuba în lupta lor pentru drepturile universale.
Jenna Browder: Dr. Babun spune că e timpul ca administrația Biden să ia măsuri.
Dr. Teo Babun: Trebuie să inițieze un dialog cu guvernul cubanez pentru a-l opri, în caz contrar, să se aplice sancțiuni împotriva guvernului cubanez.
Jenna Browder: Senatorul Marco Rubio, de origine cubaneză, vrea ca regimul cubanez să fie tras la răspundere pentru deceniile de represiune.
Marco Rubio, senator al Partidul Republican, Florida: Trebuie să ne asigurăm că niciunul dintre mesajele promovate nu se pierd și că adevărata natură a acestui regim barbar va fi expusă.
Jenna Browder: Liderii evangelici din Cuba cer oamenilor să se roage pentru insulă. Potrivit pastorului Bisericii Ligii Evanghelice din Cuba, Noel Nieto, mulți s-au rugat înainte de începerea protestelor.
Noel Nieto, Biserica Ligii Evanghelice, pastor: Ne-am rugat chiar cu trei zile în urmă. Mai multe culte s-au adunat în unitate. Deși bisericile nu se pot întruni din cauza pandemiei, mulți dintre noi
ne-am întrunit să ne rugăm pentru Cuba, fără să fi știut ce se va întâmpla.
Jenna Browder: Preotul Moisés de Prada, administratorul-șef la Assemblies of God din Cuba îndeamnă creștinii din întreaga lume să se roage pentru pace.
Moisés de Prada, Assemblies of God: Frați și surori, rugați-vă pentru Cuba. Oamenii au ieșit pe stradă. Situația este foarte haotică în țara noastră. Vă rog să vă rugați lui Dumnezeu pentru ca El să preia controlul pentru evitarea vărsării de sânge.
Jenna Browder: Potrivit unor rapoarte, după demonstrații numeroși lideri religioși au fost arestați. În cadrul unui mesaj pentru națiune, președintele Cubei a învinovățit politicile și sancțiunile SUA pentru criza din prezent și a spus că o anumită campanie de pe rețelele de socializare a alimentat protestele.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Știre prezentată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 888, difuzată la Alfa Omega TV în iulie 2021.
Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional. Alfa Omega TV editeaza, la fiecare doua luni, revista: "Alfa Omega TV Magazin".
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv; Mocofan Muguraș: director tehnic/dezvoltare.
Cod de conduită profesională
Organismul de reglementare sau de supraveghere competent este Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cu sediul in Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, tel: 40 (0)21 305 5350, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912
Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.