Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

O familie se confruntă cu o decizie incredibil de dureroasă

O familie este prinsă în capcana birocrației, iar viața băiețelului lor de doi ani este în pericol. De ce cere guvernul din Irak familiei să părăsească America și îngrijirea medicală de care are mare nevoie? Eric Philips vine cu detalii despre decizia pe care o au de luat.

Eric Philips, reporter: Aventura acestei familii a început în Irak, unde guvernul le-a facilitat șederea în America. Acum, guvernul din Irak îi vrea acasă. Din cauza acestei situații, familia trebuie să ia o decizie de viață sau de moarte. La prima vedere, John pare un copil de doi ani plin de energie. Din nefericire, acest băiețel se confruntă cu probleme de sănătate care nu se văd la prima vedere.

Mayasam Daryo, mama lui John: Ca mamă, pentru mine e foarte greu să văd suferința copilului meu.

Wisam Toma, tatăl lui John: Nu îmi pot imagina să îl pierd. Este foarte greu.

Eric Philips: Astfel, situația întregii familii devine dificilă. În 2013, Wisam Toma și soția lui, amândoi creștini, au părăsit Irakul pentru a strudia la Universitatea Virginia Commonwealth unde el și-a dat doctoratul în farmacologie și toxicologie. În acea perioadă s-au născut doi copii, Miriam și John. Familia a sărbătorit absolvirea lui Wisam în 2018. Deși zâmbeu, ei erau cuprinși de îngrijorare.

Wisam Toma: Este foarte greu, foarte frustrant și foarte stresant.

Eric Philips: Situația a devenit stresantă după nașterea lui John.

Mayasam Daryo: El a fost bine, era un copil fericit. Când s-a născut nu avea nicio boală.

Eric Philips: Apoi, la șase luni, John a luat o infecție virală. Deși infecția i-a trecut după două luni, el a refuzat să mânânce. În cele din urmă, medicii au descoperit că are un ulcer dureros și edem pulmonar. După ce a început să scadă în greutate, medicii au început să îl hrănească artificial.

Mayasam Daryo: Nu se simțea bine deloc, era trist. Avea mereu o congestie din cauza acelui tub. Tubul ieșea, iar noi trebuia să-l punem la loc. A fost un proces foarte dureros. Deseori i-a sângerat nasul, era să se sufoce.

Eric Philips: Apoi, au urmat niște atacuri inexplicabile, a avut piatră la rinichi, și o creștere anormală. Medicii i-au făcut diverse analize pentru a găsi răspunsuri. În cele din urmă, familia a primit un diagnostic aici, la Spitalul de copii din Richmond, care a răspuns la câteva întrebări, dar a născut mai multe. John a fost diagnosticat cu o boală genetică numită sindromul Nicolaides-Baraitser.

Dr. Linda Meloy, medic pediatru: Este o boală foarte rară. Eu încă nu m-am întâlnit cu un astfel de caz. Există 25 de cazuri în lume. El necesită ajutor din partea mai multor medici: neurologi, nefrologi, specialiști în nutriție și dezvoltare, medici pe care îi avem aici, la Spitalul de copii din Richmond.

Eric Philips: În Irak, John nu ar putea beneficia de un astfel de tratament. Aceasta nu este problema oficialităților guvernului din Irak. Ei vor ca Wisam să se întoarcă, deoarece el are un contract cu guvernul pe care l-a semnat pentru a primi bursa.

Wisam Toma: Conform contractului, dacă studentul nu se întoarce acasă, trebuie să ramburseze întreaga sumă pe care a primit-o.

Eric Philips: Este vorba de peste 300.000 de dolari, bani pe care familia nu îi are. Wisam s-a oferit să plătească creditul în rate dar Irakul l-a refuzat. El a contactat Ambasada Statelor Unite din Bagdad și Ambasada Irakului din Washington însă nicio insituție nu îl poate ajuta din cazua contractului. Mai rău, frații lui Wisam sunt codebitorii creditului și acum guvernul le-a pus poprire pe venit.

Wisam Toma: Îmi spun că ei știu că mă străduiesc, dar că trebuie să mă întorc.

Mayasam Daryo: Familia lui are probleme din cauza noastră. Și nouă ne pasă de ei, dar în situația noastră nu avem de ales. Nimeni nu își dorește să aibă un copil bolnav.

Eric Philips: După ce li s-a refuzat un credit, familia a început să strângă bani pe rețelele de socializare, dar au reușit să strângă doar o parte din sumă.

Mayasam Daryo: Creștini fiind, ne ducem crucea peste tot. Așa cum spune Psalmul 23: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine.” Aceasta este viața noastră acolo. Noi acceptăm totul, însă sănătatea lui John are întâietate.

Eric Philips: Ce ați vrea să se întâmple?

Wisam Toma: Un miracol. Da. Credem în Dumnezeu și credem în miracole.

Eric Philips: Familia este convinsă că există o soluție la situația lor, dar până acum nu au găsit-o. Ei nădăjduiesc că dacă povestea lor devine cunoscută, poate cineva are o sugestie care îi va îndruma în direcția potrivită. Între timp, ei simt povara lumii pe umerii lor.

Știre difuzată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 798 - octombrie 2019. Fii la curent cu ultimele știri creștine: https://alfaomega.tv/stiri

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

sidebar pulsspiritual
sidebar MC
sidebar stiriro
sidebar stiridinisrael
sidebar aotv cinesuntem
sidebar facebook
sidebar revista
sidebar manaprofetica
sidebar crestinul societatea
sidebar creationism
sidebar proviata
sidebar intelegerea vremurilor
sidebar tvlive
sidebar programtv
sidebar receptie
sidebar mediacenter

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.