Prima răsuflare - Creați după chipul și asemănarea Lui

În 1967, doctorul Christiaan Barnard a efectuat primul transplant de inimă. Până la acea vreme, dacă cineva avea inima scoasă din piept, murea. Oamenii au fost uimiți să afle că nu numai inima unui om a fost îndepărtată, dar și că o inimă care nu bătea a fost pusă în locul ei și pornită, și că pacientul a trăit după toate acestea. Ani de efort de proiectare și testare au rezultat într-o invenție sofisticată, o mașinărie care circula sângele și funcționa și ca plămân pentru a aduce oxigen pacienților – o mașinărie plămân-inimă.

Însă, fără îndoială că în același spital, în 1967, a fost o și nouă mamă. Bebelușul ei tocmai făcuse și el această tranziție similară de supraviețuire, folosind o mașină cu mult mai sofisticată de plămân-inimă. Dar niciun reporter nu a relatat povestea lui. Deși primul eveniment, al transplantului reușit, a fost o mare realizare a ingineriei umane, al doilea, cel al nașterii, nu a fost niciodată explicat de către un proces natural.

Nașterea e atât de comună, încât este ușor să treci cu vederea faptul că un bebeluș se dezvoltă într-un mediu complet acvatic pentru 9 luni, o lume în care este imposibil ca cineva să poată trăi imediat după prima lor respirație. Această realizare este împlinită prin faptul că bebelușul posedă, doar în pântecele mamei sale, vase de sânge cu altfel de aranjament și structură față de un adult.

Structura sistemului circulator adult

Într-o inimă de adult, cele două camere inferioare ale inimii, ventriculele, fac majoritatea pompării de înaltă presiune, împingând sângele prin valve unidirecționale de la inimă spre corp, prin artere. Camerele superioare, atriile, primesc sângele la joasă presiune de la vene și rapid le transferă spre ventricule, împingând sânge în ele de asemenea, prin valve unidirecționale.

Inima este împărțită în jumătăți, cea stângă și cea dreaptă, separate de un perete de țesut numit sept. Există două circuite de sânge de la inimă: una înspre plămâni și înapoi, iar cealaltă prin tot corpul și înapoi. Jumătatea dreaptă pornește sângele pe circuitul său spre plămâni, unde sângele sărac în oxigen primește o nouă încărcare de oxigen. Jumătatea stângă pompează sângele proaspăt oxigenat la presiuni „normale” ale sângelui (mai înalte decât pe partea dreaptă) înspre restul corpului.

La adulți, sângele bogat in oxigen călătorește dinspre inimă prin artere, la mare presiune, iar sângele sărac în oxigen în spre inimă prin vene, la joasă presiune. În mod clar, inima și plămânii sunt complet codependente în a asigura oxigen în toate locațiile din corp.

Sistemul circulator al fetusului

Pentru un bebeluș în pântec, aproape toate din aceste funcții vitale funcționează exact pe dos, dintr-un motiv esențial: bebelușul dezvoltă plămâni complet funcționali, dar care sunt însă inactivi pentru schimbul de oxigen. În consecință, pentru ca un bebeluș să supraviețuiască, trei diferențe structurale majore trebuie să existe pentru a-i permite să trăiască în această casă temporară - pântecul.

În primul rând, bebelușul trebuie să aibă un plămân-substitut, o cerință foarte complexă chiar și pentru cei mai sclipitori ingineri și medici. Placenta, un organ remarcabil, are o existență foate scurtă, dar împlinește o mulțime de funcții vitale, în special cea de plămân și rinichi pentru fetus. În al doilea rând, circuitul spre plămâni trebuie să fie deturnat, astfel că vasele de sânge trebuie să se reașeze pentru ca această deviere să aibă loc. O nouă rută care deturnează un circuit se numește un șunt. În al treilea rând, vasele de sînge trebuie nu doar să conecteze placenta la bebeluș, ci și înăuntru să se conecteze la vasele normale ce duc la și dinspre inima bebelușului. Cordonul ombilical îndeplinește nevoia unei conexiuni între placentă și fetus, având o venă de diametru mare și două artere mai mici. Înăuntrul bebelușului, acestea se continuă ca și vena ombilicală și arterele ombilicale.

Vena ombilicală duce sângele bogat în oxigen spre inima bebelușului. La un anumit loc, chiar lângă ficat, se conectează la o venă mare ce duce sângele puțin oxigenat înapoi înspre inimă. Interesant, cele două fluxuri combinate de sânge nu se amestecă. Atunci când ele ajung la atriul drept, fluxul de sânge mai bogat în oxigen ajunge la o deschidere temporară în sept, prin care trece înspre atriul stâng, din cauză că presiunea sângelui pe partea dreaptă a inimii bebelușului este mai mare decât pe stânga, exact opusul situației de după naștere.

Partea dreaptă a inimii pompează sânge spre plămâni, dar din cauză că plămânii încă nu s-au extins pentru respirație, rezistența la curgerea sângelui e foarte mare și presiunea e mare. Aproximativ 10% din sânge ajunge la ventriculul drept și curge prin plămâni, acest procent fiind exact cantitatea necesară pentru a îndeplini nevoile metabolice, dar nu pentru purtarea oxigenului, proces ce încă nu există.

