Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

Ziua internațională de rugăciune pentru Biserica persecutată - 2019

Astăzi, 10 noiembrie 2019, este Ziua internațională de rugăciune pentru Biserica persecutată. În fiecare zi, 11 creștini sunt omorâți pentru decizia de a-L urma pe Hristos (conform raportului realizat anul acesta de organizația Open Doors)[i]. „Bătăi, torturi fizice, detenție, izolare, viol, pedepse severe, sclavie, discriminare în ceea ce privește educația și angajarea, chiar moartea -  sunt doar câteva exemple ale persecuției pe care le experimentează zilnic”[ii].

Cei care suferă sunt frații și surorile noastre din țări precum Coreea de Nord, Afganistan, Somalia, Libia, Irak, Pakistan, Sudan, India (anul acesta a intrat pe lista celor mai periculoase 10 țări pentru creștini – studiu realizat de Open Doors). Vorbim de bărbați și femei, copii, tineri, oameni în vârstă. „Ei nu sunt superoameni”! Sunt oameni ca și noi, care L-au acceptat pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor, determinați să-L urmeze, chiar dacă aceasta înseamnă că își riscă viața. Și uneori nu e vorba numai de viața lor, în anumite cazuri, dacă se descoperă că sunt creștini, suferă și familia, până la a patra generație, cum e cazul Coreei de Nord (Open Doors).

„Înainte de a ne ruga pentru frații și surorile noastre de pe întreg globul, trebuie să facem o menționare foarte importantă: majoritatea dintre ei nu vor să ne rugăm ca persecuția să înceteze. Desigur că nu vrem ca cineva să îndure tortură și greutăți, dar atunci de ce să ne rugăm și pentru ce?”[iii]

Creștinii prigoniți au nevoie să ne rugăm ca Dumnezeu să le dea putere să rămână tari în credință, să nu cedeze presiunilor, și să își poată duce crucea.

Apoi, ei observă că situația în care sunt aduce creștere în Biserica Domnului. Biserica se înmulțește! Întrebat cum vede persecuția, pastorul chinez, Samuel Lamb, care a petrecut, în total, 20 de ani în închisoare, a menționat că prima dată când a fost închis, biserica pe care o păstorea număra 200 de membri. Până să fie închis a doua oară, congregația era formată din 900 de membri. După un timp, numărul crescuse la 2 000 de suflete. Relatând acestea, a zâmbit larg, și a spus: „Prigoana e bună pentru Biserică!” Autoritățile cred că, dacă închid o biserică, s-a terminat cu ea, dar nu fac altceva decât să împrăștie cei 200 de membri care erau la început. Cam așa s-a născut biserica subterană modernă din China: 50 de persoane merg într-o parte, 50 în alta, 50 în cealaltă și 50 în alt loc. Fiecare grup de 50 poate crește la 200. Brusc, în loc de 200 de creștini, ai 800, 1 000, sau mai mulți. Prin urmare, acesta e motivul pentru care ei nu doresc să ne rugăm ca necazurile să înceteze, chiar dacă uneori trec prin suferințe inimaginabile. (Gary Lane)

Un alt motiv de rugăciune este ca ei să simtă puternic prezența lui Dumnezeu – Evrei 13:5. În anumite cazuri, sunt condamnați la detenție solitară, cum a fost și Richard Wurmbrand. Timp de trei ani a stat izolat, la 3 metri sub pământ, în beznă totală. Știți ce a mărturisit pastorul despre acea perioadă? Că a fost cea mai bună din viața lui! De ce? Fiindcă duhul lui era plin de prezența lui Dumnezeu. Să ne rugăm ca cei persecutați să simtă prezența lui Dumnezeu oriunde s-ar afla.

Mai menționăm un aspect esențial: ei au nevoie să știe că sunt creștini care mijlocesc pentru ei – 2 Timotei 1:3. Dacă e posibil și cunoașteți cazuri de creștini în asemenea situații, trimiteți-le o scrisoare. Cei care au primit cuvinte de încurajare mărturisesc că s-au bucurat nespus mult de ele.

Să ne rugăm să experimenteze mângâierea lui Dumnezeu când trec prin prigoană – 2 Tesaloniceni 2: 26-27.

