Următoarea întrebare care necesită atenţie e dacă, şi în acest caz cum, posibilele acte de judecată ale lui Dumnezeu la nivel colectiv, la nivelul popoarelor şi naţiunilor, afectează soarta individuală a credincioşilor creştini. Aceasta e o întrebare foarte importantă şi legitimă.

Răspunsul scurt la această întrebare e: „Nu!” Mântuirea noastră personală nu depinde de faptul că naţiunea din care facem parte se numără sau nu printre naţiunile de „capre”. Chiar dacă ar fi aşa, asta nu decide destinul nostru personal veşnic, ci o face numai relaţia noastră cu Isus şi atitudinea noastră faţă de El.

Acum, că am clarificat lucrurile la nivel individual, mai rămân cel puţin două aspecte importante care totuşi, trebuie luate în considerare: primul aduce în discuţie atitudinea elementară pe care noi, ca şi creştini, ar trebui să o avem faţă de poporul evreu şi faţă de Israel, iar celălalt aspect se referă la responsabilitatea pe care noi, ca şi creştini, o avem faţă de naţiunea noastră şi relaţia ei cu Israelul.

Extras din cartea:
Comandă cartea	Capitol gratuit

Atitudinea noastră ca şi creştini faţă de poporul evreu şi Israel

Întregi librării de cărţi au fost scrise în ultimele decenii referitoare la relaţia dintre noi, creştinii, şi evrei şi Israel. În ce mă priveşte pe mine, eu m-am ocupat de problema aceasta mai în detaliu în două dintre cărţile mele anterioare, la care am făcut referire mai devreme. Aici nu e loc pentru o analiză detaliată. Vreau doar să ating un singur aspect aici – unul crucial de altfel: standardul care s-a păstrat sus pentru naţiuni în Genesa 12:3, categoric se aplică şi Bisericii, lumii creştine.

În Genesa 12:3 citim:

„Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.”

Mesajul din Romani 11:17-22 e foarte asemănător:

„Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine. Dar vei zice: «Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.» Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: nu te îngâmfa, dar, ci teme-te! Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. Uită-te, dar, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.”

Chiar dacă majoritatea evreilor de-a lungul veacurilor, din vremea lui Isus şi până în prezent, nu au venit la credinţa în Evanghelie sau în Mesia, noi totuşi ar trebui să le acordăm stima, mulţumirea şi respectul nostru permanent. Noi, creştinii dintre neamuri, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că nu noi suntem cei care ţinem rădăcina, cu scopul ei unic în planul de mântuire, ci rădăcina colectivă „Israel” – prin evreul Mesia, Isus, e cea care ne ţine pe noi!

Noi, ca şi creştini dintre neamuri, suntem chemaţi să onorăm poporul evreu ca întreg – atât ramurile care rămân altoite (evreii mesianici aşa cum îi numim noi azi) ŞI ramurile care au fost tăiate – „tot Israelul” (vezi versetul 26). În primul rând, pentru că ei reprezintă rădăcina mântuirii. În al doilea rând, pentru că promisiunea lui Dumnezeu pentru ei şi legământul cu Avraam sunt încă valabile. Dacă nu facem asta, atunci noi, ca şi Biserică, creştinătate, cădem sub aceeaşi judecată a lui Dumnezeu ca şi naţiunile lumii care dispreţuiesc poporul evreu şi Israelul.

Datoria noastră cu privire la propria noastră naţiune în relaţie cu Israelul

Pe această bază, pe baza atitudinii noastre biblice pozitive faţă de poporul evreu, înrădăcinată şi fundamentată în dragostea şi îndurarea lui Dumnezeu faţă de poporul Lui, noi suntem chemaţi nu doar să fim o binecuvântare pentru poporul evreu, ci, de asemenea, o voce profetică pentru propria noastră naţiune cu privire la poporul evreu şi Israel – o voce profetică având un mandat biblic. Mandatul acesta se aplică în particular vremurilor noastre şi generaţiei noastre – o vreme în care soarta poporului evreu se schimbă, în care pământul şi oamenii sunt restauraţi ca predestinaţi de Dumnezeu şi pregătiţi pentru revelaţia despre Mesia. Lucrul acesta este descris în cartea profetului Ieremia, în capitolul 31.

În primul rând, sunt descrise întoarcerea fizică şi restaurarea Israelului:

„Iată, îi aduc înapoi din ţara de la miazănoapte, îi adun de la marginile pământului: între ei este şi orbul şi şchiopul, femeia însărcinată şi cea în durerile naşterii; o mare mulţime se întoarce înapoi aici! Plângând vin, şi îi duc în mijlocul rugăciunilor lor; îi duc la râuri de apă pe un drum neted pe care nu se poticnesc. Căci Eu sunt Tatăl lui Israel, şi Efraim este întâiul Meu născut.” (Ieremia 31:8-9)

A doua parte a capitolului acoperă trezirea naţională şi mântuirea Israelului când noul legământ va înlocui complet legământul sinaitic:

„Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul. Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” (Ieremia 31:31-33)

Încadrată chiar în mijloc, chiar între cele două faze ale actelor pline de îndurare ale lui Dumnezeu faţă de Israel, vine o chemare foarte precisă pentru naţiunile lumii:

