
Dumnezeu caută închinători
Valer Paul - pastor, Biserica „Filadelfia” - Baia Mare
Biserica „Filadelfia” din Baia Mare este preocupată să împlinească mandatul pe care Domnul Isus Hristos l-a lăsat apostolilor, dar și creștinilor din ziua de azi, și anume acela de a vesti Evanghelia, de a vindeca bolnavii și de a-i elibera pe cei demonizați. O altă dimensiune pe care se pune accent în Biserica „Filadelfia” din Baia Mare este lauda și închinarea, spune pastorul Valer Paul.
Dimensiunea închinării în biserică
Prin închinare, noi vorbim despre domnia Domnului Isus Hristos. Închinarea este una din direcțiile principale pe care le-am primit de la Duhul Sfânt atunci când am plantat biserica. Duhul Sfânt ne-a chemat la un sunet nou, la un cântec românesc în închinare. Pentru mulți a fost un lucru surprinzător la acea vreme. Unii au spus că românii nu pot să scrie cântece, noi traducem. Inima mea a plâns atunci și am zis: „Doamne, nu se poate. Putem scrie toate manelele și nu putem scrie un cântec de închinare?” Iar Duhul Sfânt a spus: „Vă provoc la asta și vă voi da resurse.” Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru credincioșia Lui, deoarece foarte multe cântece de închinare au ieșit din biserică prin oamenii pe care El i-a ridicat.
De fapt avem o biserică de închinători. Echipa noastră de închinare crește și slujește. Noi plantăm biserici, iar câțiva dintre lideri ajută și conduc închinarea în noile biserici. De asemenea, facem turnee pentru că Dumnezeu ne-a dat un cântec pe care să-l ducem în această națiune. Nu este normal să-l ținem închis între zidurile noastre.
Alexei Casian - echipa de închinare, Biserica „Filadelfia” - Baia Mare
Locul slujirii de închinare în activitatea bisericii
În opinia mea, slujirea de închinare trebuie să înceapă în biserică, dar nu trebuie să se termine aici. Dacă începe duminica, ea trebuie să scontinue și luni, și marți, și în fiecare zi. Pentru că închinarea, de fapt, are de-a face cu ascultarea nu doar cu acest mod de exprimare, de a cânta. Ca închinător, este important cum ești primit într-o biserică deoarece simți lucrurile atunci când începi să rezonezi cu oamenii, cu viziunea lor. Când vezi că oamenii absorb închinarea, versurile, și că închinarea trece dincolo de urechile oamenilor și pătrunde în inimi, ea începe să aducă eliberare și vindecare. Se schimbă atmosfera atunci când vorbești cu omul și cerul este deschis deasupra ta. Asta face închinarea: deschide cerul.
Valentin Trancă - echipa de închinare, Biserica „Filadelfia” - Baia Mare
Muzica ce provine de la Dumnezeu este menită să aducă eliberare
Aveam 16 ani și cu banii pe care i-am primit de la tatăl meu, care muncea în Germania, pentru a-mi cumpăra haine, eu mi-am luat o chitară. M-am dus în București și de toți banii pe care i-am avut mi-am cumpărat o chitară. Nu aveam nici internet, nici profesor de muzică. Nu am știut nici dacă e acordată, dar mi-am dorit să învăț să cânt. Nu știam că pot cânta cu vocea. Am primit de la o cunoștință 3-4 acorduri și de acolo a pornit totul. Am început să exersez câte 6 ore pe zi și am renunțat la ieșirile cu prietenii. Atunci cred că s-a activat în mine darul de închinător și nu mă mai săturam să cânt. Imediat am început să cânt și în biserica la care mergeam. A fost ceva extraordinar și nu oboseam făcând asta. Am continuat să mă dezvolt, să lucrez la vocea mea, la abilitățile mele. Am dorit să excelez pentru că aveam acest gând: voi face cum pot mai bine pentru că Hristos merită ce e mai bun. Am luat și lecții de canto, și am căutat să investesc în mine, iar la vârsta de 19 ani am început să scriu muzică. Primul cântec l-am visat. M-am trezit dimineața la ora 6 și deja îl cântam. Pentru mine a fost o experiență total nouă, șocantă. Apoi am fost încurajat de un prieten, Aurel Stoian și de mentorul meu, Brad Hayes. Când am început să lucrez cu el țin minte că mi-a spus: „Eu nu am nevoie de talentul tău, ci este nevoie de o inimă de închinător și de un caracter curat.” Când mi-a spus asta, am mers acasă și am început să mă cercetez deoarece credeam că sunt cel mai bun dacă am talent și pot să cânt cu ușurință. Faptul că tot timpul a trebuit să-i dau socoteală a fost foarte bine, a dus la formarea mea ca și creștin, ca închinător, ca lider. Sigur că cea mai mare creștere în viața mea a adus-o conexiunea cu Dumnezeu.