Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

Un cimitir evreiesc din România a fost profanat

Antisemitismul este în creștere și în România. Cimitirul Evreiesc din Huşi a fost vandalizat. Peste 70 de monumente funerare au fost distruse.

Distrugerile au avut loc la jumătatea lunii martie, cel mai probabil în noaptea de 14 spre 15 a lunii trecute dar evenimentul a fost făcut public de abia acum. 

„În numele conducerii Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic, preşedintele Federației își exprima indignarea sa totală, însoţită de sentimente de amărăciune, de profundă mâhnire, pentru informaţia primită recent, referitoare la un grav act de vandalizare sălbatică care a avut loc în incinta cimitirului evreiesc din Huşi, la începutul săptămânii trecute, când un număr de 73 de monumente funerare au fost distruse”, se arată într-un comunicat semnat de preşedintele Federaţiei, Aurel Vainer.

Federația amintește că, în prezent, comunitatea evreilor din Huşi, „altădată o comunitate înfloritoare, cu un număr important de evrei, nu mai are decât câteva zeci de membri, în cea mai mare parte oameni în vârstă, inclusiv supravieţuitori ai Holocaustului”. 

„Nu este admisibil ca în zilele de astăzi, în România contemporană, stat democrat, pluralist, în care drepturile şi obligaţiile evreilor şi ale celorlalte minorităţi naţionale sunt egale cu ale majorității, să se întâmple un eveniment atât de antiuman, atroce, de profanare a mormintelor. În numele tuturor evreilor trăitori în România de astăzi, dar şi a celor aflaţi în prezent în Israel şi în alte ţări, protestăm energic faţă de cele întâmplate la Huşi, şi cerem, pe deplin temei, organelor în drept, să ancheteze cu minuţiozitate şi înalt profesionalism cele întâmplate în cimitirul evreiesc din Huşi, în vederea deschiderea cercetării penale şi aducerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi, în temeiul codului penal şi a legislaţiei speciale”, transmite Federația Comunităților Evreiești.

În final, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, Aurel Vainer, atenționează că „astfel de evenimente cu un caracter profund antisemit sunt de îndată receptate în toată lumea democratică şi afectează grav democraţia din România”. 
Sursă: Digi24

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.