Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

O nord-coreeancă face o descoperire care îi schimbă viața

Deși nimeni nu îmi spusese nimic despre ea înainte să o văd, când am zărit Biblia m-am gândit instant că e o carte antirevoluționară. M-au trecut fiorii prin tot corpul, m-am gândit că vom muri cu toții.

În Coreea de Nord, creștinii sunt în mare pericol, prin urmare își ascund credința – chiar și de copiii lor.

Când a fost mică, Kim Sang-Hwa (numele i-a fost schimbat, iar identitatea ei e ținută ascunsă din rațiuni de securitate), nu a știut nimic despre creștinism, până în ziua în care a descoperit Biblia ilegală a părinților ei.

Eram curioasă, voiam să știu ce e. Era scrisă într-un limbaj arhaic și primul rând suna așa: „La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul”.

Am citit numai primul rând, dar a fost suficient ca să-mi întoarcă întreaga lume cu susul în jos.

Am aruncat cartea în celălalt colț al camerei. Tremuram din toate încheieturile. Mi-era foarte frică. Dacă afla cineva despre Biblie, însemna că urma să fim trimiși într-o închisoare politică. Eram 100% sigură.

Să ai o Biblie în casă e inadmisibil. Vederea Biblie mi-a provocat un șoc total. După ce am reușit să o pun la loc, m-am întrebat dacă ar trebui să le spun autorităților, poliției, sau profesorului de la școală.

În schimb, după două săptămâni, Kim Sang-Hwa și-a făcut curaj și i-a întrebat pe părinții ei despre Biblie. Încetul cu încetul, i-au explicat credința creștină, iar Kim Sang-Hwa a devenit o urmașă a lui Isus. Apoi, într-o zi, i s-a permis să participe la întâlnirea secretă care s-a desfășurat în pivnița casei lor.

Când am intrat, am fost luată prin surprindere de atmosfera de acolo. Ce căutam eu acolo? Toată lumea era așezată în jurul unei Biblii deschise.

După ce am cântat imnul „Tată, îmi ridic mâinile către Tine”, ne-am rugat și o persoană a citit din Biblie.

O persoană citea pasajul, apoi toți aplicam versetele în viața de zi cu zi și discutam despre cum puteam trăi conform Cuvântului.

Câțiva ani mai târziu, Kim Sang-Hwa și soțul ei au fost nevoiți să fugă din Coreea de Nord. S-au stabilit în Coreea de Sud, unde, în prezent, amândoi lucrează în cadrul unei biserici.

Iată pentru ce doresc să vă rugați: ca Peninsula Coreeană să nu mai fie sub controlul politicienilor, ci sub controlul lui Dumnezeu, care veghează asupra întregii lumi. Rugați-vă ca Evanghelia, calea și dragostea Lui – care sunt singurele lucruri ce pot uni Nordul și Sudul – să aibă impact asupra națiunilor, în special asupra creștinilor din Coreea de Nord.

Sursa: Global News Alliance.

Fii la curent cu ultimele știri creștine: https://alfaomega.tv/stiri

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

sidebar pulsspiritual
sidebar MC
sidebar stiriro
sidebar stiridinisrael
sidebar aotv cinesuntem
sidebar facebook
sidebar revista
sidebar manaprofetica
sidebar crestinul societatea
sidebar creationism
sidebar proviata
sidebar intelegerea vremurilor
sidebar tvlive
sidebar programtv
sidebar receptie
sidebar mediacenter

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.