Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

Viața unui misionar

Russell Stendal a fost persecutat din cauza credinței sale creștine. A fost luat ostatic de un grup de rebeli din Columbia la vârsta de 28 de ani. El slujește ca misionar de mai bine de 55 de ani. Implicarea sa a început la o vârstă fragedă.

Încă din copilărie ți-ai dorit să devii misionar. Povestește-ne despre asta.

Russell Stendal, Columbia para Cristo, fondator și director: Tatăl meu voia să-mi lărgească orizontul. Aveam vreo patru ani când, în drum spre casă mi-a cumpărat o carte cu ilustrații. Dar greșise cartea. Credea că a luat ceva de genul „National Geographic”, cu poze frumoase. Dar cumpărase o carte intitulată: „The Awakening Valley” realizată de un fotograf liber profesionist care lucra pentru revista „Life”. El a prezentat viața așa cum e, iar pozele nu erau deloc frumoase. Cartea vorbea despre munca grea, despre sărăcie, despre alcolism, despre disperare, despre luptele cu macete. Mi-a rămas întipărită în minte ultima imagine, în care era un bărbat plin cu sânge, bătut, sub influența acoolului. El cheltuise toți banii pe care îi câștigase și a mers acasă cu mânile goale. Avea șase sau opt copii mici, subnutriți, soția lui era dezdădăjduită. Sub poză, era scris: „Oameni deznădăjduiți”. L-am întrebat pe tatăl meu de ce trăiau acei oameni în acele condiții? El mi-a spus că poate doar atât știu ei. Apoi am întrebat: „De ce?”. Tata a zis: „Deoarece nimeni nu le-a vorbit despre Domnul Isus Hristos.” - „De ce nu au auzit de Isus Hristos ?” - „Nimănui nu îi pasă de acești oameni, nimeni nu îi iubește destul cât să împărtășească Evanghelia cu ei.” - „Ție îți pasă, tată, nu-i așa?” A spus că îi pasă. L-am întrebat de ce nu mergem noi să îi ajutăm. Nu se aștepta la această întrebare și nu a știut ce să zică. Avea un loc bun de muncă la guvern. A lucrat la un proiect mare de construcții, însă a vrut să mă învețe despre misiune. Așa că mi-a spus că atunci când voi fi mare, poate voi deveni un misionar. Mai mult, el m-a învățat să mă rog. M-am pus în genunchi și m-am rugat așa de tare, încât mama m-a auzit din bucătărie. M-am rugat cu voce tare și am spus: „Doamne, cheamă-i pe părinții mei să devină misionari, ca să nu mai aștept până cresc.” Mama și-a amintit că m-a auzit și s-a gândit, împreună cu tata, că s-ar putea ca Dumnezeu să răspundă la această rugăciune.

Greg Musselman: Cât timp a trecut de la acea rugăciune spusă la patru ani în Minnesota până când ați ajuns în Columbia?

Russell Stendal: Patru ani.

Greg Musselman: Patru ani?

Russell Stendal: Tata a demisionat. A studiat antropologie și lingvistică, și-a dat masteratul și am mers în Columbia, unde a lucrat cu traducătorii Bibliei.

Greg Musselman: Cu timpul, ai devenit voluntar. Ai învățat să pilotezi. Ce te-a atras în această direcție?

Russell Stendal: Fiind copil, cu părinți misionari, visul meu a fost să devin pilot. Asta am vrut să fiu. În plus, și tata a fost pilot.

Greg Musselman: Povestește-mi despre ziua în care ai fost răpit de un grp al Forțelor Armate Revoluționare din Columbia. Ai mers cu avionul într-o zonă unde oamenii aveau nevoie de ajutor.

Russell Stendal: M-am dus să ajut oamenii. Mi s-a întins o cursă, iar eu am fost răpit. Însă, timp de șase luni eu mă rugasem intens ca Dumnezeu să ducă Evanghelia la acea grupare. După ce am fost prins, m-au legat de un copac în mijlocul taberei. L-am întrebat pe Domnul de ce nu m-a protejat. Am primit următorul răspuns: „Tu te-ai rugat ca Evanghelia să ajungă la acești oameni.” Am ajuns în rândul lor și am decis să încep să îi evanghelizez.

Greg Musselman: În ce măsură te-a schimbat acea experiență?

Russell Stendal: În timp ce eram ținut ostatic, un om influent care aparținea unui grup de băștinași pioși a vorbit cu liderii de la Forțele Armate Revoluționare din Columbia și le-a spus că fac o mare greșeală. Le-a spus că familia noastră i-a ajutat pe băștinașii din Columbia și este greșit ceea ce fac. În cele din urmă, acel lider a recunoscut că a greșit și după cinci luni m-a eliberat. Mi s-a spus că suntem doar o familie mică de misionari, noi nu putem face așa ceva, că nici măcar lucrările mari de misiune nu pot face asta. Columbia a retras licența de la toate posturile de radio care au transmis pe unde scurte deoarece întreținerea lor era prea scumpă. Noi am construit un transmițător de unde scurte.

Greg Musselman: Distribuirea acestor aparate de radio soldaților din ambele părți ale conflictului columbian a avut un efect radical. Acestora se datorează, parțial, terminarea actelor violente care durau de zeci de ani. Deși în toți acești ani Russell a fost amenințat cu moartea, nu vrea să locuiască în altă parte.

Greg Musselman: Probabil veți muri aici.

Russell Stendal: Da.

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

sidebar pulsspiritual
sidebar MC
sidebar stiriro
sidebar stiridinisrael
sidebar aotv cinesuntem
sidebar facebook
sidebar revista
sidebar manaprofetica
sidebar crestinul societatea
sidebar creationism
sidebar proviata
sidebar intelegerea vremurilor
sidebar tvlive
sidebar programtv
sidebar receptie
sidebar mediacenter

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.