În plus, să mijlocim pentru creștinii persecutați, ca să nu piardă perspectiva vieții veșnice. Acum vă împărtășim o întâmplare reală, un episod din viața unei fetițe de 4 ani, din Pakistan, al cărui tată fusese ucis fiindcă nu voise să renunțe la Isus. A fost martoră când tatăl ei, pastorul unei biserici, a devenit martir. Întrebată ce a pățit tatăl ei, fetița de 4 ani a răspuns că niște oameni răi au venit și l-au împușcat, iar el căzut jos și a adormit. Următoarea întrebare care i-a fost adresată a fost: „Unde e tăticul tău acum”? Micuța a zâmbit și a spus: „E în cer, cu Isus!” Fetița avea perspectiva vieții veșnice! Să ne rugăm pentru cei prigoniți, ca Domnul să îi mângâie și să le dea perspectiva vieții veșnice.

Fiindcă am discutat despre o fetiță, vă propunem în continuare câteva motive de rugăciune pentru COPIII și tinerii persecutați.[iv]

  1. Roagă-te ca cei mici să Îl urmeze pe Isus, să se încreadă în El ca Domn și Salvator.
  2. Roagă-te pentru pace. Uneori, copiii își fac griji pentru soarta familiei lor. Roagă-L pe Domnul să le dea pace și să nu aibă coșmaruri.
  3. Roagă-te să aibă prieteni creștini. Au nevoie de prieteni care să îi încurajeze să rămână tari în credință.
  4. Roagă-te pentru protecție împotriva bătăușilor. De multe ori, copiii din familii creștine sunt singurii creștini din școala lor. Roagă-L pe Domnul să îi protejeze de elevi și de profesori care ar vrea să le facă rău.
  5. Roagă-te pentru căsătorii creștine. Tinerii din anumite țări nu cunosc niciun creștin de vârsta lor. Se întreabă dacă vor întâlni vreodată pe cineva cu care să se căsătorească. Roagă-te ca ei să aștepte timpul Domnului și să nu se căsătorească cu necredincioși.
  6. Roagă-te pentru fete. Fetele sunt considerate drept lipsite de importanță în unele locuri unde credincioșii Îl slujesc pe Domnul. Roagă-te să știe că Dumnezeu le iubește și că le prețuiește în aceeași măsură ca și pe băieți.
  7. Roagă-te pentru curaj. Roagă-L pe Dumnezeu să-i ajute pe copiii lucrătorilor creștini să primească îndrăzneala de a fi martori curajoși ai lui Hristos.
  8. Roagă-te pentru putere. Mijlocește pentru ei, ca experiențele cu Domnul să îi ajute să rămână puternici împotriva superstițiilor și închinării la dumnezei străini, care sunt parte din culturile în care trăiesc.

În final, fie ca Duhul Sfânt, cel etern și atotprezent, Mângâietorul care locuiește în ei, să îi conducă în tot adevărul și să le reamintească Cuvântul lui Dumnezeu -  că El îi însoțește (Psalmul 23:4) și că nu pot fi despărțiți niciodată de dragostea Lui (Romani 8:31-39).[v]

Fie ca Domnul din ceruri să intervină în numele lor - Isaia 59:15b-19. „Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare şi neprihănirea, ca un pârâu care nu seacă niciodată!” (Amos 5:24). Laudă și slavă lui Dumnezeu. Amin!

„Căci Domnul iubeşte dreptatea şi nu părăseşte pe credincioşii Lui.” (Psalmul 37:28)

 

[i] https://www.opendoorsusa.org/christian-persecution/stories/11-christians-killed-every-day-for-their-decision-to-follow-jesus/

[ii] http://evangelicalfocus.com/lifetech/1117/November_a_month_dedicated_to_the_persecuted_Church

[iii] https://www1.cbn.com/globallane/archive/2016/11/04/10-ways-to-pray-for-the-persecuted-church

[iv] https://www.kidsofcourage.com/?p=12589

[v] https://www1.cbn.com/churchandministry/prayer-needs-of-the-persecuted-church

Fii la curent ultimele știri din lumea creștină: https://alfaomega.tv/stiri/

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

sidebar pulsspiritual
sidebar MC
sidebar stiriro
sidebar stiridinisrael
sidebar aotv cinesuntem
sidebar facebook
sidebar revista
sidebar manaprofetica
sidebar crestinul societatea
sidebar creationism
sidebar proviata
sidebar intelegerea vremurilor
sidebar tvlive
sidebar programtv
sidebar receptie
sidebar mediacenter

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.