Deschizătura temporară din sept are o bucățică de țesut peste ea localizată în atriul stâng. Așadar, funcționează ca o valvă, astfel încât presiunea mai mare din partea dreaptă să o poată deschide la fiecare bătaie a inimii. La adulți, nu ar avea niciun sens ca artera ce poartă sângele sărac în oxigen la plămâni să se conecteze la un vas mare de sânge ce poartă sânge bogat în oxigen (aorta) spre corp. Dar bebelușul prezintă această conexiune între vasele de sânge, pentru a șunta plămânii proprii și a trimite sângele bogat în oxigen de la placentă spre corp. O mare parte din acest sânge călătorește spre partea cu cea mai mare nevoie de oxigen: creierul ce se dezvoltă.

Astfel, bebelușul este protejat în pântec prin aceste artere și venă ombilicale temporare, prin această deschidere temporară în sept, prin șuntul temporar pulmonar arteră-aortă, prin presiunea mare în plămâni și în partea dreaptă a inimii, și presiunea scăzută în partea stângă a inimii. Însă la apariția travaliului, culminând în procesul nașterii, această lume se va schimba radical. Totuși, mecanisme cruciale sunt construite în structuri temporare pentru a facilita tranziția în siguranță a bebelușului afară din pântec.

Schimbări circulatorii vitale la naștere

Vasele din cordonul ombilical au anumite caracteristici care răspund la schimbările în cantitățile de oxigen dizolvate în sînge, la întindere, la adrenalină și la traumă. În mod evident, în timpul travaliului și la tăierea cordonului ombilical, toate acestea sunt prezente. Cordonul ombilical, care are un strat de mușchi neobișnuit de puternic ce înconjoară vasele de sînge, reacționează activând acești mușchi și sugrumând arterele și vena, proces finalizat în mai puțin de un minut. Acest lucru oprește curgerea sângelui de la și înspre placentă și are două efecte. În primul rând, reduce substanțial riscul ca bebelușul sau mama să piardă foarte mult sânge și, de asemenea, cauzează o scădere imediată a volumului de oxigen pe care îl primește bebelușul.

Senzori foarte sensibili - aflați înăuntrul anumitor vase de sânge ce măsoară conținutul de dioxid de carbon și de asemenea, aflați în piele și detectând scăderea de temperatură - stimulează centrii nervoși ai respirației copilului. În circumstanțe normale, creșterea nivelului de CO2 din sânge, corelată cu scăderea temperaturii după ieșirea prin canalul nașterii declanșează bebelușului o nevoie irezistibilă de a respira și de a-și umfla plămânii pentru prima oară. Plămânii au fost pregătiți pentru acest moment prin celule speciale ce produc un compus chimic numit surfactant, ce reduce semnificativ tensiunea ce ține împreună plămânii încă neumflați. Fără acest compus, forța necesară pentru a deschide plămânii ar fi peste puterile unui nou-născut. Odată umflați, presiunile necesare pentru a pompa sânge prin plămâni scad cu 90% față de valorile lor în pântec.

Astfel, presiunea în partea dreaptă a inimii coboară imediat cu mult sub presiunea din partea stângă a inimii. Acea valvă (două părți de țesut care se îndoaie și se închid perfect atunci când sunt împinse laolaltă) ce acoperă deschiderea temporară a septului în atriul stâng este forțată să se închidă permanent de schimbarea de presiune. Celule încep să crească pe marginea acestei valve, închizând definitiv deschizătura și fuzionând valva cu septul. La mai puțin de un minut după naștere, semnalele din partea sistemului nervos al bebelușului fac ca mușchii puternici ai sfincterului să închidă vena ombilicală în locul în care ea se atașează, lângă ficat și, de asemenea, să închidă și șuntul temporar pulmonar între arteră și aortă. Acel mare vas de sânge se închide permanent după 1-2 zile.

Corpul bebelușului a inițiat schimbări ce continuă până la viața adultă. Pe durata următorului an, acea venă și arterele interne ombilicale se transformă din vase de sânge în ligamente de stabilizare. Astfel, în acel minut critic imediat după naștere, corpul bebelușului inițiază schimbări structurale care îi permit să supraviețuiască într-un mediu radical diferit, având toate acele vase de sânge, șunturi și deschizături temporare funcțional închise în primele 30 de minute de viață după naștere.

Concluzie

Realitatea schimbărilor sistemului circulator între fetus și nou-născut e aceasta: Structurile indispensabile pentru viața în pântec sunt incompatibile cu viața în afara lui. La naștere, toate structurile circulatorii sunt rapid schimbate în opusul lor din pântec, rezultând în supraviețuirea copilului. În orice caz, dacă copilul moare, atunci evoluția se termină. În „Originea speciilor”, Darwin a scris: “dacă s-ar putea demonstra că un organ complex există, care nu s-ar fi putut forma prin modificări numeroase, succesive și incrementale, atunci teoria mea mea nu ar mai fi validă.”

Dacă teoria lui Darwin ar fi invalidată, nu ar fi o catastrofă. De ce? Dacă o inimă transplantată în corpul altcuiva e o realizare incredibilă, atunci cum putem cataloga realizarea unei persoane întregi trăind în interiorul unei alte persoane? E absolut uimitor, și acesta este ceea ce este Domnul Isus Hristos! După cum se vede clar, El creează, direcționează, poartă de grijă - cu adevărat tot ceea ce El face este indescriptibil de frumos.

Autor: dr. Randy Guliuzza, reprezentant al Institute for Creation Research. Aflați mai multe informații urmărind în premieră documentarul Proiectul uman, duminică, 27 martie 2016 ora 21:00, la Alfa Omega TV.