Fundatia Estera ajuta o societate in deriva, prin consiliere Pro-Viata
România este singura țara din lume în care numărul avorturilor efectuate, într-o generație, depășește numărul populației în viață. Raporturile oficiale arată că, într-o perioadă de 50 de ani, în România s-au efectuat peste 22 de milioane de avorturi, adică în jur de 3 avorturi pentru fiecare femei.
Ghita Alecsei - Fundația Estera a apărut într-un moment din acesta de conștientizare a realității. La zece ani după revoluție am reușit și noi o performanță extraordinar de negativă, să ocupăm locul întâi în lume la întreruperi de sarcină, ne băteam, în ghilimele spus, cu vietnamejii, care să fim pe primul loc și noi am reușit acestă performață, ca la zece ani după revoluție să avem milioane de copii care și-au pierdut viața prin avort. Familia Paul, Geli și Rodica, și alți creștini practicanți din Timișoara, s-au pus împreună și au început să analizeze ani de zile ce se poate face și astfel în întâi februarie 1999 a apărut Fundația Estera în mod legal.
Maria Alecsei - Am început acestă lucrare specială tocmai pentru că am iubit femeile de lângă noi, am dorit să aibă pe cineva aproape, am dorit să aibă pe cineva care să le asculte, care să le întindă o mână.
Din experiența Fundației Estera, printre femeile care recurg la avort predomină mamele tinere, iar statisticie de specialitate, spun că România se afla în topul Uniunii Europene în privința numărului de adolescente care rămân însărcinate.
Maria Alecsei - Într-o criză de sarcină nedorită poate să se găsească orice femeie. Într-adevăr, în ultima perioadă ne confruntăm cu multe femei din generația tânără, chiar studente, chiar educatoare și cu ani în urmă am avut profesoare care s-au confruntat cu acestă criză de sarcină neplanificată.
Majoritatea femeilor recurg la avort datorită lipsei de informare, pornind de la metode de contracepție și până la ce se întâmplă concret în cazul unui avort, precum și referitor la consecințele pe care acesta ar putea să le provoace.
Maria Alecsei - Multe femei folosesc, din păcate, metoda avortului ca și o metodă contraceptivă pentru că lipsește informația corectă și completă și Estera este aici pentru că vrea să ofere. Noi nu decidem în locul nimănui, dar acestă decizie trebuie luată după ce se analizează toată informația posibilă, din toate părțile, atât din punct de vedere medical, cât și din punct de vedere al consilierii și vreau să vă spun că în urma experienței noastre de lucru, lipsa de informare despre valoarea vieții din punct de vedere biologic și din punct de vedere spiritual, este cauza pentru care femeile sunt determinate să apeleze la avort.
De cele mai multe ori, consecințele avortului nu sunt aduse în discuție atunci când se prezintă alternativa întreruperii unei sarcini, dar acestea sunt multiple și cât se poate de serioase având efecte la nivel fizic, psihic, spiritual și emoțional.
Maria Alecsei - Și pentru că e important ca aceste doamne, aceste viitoare mamici, să cunoască consecințele cu care se vor confrunta după această întrerupere e important să ajungă la Fundația Estera și să poată fi informate, pentru că consecințele în viața unei femei sunt de durată și sunt foarte profunde. Există riscuri din punct de vedere fizic și există riscuri din punct de vedere psihico emoțional foarte puternice, poate să fie primul sau ultimul dumneavoastră copil, poate să urmeze o perioadă critică, să vă alegeți cu tot felul de boli, de infecții, de cancere și toate acestea se pot rezolva, medicamentos, prin tot felul de tratamente, însă vreau să vă spun că ceea ce se instalează ca sindrom post avort, și despre care atât de puțin se vorbește... Rezultatul psihico-emoțional care se instalează în urma întreruperii unei sarcini în viața fiecărei femei, la un moment dat tot ceea ce adunăm și se înmagazinează în interiorul nostru, cere să fie expus, să fie scos în afară, psihico-emoționalul are efecte secundare, ataât în viața personală, cât în viața de cuplu, în viața de relație cu celilalți copii, în relația cu societatea și nu este de mirare că numărul divorțurilor în țara noastră este atât de mare, pentru că începe de la asemenea lucruri considerate, din păcate, mărunte, dar cu efecte profunde în viața multor femei.
Avortul este văzut în România ca o practică absolut normală. De cele mai multe ori persoanele apropiate sunt cele care le îndrumă pe mamele aflate în criza unei sarcini neplanificate, să recurgă la acestă metodă sângeroasă.
Mulți din jur m-au sfătuit că e cam mult a treia sarcină și al treilea copil să intervină în familie. Fundația Estera... am ausit printr-o mămică care se confrunta cu aceeaș problemă ca și a mea. M-a ajutat să iau decizia de a păstra sau nu copilul.
Maria Alecsei: Ne bucurăm mult pentru că astăzi prin ceea ce noi facem, prin bebelușul lunii, prin newsletter, prin calendarele din fiecare an, acești copii vorbesc despre noi, despre Fundația Estera, despre valoarea vieții din punct de vedere biologic și despre valoarea vieții din punct de vedere spiritual. Iar aceste mămici care ăși puneau serioase întrebări au avut ocazia să cunoască valoarea să înțeleagă importanța vieții, să depășescă și să își accepte copiii chiar în situațiile delicare prin acre treceau și mulțumim lui Dumnezeu pentru toți copiii și pentru toate mămicile acre sunt în cadrul programului Fundației Estera și care au biruit la situația delicată prin care treceau, au biruit moartea și au ales viața.
Ghiță Alecsei: Un vis care s-a instalat în inima mea cu mulți ani în urmă este ca Fundația Estera, pe lângă serviciile de consiliere și de ajutor material al femeilor care nasc prin Fundația Estera, chiar că este un vis acesta, însă noi credem că toate lucrurile sunt cu putință la Dumnezeu care ne ține de 15 ani, este să avem o maternitate a Fundației Estera care să valorizeze femeia însărcinată.
În urma acestor anii de doliu ai poporului român, va rămâne un serios dezechilibru demografic, pe care autoritățile încă nu au început să îl ia în considerare, deoarece în continuare statul inevstește anual pentru avorturi, în jur de 5 milioane de euro, din bani publici.