„Ascultaţi cuvântul Domnului, neamuri, şi vestiţi-l în ostroave depărtate! Spuneţi: «Cel ce a risipit pe Israel îl va aduna şi-l va păzi cum îşi păzeşte păstorul turma.»” (Ieremia 31:10)

Versetul acesta constă, de fapt, în două porunci: prima de a asculta, iar a doua de a vorbi. Care este mesajul? Mesajul e acelaşi Dumnezeu care a fost responsabil de susţinerea diasporei din întreaga lume, de împrăştierea evreilor „printre toate neamurile” (Deuteronomul 28:64, Luca 21:24) ca un act de judecată, şi care acum e în spatele adunării poporului Lui din fiecare ţară şi care Îşi ţine mâna Lui protectivă peste ei.

Care grup dintre naţiunile lumii e în poziţia de a duce acest mesaj naţiunilor lumii? Doar acelea dintre naţiunile lumii care cred acest mesaj, care îl au la inimă şi sunt pregătite să înoate împotriva curentului pentru a-l transmite mai departe. Şi care grup dintre naţiunile lumii trebuie să audă acest mesaj? Necreştinii. În special aceia care poartă responsabilitatea pentru naţiunea lor: aceia care sunt în guvern şi parlament, formatorii de opinie şi cei responsabili cu răspândirea informaţiei. Mesajul pe care ei trebuie să îl audă e că noi trăim un punct de turnură în istorie, şi că Dumnezeu Însuşi, în îndurarea Lui, stă în spatele restaurării sorții poporului evreu şi Israelului. Din acest motiv, noi trebuie să le amintim celor ce deţin puterea ce spune Genesa 12:3: „Cel ce binecuvântează pe Israel va fi binecuvântat, pe când cel ce dispreţuieşte şi umileşte pe Israel va cădea sub judecata lui Dumnezeu.”

O problemă de credibilitate şi autoritate

Pe baza versetului din Romani 11:17ff, deja am privit la îndatorirea pe care Dumnezeu le-a dat-o creştinilor, mai exact să arate recunoştinţă, stimă şi respect faţă de poporul Israel – rădăcina credinţei noastre creştine şi mântuirii. Altfel, şi noi putem fi tăiaţi din măslinul bun.

Din versetul din Ieremia 31:10 ştim că misiunea noastră de solidaritate faţă de Israel şi faţă de guvernele noastre şi conducătorii propriei noastre naţiuni are o semnificaţie particulară în vremurile din urmă – vremurile în care Dumnezeu, în harul Său, restaurează soarta poporului Său.

Mai mult decât atât, în Noul Testament citim că şi noi avem o chemare – nu una foarte diferită de cea a Israelului – de a fi popoare profetice pentru naţiunile care nu Îl cunosc pe Dumnezeul Israelului şi pe Mesia al Lui (şi al nostru), Isus:

„Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.” (1 Petru 2:9)

Creştini fiind, născuţi în aceste vremuri şi în această generaţie prin voia lui Dumnezeu, chemarea aceasta ni se aplică nouă astăzi într-un mod unic. Noi suntem chemaţi, în primul rând, să ne pocăim de eşecurile din trecut ale creştinismului, şi să trasăm, ca şi Trup al lui Hristos, o cale cu totul nouă: o cale a stimei, a dragostei şi îndurării faţă de poporul evreu, o cale prin care cu vigilenţă şi înflăcărare să menţinem această atitudine de respect faţă de poporul evreu în guvernele noastre, în parlamente şi în aşa-numita opinie publică.

Lucrul acesta e fundamental, dar în special în aceste vremuri în care trăim noi, aceasta e o parte centrală a ceea ce Isus ne-a chemat să fim: „sare şi lumină” şi „o cetate aşezată pe un munte” – în duhul predicii de pe munte, pregătiţi sufletete pentru a face faţă respingerii şi persecutării, mână în mână cu mărturia noastră pentru Isus şi pentru vestea bună a Împărăţiei lui Dumnezeu.

„Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi. Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” (Matei 5:10-16)

Mărturia noastră pentru Isus, mesajul nostru despre vestea bună a Împărăţiei lui Dumnezeu şi solidaritatea noastră faţă de poporul evreu, şi asociata noastră responsabilitate pentru şi faţă de propria noastră naţiune, merg mână în mână în vremurile din urmă. Doar atunci vom avea o credibilitate permanentă în ochii lumii din afară şi vom dobândi o autoritate mai mare.

Mesia Israelului şi Dumnezeul Israelului sunt una. Dumnezeul Israelului, în persoana Fiului Său, nu e doar Mântuitorul nostru personal, ci El e şi Domnul întregii istorii, e Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. El e în acelaşi timp Mielul lui Dumnezeu şi Leul din Iuda. Noi nu putem şi nici nu trebuie să încercăm să Îl divizăm pe Isus, nu trebuie să încercăm să Îl divizăm pe Dumnezeu şi nu trebuie să încercăm să divizăm Biblia. Asta ar putea să nu pericliteze mântuirii noastre personale, dar cu siguranţă va periclita misiunii noastre, eficacităţii noastre şi autorităţii noastre ca Biserică şi creştinătate.